Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cuvântul criză e rostit de prea multe voci. Deşi România nu e în pragul vreunei crize: nici valutară, nici financiară şi nici nu ne ameninţă o criză economică generală. Astăzi voi argumenta de ce susţin că în 2008 nu vom fi loviţi de o criză economică.
Cuvântul criză e rostit de prea multe voci. Deşi România nu e în pragul vreunei crize: nici valutară, nici financiară şi nici nu ne ameninţă o criză economică generală. Astăzi voi argumenta de ce susţin că în 2008 nu vom fi loviţi de o criză economică. Referindu-mă desigur la o sumă de capitole, pe teme dintre cele mai diferite, vizând punctele cardinale. Evaluarea economică generală fiind, fără îndoială, o problemă-cheie. Pentru a avea o reprezentare clară a evenimentelor şi întâmplărilor din acest an, care să mă şi ferească de alunecări în subiectivism, voi porni de la renumitul careu magic al optimului economic. Patru dimensiuni dau, în orice tip de economie, imaginea cea mai semnificativă a performanţelor unei ţări. Sau a lipsei de performanţe. Un careu de aşi: 1) dinamica produsului intern brut; 2) echilibrul intern; 3) echilibrul extern; 4) ocuparea forţei de muncă. Fără îndoială că nu poate fi decât incitantă prefigurarea schiţei generale în care economia românească, în cursul acestui an, se va înfăţişa atât partenerilor europeni, cât şi nouă înşine. Desigur, privită prin cele patru mari lentile.
Dinamica PIB-ului este dimensiunea cea mai relevantă. Comunicatele statistice, referitoare la creşterile produsului intern brut, din 2000 până în 2007, au situat România la cote dintre cele mai ridicate din regiune. Aşadar, nu mai suntem doar deţinători ai “lanternei roşii”. Acest rezultat îl datorăm, cu deosebire, beneficiilor aduse de investiţiile private în industriile producătoare de bunuri de consum. E drept că, acum, în conjunctura specifică anului 2008, creşterea dă semne de oboseală. Dar va continua să fie peste 5% într-un moment în care zona euro nu speră la o creştere mai mare de 2%. De unde criză atunci? Echilibrul intern este cea de-a doua dimensiune a careului. Progresele României sunt şi aici notabile. Sunt evidente, mai ales, performanţele macroeconomice încurajatoare, începând cu anul 2000, între care reducerea vizibilă a deficitului bugetar, alături de consolidarea dezinflaţiei. E drept că în 2007 ţinta de inflaţie a fost ratată, dar sunt şanse să revină în matcă la sfârşitul lui 2008. Iar deficitul n-a depăşit pragul de risc de 3%. În privinţa celei de-a treia dimensiuni, echilibrul extern, continuă să fie o problemă: deficitul contului curent. Fără să provoace vreo criză. În fine, a patra dimensiune: ocuparea forţei de muncă. Faptul că scade şomajul poate fi încurajator. Totodată, este notată cu plus reducerea forţei de muncă din întreprinderile de stat. Pentru absorbţia personalului disponibilizat România având o unică soluţie: eliminarea barierelor din calea deschiderii de firme mici şi mijlocii într-un mediu de afaceri atractiv.
Dincolo însă de cele patru dimensiuni, de ordin general, ce dau imaginea oricărei economii, se cuvine să fie analizate şi patru aspecte specifice economiei României: 1) întârzierea restructurării; 2) ritmul încă lent al îmbunătăţirii mediului de afaceri; 3) un raport mai puţin echilibrat între nivelul veniturilor şi performanţele economice; 4) capacitatea redusă a economiei noastre de a face faţă presiunilor competitive în Piaţa Comună. De aici, concluzia că e timpul să fie grăbită accelerarea reformelor structurale.
Repet: nu ne ameninţă nici o criză. Avem însă în faţă nenumărate probleme încă nerezolvate. Dar rezolvabile. România, cu o populaţie relativ numeroasă, are o piaţă internă mare. Apoi are o forţă de muncă relativ instruită. Dacă ne vom dezbăra de zicala potrivit căreia “tot răul e spre bine” şi nu vom mai spera că, în condiţiile salariilor mici, forţa noastră de muncă este competitivă, vom avea o şansă în plus. Şansa de a deveni o ţară competitivă prin performanţă economică. PIB-ul României, în creştere, e o premisă în acest sens. În plus, ţara are posibilitatea de a atrage un flux considerabil de investiţii străine productive, pe termen lung. Investiţii care să fie orientate atât spre satisfacerea pieţei interne, cât şi spre pieţele de export. De ce atunci nu valorificăm aceste condiţii favorabile? Şi de ce românii nu au standardul de viaţă pe care îl merită? Răspunsul e unul singur: pentru că reformele economice au avansat încet. A persevera în tentaţia gradualismului ar fi cea mai cumplită eroare.
