x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale De ce nu se poate deprecia leul?

De ce nu se poate deprecia leul?

de Ionuț Bălan    |    25 Mai 2020   •   07:50
De ce nu se poate deprecia leul?

Răspunsul scurt la această întrebare este pentru că atunci când vinzi valută ca să se finanţeze un buget în lei, cursul scade.

Există însă şi explicaţia mai lungă, care încearcă să infirme prevestirile prăpăstioase ale corului de casandre ce vorbesc de un declin accentuat al monedei naţionale. Vestitoarele răului ar trebui să observe că în condiţiile unui deficit bugetar mai mare, deci în contextul unui risc în creştere, finanţatorii de pe piaţa internă tind să majoreze dobânzile titlurilor de stat în lei. Iar atunci când statul vede una ca asta fie apelează la rezerve, fie se adresează pieţei internaţionale de capital, de unde împrumută valută ce intră în prealabil tot în rezervă şi apoi e schimbată din devize convertibile în lei. Deci de unde presiune pe curs?

În acest fel se arbitrează că ratingul suveran nu este încă junk. De aceea e mai avantajos pe moment să te creditezi de pe piaţa externă în circumstanţele scumpirii finanţării pe o piaţă internă cu instituţii financiare supraexpuse pe stat şi iată de ce în acest context nu se depreciază moneda locală.

Din păcate, lucrurile se complică pe termen mai lung, după cum indică şi perspectiva negativă a riscului de ţară. Întrebarea adresată obstinant la nivel înalt este dacă-i finanţabil deficitul bugetar şi nu pe ce cheltuim banii. Şi astfel sunt şubrezite două importante elemente de credibilitate, rezerva, care în lipsa unei structuri performante a economiei juca rolul de garanţie în faţa dezechilibrelor şi datoria publică.

Amintim că există o luare de poziţie pertinentă, care sună aşa: „Sunt ţări din America Latină care au intrat în default cu o datorie publică de 20%. Există în literatura de specialitate lucrări care spun că o fi 60% plafonul european privind ponderea datoriei publice în PIB, dar în cazul multor ţări, şi România se situează în această categorie, la o datorie de 40% din PIB, pieţele devin mult mai nervoase”.

În ritmul în care creşte deficitul, fără să se pună pe tapet chestiunea ce facem cu banii, datoria publică se va mări la 50% din PIB, deşi leul nu va arăta un dezechilibru accentuat, deoarece presiunea pe curs se reduce din rezerve şi potenţialul viitorului, dar folosit nu pentru dezvoltare, ci pentru ceea ce fac şi ceilalţi europeni.

×