x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De ce-l tundem de zeitate pe Grigore Antipa?

0
Autor: Lucian Avramescu 10 Feb 2009 - 00:00
De ce-l tundem de zeitate pe Grigore Antipa?


Prima mea transportare la Bucureşti (eram, între alte bagaje, un colet mic şi neastâmpărat) s-a soldat cu o îmbogăţire de amintiri care nu s-au şters niciodată de pe coala minţii mele, pe vremea aceea velină. Ameţit de automobile (pe la Sângeru trecea unul pe zi) şi înspăimântat de tramvaie, am fost dus, ca într-un ritual de iniţiere, întâi la Muzeul Antipa, în altă zi la Grădina Zoologică şi într-un final la Circ. Toate mi-au rămas, cu un adaos de fantezii, în cap, aşa cum memorezi basmele.



Locuiam la sora tatei şi pentru că fiul ei, vărul Adrian Tomescu, pianistul de mai târziu şi tatăl celebrului astăzi Alexandru Tomescu, era cam de aceeaşi vârstă cu mine. De aici nu reţin decât că vărul meu, pus pe şotii, mă scotea să-mi arate oraşul undeva în zona Gării de Nord, coteam două-trei străzi, apoi el se pitea. Rămâneam năuc şi neajutorat, într-o pădure de case. într-un târziu apărea Adrian şi mă liniştea tocmai la graniţa plânsului.

Dar să mă întorc la ceea ce au devenit reperele Bucureştilor pentru săteanul din mine. Colţii uriaşi de mamut, lighioane preistorice, biouniversuri populate cu păsări, peşti, animale şi fluturi conturau un spaţiu ireal. Imaginaţia mea zburda şi multă vreme, întors la Sângeru, am ticluit poveşti cu vietăţile, moarte de mii de ani, de la Muzeul Antipa.

Azi am aflat că Muzeul Antipa se închide. Nu de tot, ci pentru un an. De ce? E musai necesară o modernizare. Muzeul care a deschis printr-un ambiţios proiect capitole neexplorate în alte părţi, model pentru alte muzee din lume, e considerat astăzi demodat. Cineva şi-a pus în cap să-l tundă de mustaţă pe Grigore Antipa şi să-i pună părul pe moaţe, nemaicadrând cu exigenţele contemporane. Specialiştii muzeului au rămas împietriţi. Conform proiectului, care prevede o “reorganizare prin modernizare”, la parter se va deschide o cafenea, iar la etaj se pot desfăşura, inclusiv muzical, într-o “nouă manieră scenografică care (sic!) să transmită”, jocuri interactive, de relaxare ş.a.m.d. Banii trebuitori vin de la Ministerul Culturii. Cercetătorilor li s-a spus că este vorba despre 700.000 de euro. Unii au aflat însă că în final se vor cheltui circa 15 milioane de euro. Firma se cheamă Artex, sau cam aşa ceva, şi n-are nici un specialist în fluturi, nici în moluşte, nici experţi în dioramele puse în Muzeu acum o sută de ani de Antipa însuşi. Inaugurarea s-a petrecut în prezenţa Regelui Carol I şi a viitorilor Rege şi Regină, Ferdinand şi Maria. Proiectul buclucaş de azi se cheamă “Muzeul Antipa, reinventat la 100 de ani”. Dar de ce să reinventăm Muzeul Antipa? în el stau înghesuite nu numai frânturi de neolitic, ci şi frânturi din istoria României. Actul înfiinţării Muzeului Naţional este semnat în 1834 de Domnitorul Ghica, iar fratele său, “ministru al trebilor dinlăuntru”, e şi primul mare donator al unor colecţii personale. în 1882, un doctor olandez, originar din Răşinarii Sibiului, comite cea mai mare donaţie, o colecţie zoologică de 1.000 de specii. În 1893, Take Ionescu îl numeşte pe Grigore Antipa director al Muzeului. Noua clădire din Kiseleff, cea care face obiectul cel puţin bizarului proiect de astăzi, e prima destinată exclusiv unui muzeu. Ce m-a uimit? Popoarele răbdătoare cu trecutul lor şi statornice în iubirea de înaintaşi conservă neatinsă orice urmă de vechime. Noi le facem praf pentru a fi la modă. Care modă? Punem fundiţe pitecantropilor? Răzuim obrazul gorilelor şi-l dăm cu fard?

Doar în Antipa nu se bâţâiau adolescenţii şi nu beau diverşi pierde-vară cafele.

Am întrebat un muzeograf ce se va întâmpla cu cele patru diorame biogeografice, valori de patrimoniu. E vorba despre Deşertul Sahara, Savana Africană, Preeria Americană şi Tundra, toate gândite la filigran de Antipa. Vor fi, aflu, înghesuite la subsol.

Ştiu că Guvernul Băsescu-Udrea-Boc trece printr-o criză. O criză de care zice

că nu avea habar acum vreo două luni. Criza afectează tot, mai puţin bugetul electoral al Preşedinţiei, care a crescut cu 50%, adică fix procentul cu care ar fi trebuit să crească lefurile dascălilor. Dar mai există o prioritate bugetară: Muzeul Antipa. El trebuie întinerit. Ştiu o vorbă cu gazonul englezesc. Un tip îl întreabă pe un englez cum de e gazonul lui atât de frumos şi al lui nu e. Îl ud, răspunde englezul, dimineaţa şi seara, zilnic. Păi, şi eu îl ud pe al meu tot aşa. Da, zice englezul, dar eu îl ud de 600 de ani.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   antipa,   muzeul antipa

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de