x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De ce nu se strânge gunoiul noaptea în București?

0
Autor: Ionuț Bălan 14 Mar 2019 - 07:24
De ce nu se strânge gunoiul noaptea în București?


La Paris, gunoiul se strânge noaptea, la fel și la Atena, iar acestea sunt orașele cele mai aglomerate din UE. Bucureștiul nu-i departe, fiindcă are o densitatea a populației similară. Numai că aici, în intervalul 7:30-8:00, când se prefigurează orele de vârf și părinții își duc copiii la școală, graba acestei categorii contrastează cu încetineala mașinilor de gunoi.

Vorbim de activitate intensă vs una lentă, pentru că metropola de pe Dâmbovița are nevoie, mai degrabă, să fie organizată pe criterii de eficiență decât sociale. Și eficient înseamnă să se utilizeze zona mai puțin aglomerată, noaptea, așa cum o fac de multă vreme cei la fel de înghesuiți ca noi. Din acest motiv n-au ce căuta, la ore de vârf, mașini mari pe străzi, precum cele care colectează deșeurile ori care aprovizionează marile magazine. Astfel de activități trebuie externalizate în timpul în care oamenii nu se grăbesc spre școală sau la muncă.

De asemenea, e de neînțeles cum în loc să apară mijloace de a face să se circule permanent pe străzi, se hiperreglementează traficul cu garduri, care împrejmuiesc liniile de tramvai. Am mai pomenit și altă dată de fostul ministru PSD al Transporturilor, Miron Mitrea, care declara în aprilie 2008 că "este o tâmpenie să pui tramvai peste metrou, cum e la Obor", și m-am întrebat ce se mai poate spune acum când tramvaiul de peste metrou e și împrejmuit cu garduri? Vreau să adaug că oricât de intens ar merge tramvaiul împrejmuit, oricum n-o face continuu, cum se întâmplă cu mașinile la orele de maximă aglomerație, iar soluția eficientă, nu socială, e aceea de a reda spațiul îngrădit circulației normale în paralel cu urcarea tramvaiului peste nivelul solului sau coborârea în subteran, ca în Marele Paris!

O ultimă idee e aceea că indiferent de la ce partid provin edilii, ca și activitate, ei nu fac politică, administrarea orașelor conține alte elemente, cum ar fi, de pildă, necesitatea ca dacă bucureștenii locuiesc supraetajat, la fel să fie așezate și mașinile lor.

 


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de