x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De ce arta trebuie musai să fie interbelică?

0
Autor: Tudor Octavian 11 Noi 2010 - 00:00
Istoria, pe care am învăţat-o eu şi pe care copiii noştri o învaţă şi astăzi, nu e povestea civilizaţiei, ci glorificarea războinicilor. Nu e istoria celor care au construit, ci a celor care au distrus. Despre Hitler ştim totul, dar zilele istorice în care a fost creat computerul nu apar în nici un manual.

Istoricii de azi sunt o turmă de negânditori, care nu fac altceva decât să înşire la infinit aceleaşi ode războinicilor, ca predecesorii. În şcoală trebuie instituţionalizată cartea de istorie a facerilor de bine şi cultul oamenilor care au marcat veacurile printr-un mare bine, nu glorificarea războaielor de cucerire şi a demenţilor care au decimat popoare şi le-au trecut ţările prin foc şi jaf. Multe absurdităţi, din cauză că au intrat în didactica istoriei războaielor şi în limbajul curent, nici nu mai sunt percepute ca absurdităţi. De ce trebuie să scriem cărţile de istorie a artelor româneşti periodizându-le prin războaiele secolului al XX-lea - creaţia interbelică, creaţia antebelică, creaţia postbelică?

De ce să subordonăm astfel gândirea constructivă unor vremuri potrivnice artei? Drept şi uman ar fi să instituim ca repere istorice acele realizări care au făcut epocă în cultură, în viaţa spirituală.
Când vorbim şi când scriem despre "literatura interbelică", în mintea cititorilor şi a auditoriului se insinuează ideea că au şi războaiele mondiale un merit, în structurarea aceasta. Că între artă şi conflagraţiile mondiale există o relaţie ca de la cauză la efect. Deşi relaţia reală e de la prosperitate spirituală la crimă culturală.

Formula "mare pictor intrebelic" te face să gândeşti că pictorul e cumva dator, în esenţa carierei sale de succes, războaielor între care a avut şansa să se firme. După ce Hitler s-a sinucis, ca autor al celui mai sinistru măcel din întreaga istorie a omenirii, au apărut mii de cărţi despre Hitler. Ele vor apărea în continuare, pentru că autorii acestor cărţi îşi trag notorietatea din sanctificarea de fapt a crimei şi a criminalului. Mulţimea acestor scrieri, pasămite de studiu al istoriei şi de amănunţire a întâmplărilor nefaste, pun în derizoriu cărţile vecine de pe raft, dedicate creatorilor de civilizaţie.

Am asistat la lansarea unei astfel de cărţi, având ca subiect milioanele de victime ale celui de-al doilea război mondial. Apreciată de vorbitori ca eveniment ştiinţific, lansarea, cu potopul de laude la adresa autorului şi cu cocteilul care i-a urmat, nu avea nimic funerar. Avea mai degrabă frenezia unui banchet aniversar. Charlie Chaplin spunea că o comedie e, de fapt, o dramă peste care a trecut timpul. Ceea ce e valabil însă în drama individuală nu se mai potriveşte cu subiectul holocaust. Nici un om întreg la minte nu se apucă să scrie o comedie cu lagăre de exterminare.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de