De ce euro în 2015 şi nu în 2024

E posibil ca în 2015 – când, din punct de vedere tehnic, ar putea avea loc prima tentativă a României de a intra în zona euro –  să fim "trântiţi" la examen. Se va răsturna pământul? Nu! Pentru că nu vom fi scoşi din competiţie. Dacă însă vom evita înscrierea la sesiunea din 2015 – optând pentru 2018 sau pentru 2024 cum ne sugerează unii analişti –  nu numai că am rata o şansă şi am pierde timp, dar am pierde şi buna ocazie de angajare, acum şi nu într-un cândva indefinit, a autorităţilor, a clasei politice şi a societăţii în ansamblu în grăbirea reformelor structurale de care avem nevoie ca de aer.

Sigur că, până când nu vom dovedi că suntem în stare să isprăvim restructurarea economiei – o casă pe care am început-o, dar a cărei construcţie am lăsat-o vraişte, nu vom avea şanse reale să aderăm la euro.  Nu ne va cere însă nimeni să fi fina­lizat restructurarea… înainte de a susţine examenul de admitere. Ci să aducem garanţii de credibilitate. Că putem să ducem la bun sfârşit construcţia casei pe care am început-o. Probând, desigur, cu îndeplinirea celor cinci criterii de convergenţă nominală şi atacând semnificativ criteriile de convergenţă reală cărora Uniunea Europeană, aflată acum într-o competiţie dură pentru competitivitate, le acordă o atât de mare însemnătate. Ca să atingem acest prag, nici politicienii, în general, nici guvernanţii, în special, n-au dreptul să fie fatalişti. Dacă au acceptat pu­terea, sunt datori să-şi ducă crucea şi să forţeze reformele. Din nefericire, şi în cealaltă "tabără", a celor fără putere,  fatalismul ţine încă speranţa la distanţă. O mare parte a populaţiei a devenit sceptică. Şi nu crede că mai are rost să susţinem vreun examen, pentru că nu l-am trece. Societatea a obosit să-şi mai închipuie în vreun fel viitorul. Deşi, în viitorul apropiat, până în 2015-2016, o mare bătălie tot va trebui să dăm, fie pentru trecerea la euro, fie pentru un leu puternic. Pentru oricare variantă vom opta, tot nu vom putea să evităm, în România acestor ani, o restructurare a întregii politici economice în contextul unui dur conflict de obiective.

Criza ne-a împins între două tipuri de constrângeri, unele de natură internă, în cap cu deficitul bugetar, altele de natură externă, cap de afiş fiind deficitul balanţei de plăţi. Dacă în 2009, balanţa plăţilor şi încasărilor externe a fost sever ajustată, dar fără să fi fost găsite şi leacuri pentru celelalte deficite, în 2010 au fost făcuţi câţiva paşi importanţi către echilibrarea bugetului şi creşterea producţiei industriale, cu deosebire a exportului. Acum, în 2011, pe fondul ieşirii din recesiune, România va fi obligată să articuleze pentru anii următori un program viabil de poli­tici macroeconomice şi structurale, asigurându-şi astfel consolidarea creşterii PIB-ului şi depăşirea crizei. Şi atunci, de ce n-am folosi această imensă şansă ca să cuplăm programul ieşirii din criză cu grăbirea pregătirilor pentru  trecerea la euro?                  

Ce înseamnă a miza pe euro în 2015? Calea cea mai scurtă, fără să mai pierdem nici măcar un singur an, de a da o şansă speranţei întregii so­cietăţi. Prin programe eficiente în economia reală, în economia monetară şi în economia publică. Fiindcă societatea românească nu-şi mai poate lăsa economia pradă conjuncturilor, continuând să cheltuiască mult peste nivelul veniturilor şi ignorând cerinţele competitivităţii. Şi cu atât mai mult nu mai poate să tolereze vechile practici din companiile de stat, unde se risipesc mulţi bani, se consumă mult capital fix pentru a produce an de an mai puţină valoare adăugată. Mai pot fi lăsate structurile ruginite să producă blocaj şi sărăcie, sub pretextul că nu suntem încă pregătiţi pentru schimbare? România nu poate înainta fără un nou model economic, care să aducă bunăstarea la care râvnim. Un model bazat pe un raport echilibrat între producţie şi consum, pe investiţii, pe inflaţie mică, pe cursuri stabile, pe un deficit bugetar care să se încadreze în cerinţele europene. 

Fără o economie cu companii stabilizate, care să-şi fi încheiat libera­lizările, privatizările, restructurările, să-şi fi asigurat funcţionalitatea şi un grad înalt de competitivitate, atât ieşirea din criză, cât şi trecerea la euro rămân vorbe în vânt. Astăzi, când viaţa pe planetă e complicată sau de-a dreptul insuportabilă în condiţiile recesiunilor prelungite, economia are greutatea primei viori. Cu atât mai mult la noi.