Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Poate fi separată economia de politică? Soluția guvernării tehnocrate, aruncată ca soluție de depolitizare, într-un moment de criză politică, a fost dezavuată rapid prin eșecul ei... politic. În timp ce economia României a intrat într-un ciclu de creștere, cu un vârf al dinamicii PIB care o situează între campionii Uniunii Europene, disputele politice au ajuns la magnitudinea unui cutremur major. Logica analizei istorice arată că atunci când economia „nu merge”, vina este pusă în cârca Guvernului și a Președinției. Criza din 1989 a fost efectul unui eșec al modelului economic gândit de Ceaușescu. Așa a fost în cele trei decenii de la reluarea capitalismului: Guvernul Radu Vasile a căzut în urma eșecului reconversiei industriei miniere, explodată în Mineriadă; Boc a plecat după marea tăiere a salariilor, iar MRU nu a trecut peste moțiunea de cenzură „Cuprumin”. Președinții României care au cauționat aceste guverne au știut însă să facă slalom printre articolele Constituției, scuturându-se de răspunderea pentru programele economice eșuate. Doar Băsescu și-a asumat reducerea cu 25 la sută a salariilor, dar costul politic l-a plătit tot guvernul. După scăderea PIB din 2009 suntem în al zecelea an de creștere economică neîntreruptă, cu o guvernare majoritar social-democrată de 7 ani. Un ciclu fără precedent -ca durată și dinamism –, „vândut” însă prost, doar ca un slogan în dezbaterea publică. Păstrând dimensiunile, putem face o paralelă cu economia Statelor Unite, care înregistrează tot un deceniu de creștere continuă a PIB, iar programul lui Trump, cu forța executivă de care dispune, i-a insuflat un ritm nou atunci când „prezicătorii catastrofei” clamau venirea iminentă a crizei. Trump are toate șansele să-și reînnoiască mandatul la Casa Albă cu asemenea rezultate în economie, alegătorii privind la portofel în primul rând și lăsând în plan secund criticile elitiste la adresa Magicianului.
Lunile de campanie pentru prezidențialele din România vor atinge subiectele economice? Un candidat bine documentat, cu experiență proprie managerială, desprins de chingile de partid și fără „scheleți”, l-ar împinge pe Iohannis spre o dezbatere care a lipsit: implicarea președintelui, ca parte a puterii executive, în politicile economice. Iohannis evită problemele din economie din două motive. Primul este că nu vrea să recunoască succesul PSD-ALDE în menținerea și accelerarea creșterii PIB, al doilea - lipsa totală a experienței lui în domeniu. Anchilozarea campaniei tot în tema „statului de drept” și mestecarea la infinit a vorbelor despre corupție i-ar conveni doar lui Iohannis. O voce nouă, cu aer proaspăt al abordării, este necesară pentru a contracarea imobilismul simplificator care s-a instaurat la Cotroceni. România poate să ofere mai mult, dar să și ceară mai mult de la cei care o conduc!
