x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De ce sa plec? De ce sa stau? (II)

0
Autor: Marius Tucă 17 Mar 2004 - 00:00

De ce sa stau? Dintr-un asa-zis patriotism si asa desuet? Sigur, poti sa fii patriot si de la distanta. Patriotism nu inseamna sa tii mortis sa ramai in tara ta chiar daca mori de foame, stiind ca ti-ai indeplinit "datoria" fata de tara, si anume cea de a te ingropa in tot ce inseamna .ro.

Daca tu pleci, cine o sa schimbe ceva? Si daca plecam toti, ce se alege de Romania? Patriotism inseamna pentru tine sa iubesti ceea ce este autentic, frumos, nobil in tara ta. Adica sa cerni si sa discerni. Ai, ca tot omul, un stomac, care isi cere si el drepturile. Or, cum le poti tu onora daca esti in continuare pe lista de asteptare la salariile intarziate si, de altfel, umilitoare? Iti spui zilnic ca meriti mai mult, doar nu ti-ai frecat coatele degeaba pe bancile scolii. Diplome acumulate ani de-a randul stau marturie in "procesul " intentat sistemului. Intentat in mintea ta, desigur. Unul real ar fi pe cat de absurd, pe atat de inutil. Pentru un asemenea demers ar trebui, in primul rand, sa se inventeze justitia si la romani.

De ce as pleca? Pentru ca vreau sa fac ceva cu viata mea. Sigur, sansa exista si aici, insa pretul pe care il platesti pentru reusita mi se pare inacceptabil. Si, sincer, nu stiu daca vreau intr-adevar sa ma compromit. Nu garanteaza nimeni ca e de ajuns sa calci pe taram occidental ca sa ti se astearna la picioare un covor fermecat. Si atunci care e diferenta? Pai, e simplu. In afara de faptul ca ti se da ocazia reala sa dovedesti ca poti, ai de-a face cu o alta mentalitate ce decurge din alta educatie. Cu alte cuvinte, daca plec, stiu aproape sigur ca o sa scap de majoritatea lucrurilor care ma dezgusta si care ma revolta aici, de care m-am saturat. De secretare fixiste, intepenite de ani de zile in aceeasi birocratie prafuita, de vanzatoare "impresare", care traiesc cu o acuta senzatie ca iti fac un real favor daca iti acorda doua secunde de atentie, de profesori care au preferat sa isi bata capul luminat cu tine, ala mic si nestiutor, si, pe deasupra, ingrat, cand, desigur, ar fi putut realiza mult mai multe cu viata lor, de burtosul cu ghiul de la benzinarie, care te masoara din cap pana in picioare cu un suras libidinos-misogin cand il rogi sa-ti faca plinul. De tinerica pictata ca de carnaval, care se si inchipuie mare dirijor intr-o institutie sanitara in care, de fapt, nu e decat o asistenta medicala, de indivizi care asteapta invitatii speciale ca sa-si onoreze obligatiile pentru care sunt platiti, de uniformele portocaliu fosforescent de pe marginea drumului, dintre care cinci stau, in miezul zilei, si verifica pline de interes prestatia bolnavicioasa a celei de-a sasea, care isi da silinta sa umple santul ala pe care tu il stii bine, ca doar e acolo de vreo juma’ de an. De neseriosi oficiali, mari fani ai "dusului cu zaharelul". De o tara in care s-a ajuns la refrene de o bogata inspiratie, evident neaosa, de genul: "Ce bine-mi pare ca ai luat teapa/Ce bine-mi pare ca ai pierdut/Ca toate hainele ti-au intrat la apa/Ca nu mai ai nimic din tot ce ai avut". Si de cate si mai cate...

Multi isi inchipuie ca e o reala fericire sa pleci de la tine de acasa, te invidiaza si poate ca si-ar dori, in sinea lor, sa fie ei cei ce pleaca. Asta spune multe despre Romania, despre noi si despre gradul nostru de realism. Pentru unii, plecarea echivaleaza cu o ruptura greu de indurat, insa si-o asuma de nevoie. Sa fim convinsi ca, daca ar gasi aici tot ce le trebuie pentru a le garanta demnitatea deplina de fiinta, nici unul nu s-ar gandi macar la plecare. Insa suntem departe de standardul acela, asa ca sa nu ii mai blamam pe cei ce aleg speranta unui mai bine in afara granitelor, fie ei tineri sau nu.

Epilog. Scrisoarea de fronda, nu de frauda cum gresit a aparut in Jurnalul de ieri, a Paulei Anastasiade e publicata in continuare si astazi. Ca cititoarea noastra e mai talentata decat noi e lesne de observat. As vrea ca toti tinerii care-si doresc sa paraseasca Romania si sa plece in strainatate, ca epilog la scrisoarea de fronda, sa faca acest lucru in viitorul apropiat. Dar nu oricum, ci intr-o excursie pentru cunoasterea Europei. Sau intr-o Europa in care granitele nu vor mai conta atat de mult, sa mearga sa lucreze si sa se distreze pe perioada vacantelor. Iar daca implinirea lor profesionala nu poate avea loc decat in strainatate, fie, sa plece. Dar sa se intoarca intr-o buna zi in Romania ca si cand ar face un exercitiu de libertate si democratie.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de