De ce creşte şomajul

Un fapt interesant - extrem de negativ, dar interesant - se petrece atât în ţări dezvoltate industrial, cât şi în ţări zise emergente în contextul eventualelor reveniri din criză. În ţările dezvoltate industrial, în care s-au cheltuit bani mulţi pentru contracararea recesiunii, există semne mai serioase de revenire economică - în unele ieşindu-se, tehnic vorbind, din recesiune -, dar, surprinzător, nu are loc o absorbţie a şomajului, acesta continuând la parametrii din timpul crizei sau chiar crescând.

Deşi intrigă, mai multe explicaţii plauzibile sunt date fenomenului, de la dobândirea din timpul crizei a unui nivel mai înalt de productivitate care este exersat în continuare şi până la deplasarea structurală tot din timpul crizei a activităţilor generatoare de PIB înspre sectoare care ocupă mai puţină forţă de muncă. Dar nimenui nu poate încă spune cu precizie care sunt resorturile fenomenului.

Fenomenul tinde să se aşeze ameninţător şi în România, deşi deocamdată este mascat de faptul că se află într-o altă fază, să-i zicem incipientă. În România nu se poate vorbi de o revenire în economie, cu toate că marile prăbuşiri au avut loc şi principalele sectoare prioritar vulnerabile au fost deja lovite. 2010 va fi anul în care rămân să fie sever afectate verigile dinspre final ale lanţului, respectiv consumul populaţiei, desigur cu feed-back-ul corespondent, care însă nu poate fi prea puternic întrucât structurile din amonte şi-au luat din timp măsurile pentru ceea ce va urma.

Din cauza camuflajului, totul poate fi încă pus pe seama crizei! Dar, în ciuda acestui camuflaj, fenomenul are loc: şomajul continuă să crească şi anume cu mult mai serios decât este prevăzut să mai scadă economia. Astfel încât este mai mult decât probabil că şomajul va ajunge în curând la peste un milion persoane, cu toate că din a doua jumătate a anului este posibil ca unele sectoare, trase de exporturile stimulate de revenirea economică din Vest, să înregistreze anumite creşteri. De altminteri, pe seama acestora este pusă şi proiecţia unei creşteri economice de 1,3% pe ansamblu în 2010.

Explicaţia fenomenului în România este simplă şi fără dubii. Există în România o netă diferenţiere între ponderile diferitelor segmente de capital în totalul cifrei de afaceri şi, respectiv, în totalul ocupării forţei de muncă. Pentru a simplifica prezentarea lucrurilor, puzderia de societăţi mici şi mijlocii, cu ponderi minoritare în cifra de afaceri pe plan global, asigură copleşitoarea majoritate a ocupării forţei de muncă.

Or, politicile economice derulate în perioada crizei de Guvernul român pe baza reţetelor prescrise de FMI - şi, vai, pentru FMI aproape că IMM-urile nici n-ar exista! - au avut grijă de marele capital, în frunte cu cel străin, năpustindu-se în schimb, pentru a se face rost de bani la buget, spre societăţile mici şi mijlocii. Dintr-o dată şi mai gâtuite decât erau, IMM-urile au făcut disponibilizări spre a se descurca sau, pur şi simplu, au ieşit din joc.

La nivel individual, unul-doi disponibilizaţi reprezintă un impact derizoriu, dar fiind vorba de sute de mii de cazuri, şomajul generat a fost tot în număr de sute de mii. Presiunea statului asupra IMM-urilor fiind în 2010 încă şi mai apăsătoare decât în 2009, şomajul va spori indubitabil, chiar dacă vor exista anumite reveniri în rândurile unor firme comparativ mari, îndeosebi străine, dar care, tot comparativ, asigură locuri de muncă doar unei minorităţi în România.

Aşa că în 2010şomajul, în continuă sporire, va exista la un nivel de 1.000.000 persoane, în ciuda unei posibile creşteri economice de 1,3%. Dar aceasta nu din cauza diferenţelor menţionate între structurile cifrei de afaceri şi respectiv ocupării forţei de muncă, ci din cauza politicilor economice care nu ţin cont de această diferenţiere.