x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De ce privesc băncile cu un ochi înainte şi cu celălalt înapoi

0
Autor: Adrian Vasilescu 13 Iul 2009 - 00:00

Economia are nevoie de bani. Dar restrângerea drastică a fluxurilor valutare externe a făcut ca băncile comerciale să nu se mai bazeze atât de mult pe finanţarea de la băncile-mamă în politica lor de creditare: în condiţiile date, băncile noastre, inclusiv cele cu capital străin, s-au văzut nevoite să-şi întoarcă faţa către economisirea internă.



Şi, prin urmare, s-au apucat să urce cât mai sus dobânzile la depozite, motivând (unele dintre ele) că în felul acesta se bat pentru cote de piaţă. De parcă piaţa se cucereşte cu mai multe pasive (depozite bancare) şi nu cu mai multe active (credite).

O astfel de ecuaţie impune o întrebare la care nu-i uşor de răspuns: de unde mai scot băncile profit? Probabil că din bătălia cu trecutul. Pentru că foarte multe bănci, deşi cu un ochi privesc înainte, cu celălalt privesc înapoi, către mulţimea de credite date în anii trecuţi, străduindu-se să le reeşaloneze, să obţină garanţii suplimentare şi să mai urce dobânzile active în loc să privească numai în viitor şi să reia creditarea pe noi baze.
Am în vedere, cu deosebire, creditarea acelor companii care ar putea contribui la reluarea creşterii economice.

Bineînţeles că şi băncile au nevoie de bani. Pretutindeni în lume, acum, în timp de criză, acolo unde băncile "se rup" sau sistemul bancar se prăbuşeşte, economia în ansamblu este în pericol. Soluţia fiind, în multe cazuri, naţionalizarea băncilor. Sau pomparea de bani bugetari. În România, din fericire, nu suntem în faţa unui astfel de prag. Dar este evident că ieşirea din criză, la care noi, românii, tânjim, împreună cu întreaga lume, nu e posibilă fără credite bancare.

Totodată, însă, este firesc ca băncile să pompeze bani numai în afaceri profitabile. În această decizie n-au de ce să se implice nici politica, nici opţiunile de protecţie socială. Pentru că o bancă nu poate avea o lege mai importantă decât profitul. Şi nimeni n-o poate obliga să opereze cu sentimente, cu considerente de protecţie socială şi nici să-şi abandoneze raţionamentele reci de profit.

Logica economică nu poate fi însă o motivaţie nici pentru dobânzile înalte, cu mult peste rata de politică monetară a BNR, nici pentru o politică bancară în stil Hagi Tudose. Mai ales că Banca Naţională, aşa cum a anunţat încă în urmă cu un an, s-a repoziţionat pe piaţa monetară, în raport cu băncile, în sensul că injectează periodic lichiditatea necesară sistemului bancar. Prin operaţiuni de piaţă monetară, desigur.

Cum şi de ce a întors BNR roata? Când, ani îndelungaţi, din cauza unor scurtcircuite, pe piaţa interbancară se înmulţeau banii "somnoroşi", adunându-se în stocuri şi formând aşa-zisa supralichiditate, şi inflaţia şi profitul băncilor erau în pericol. Şi atunci intervenea Banca Naţională, care punea în funcţiune pompele de absorbţie. Din 2000 încoace, mai cu seamă, fără încetare, până în vara lui 2008, rareori au fost momente în care să nu se găsească un surplus de bani în bănci.

Cauza principală? Fluxul continuu de bani care venea de afară. De fapt, nu banii erau în exces, ci oferta de bunuri şi servicii pe piaţa noastră de consum era mult prea restrânsă. Preocupată să nu ne pricopsim cu o creştere dramatică a inflaţiei, din cauza surplusului de lichiditate, Banca Naţională punea în funcţiune aspiratorul. Pentru a absorbi surplusul şi a realiza echilibrul bani-mărfuri. Teoria, în această privinţă, e limpede: munca şi banii să se înmulţească în acelaşi ritm. Cum însă banii se înmulţeau mai repede, fiecare leu în plus s-ar fi dus... în preţuri.

Am învăţat astfel pe viu că sunt împrejurări în care prea mulţi bani strică. Am învăţat asta cu deosebire în timpul îndelungat în care cererea de consum alerga cu trenuri rapide, în timp ce producţia noastră de bunuri şi servicii călătorea cu cursele pentru navetişti.

Acum, fluxul de bani de afară s-a restrâns semnificativ. Aşa că Banca Naţională a schimbat pompele: în locul celor de absorbţie le-a pus în funcţiune pe cele de propulsie. Evident, cu măsură. Pentru a obţine un nivel adecvat al lichidităţii în sistemul bancar. Mai departe, băncile sunt cele chemate să valorifice această lichiditate.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   bani,   băncile

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de