x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De ce oamenii se înghesuie "să atingă" moaştele?

0
Autor: Maria Timuc 26 Oct 2010 - 00:00
Părintele Arsenie Boca a făcut o afirmaţie interesantă. „Când nu voi mai fi printre voi, vă voi ajuta mai mult de­cât acum!". Părintele avea capaci­ta­tea uluitoare de a vedea în Duh, dar şi a cunoaşte prin Duh. Iar spusele sale de atunci au prins realitate. Sunt oameni care po­vestesc că au ajuns în toiul iernii la mormântul părinte­lui Arsenie Boca şi au privit conster­naţi cum ningea peste florile crescute pe mormânt. Ningea şi era frig, dar florile continuau să trăiască de parcă cineva nevăzut ar fi stat ascuns printre petale şi le-ar fi ţinut într-un ano­timp al vieţii, într-o primăvară ce se desfăşura în acelaşi timp cu iarna noastră!

Pentru alţi oameni, apropierea de sfin­tele moaşte sau de mormântul unui sfânt devine un fel de a intra într-o stare de pace, despre care nu poţi să spui nimic! Să trăieşti pacea în­seamnă cu totul altceva decât... să vor­beşti despre pace. Să trăieşti iu­birea sau bucuria sau uniunea cu un sfânt înseamnă altceva decât o des­criere. Omul nu are vocabular pentru experienţa mistică şi tocmai de aceea raţiunea riscă să înre­gistreze un eşec în demersul său de a o înţele­ge şi des­crie. Tocmai de aceea mulţi oa­meni se întreabă: „De ce s-o înghesui lumea la moaştele Sfintei Paraschiva sau ale Sfân­tului Dumitru? De ce s-o căl­ca lumea în picioare pe la toate moaş­tele? O fi în asta o logică, o raţiune, un efect adevărat sau moaştele sunt un placebo pentru minte?"

Raţiunea pune întrebări justificate, corecte, dar inima cunoaşte deja răspunsurile. Oamenii simpli sau chiar mulţi dintre aceia ce au înţeles puterea experienţei trăite se duc la moaşte din instinct, după un dialog - chiar inconştient - cu inima lor. Inima te cheamă să insişti, să atingi moaştele, să te apropii de ele, dar nu pentru că ar fi acolo doar nişte oase inerte, cum scria cândva un comentator... Inima-ţi spune că viaţa de după moarte este o rea­litate. Când te apropii de moaşte o faci pentru că tu crezi în prezenţa sfântului care le-a locuit şi o simţi. Tu cauţi prezenţa sfântului şi pu­terea acestei prezenţe de a face un miracol pentru tine. Tu crezi în miracol. Crezi în puterea sfân­tului de a te ajuta, de a-ţi întări credinţa şi speranţa că rugăciunile tale se vor împlini. Strădania ta de a atinge moaştele este un impuls interior, o manifestare a inimii care-i în­mulţeşte minţii credinţa prin atingerea moaştelor.

În clipa în care mâna omului atinge sfintele moaşte, tur­­nurile raţiunii se prăbuşesc şi cre­din­ţele mentale distructive, care te îm­piedicau să-ţi împlineşti un vis, or să trăieşti un miracol, se frâng şi se di­sipează. În consecinţă, ceea ce min­tea spunea „că-i imposibil" devine po­sibil şi omul poate deveni be­ne­ficia­rul miracolului sau al împlinirii visului.

Toate acestea nu sunt însă doar acţiuni mentale, doar un fel de a bea apă chioară şi-a te vindeca, crezând că ai luat antibiotice! Mintea celui ce atinge moaştele nu se recontextualizează şi nu prinde aripi brusc, doar pentru că omul a gândit că are aripi. Toxicitatea mentală acumulată de-a lungul unor ani buni nu se lasă dusă doar printr-un gând bun, cum nici primăvara nu vine când înfloreşte un ghiocel. Soţii Chirlian au fotografiat pentru prima oară aura unei frunze (mai târziu şi aura unui corp) şi au demonstrat că, atunci când o bucată dintr-o frunză era tăiată, pe fotografie apărea un câmp de energie care reda frunza ca şi cum ea ar fi fost întreagă. Un asemenea câmp de energie înconjoară moaştele sau fragmente din ele, iar câmpul acesta - a cărui putere şi luminozitate reflectă modul de a trăi al sfântului în vremea în care el a fost în trup - ar putea fi catalizatorul unei transformări interioare, care devine baza materializării viselor sau a în­tâmplărilor miraculoase.

Câmpul despre care vorbim nu este fizic, dar noi îl putem simţi instantaneu sau îi putem observa efectele! Florile care stau în el iarna se simt ca-n plină primăvară. Mintea se trezeşte schimbată într-un câmp de mare putere şi realitatea îi urmează. Poate că de aceea a spus părintele Arsenie Boca ceea ce se şi întâmplă... după mulţi ani de la plecarea sa din trup?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de