x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De ce sunt un mare prost

0
Autor: Ştefan Mitroi 31 Mar 2015 - 17:31
Pentru că îmi este milă, în loc să mă bucur, aşa cum o fac mulţi dintre cei ce-i aduceau laude deşănţate atunci când era ministru. Mi-era milă şi atunci. Dar de mine şi, dacă nu folosesc vorbe prea mari, un pic şi de ţară, că după Elena cealaltă, zisă şi odioasa, încăpuse pe mâna unei alte Elene, graţie amocului unui Ceauşescu vaporean, mai neruşinat şi mai dibaci în vicleşuguri decât primul! O detestam fără s-o urăsc. Nu-şi luase singură rolul de ţoapă naţională. I se dăduse.

Acum, când este doar femeie, adevărat, una care ne-a călcat vreo câţiva ani pe nervi cu pantofiorii ei scumpi de ministru, am, ca orice prost redutabil, o strângere de inimă când o văd atât de singură în drama pe care o trăieşte. Vrea să arate că nu şi-a pierdut curajul, dar, de fapt, urlă. Decamdată, doar pe dinăuntru. Pentru că, oricât ar încerca să pară de verticală atunci când apare cu cătuşe în public, este în realitate un om căzut. Iar de oamenii căzuţi mi-e milă. Au de suferit, prin spectacolul umilirii lor publice, nu doar ei, ci, într-un anume fel, însăşi demnitatea umană.

Credinţa mea de mare prost, care a absolvit Facultatea de Drept, fiind chiar procuror pentru o vreme, este că justiţia nu trebuie să însemne în nicio împrejurare înjosirea demnităţii omului. Aşa cum cred că se poate vorbi de înfăptuirea justiţiei nu doar atunci când condamni, ci şi atunci când alegi punerea în libertate sau chiar iertarea unui vinovat. Este o “părere” a Codului Penal, nu a mea! Dovadă că toate codurile penale sunt scrise de oameni, şi că-n pieptul tuturor oamenilor ce scriu coduri penale, ca şi în pieptul celor chemaţi să le aplice, bate, totuşi, o inimă. O inimă ce are uneori voie să gândească!

Şi am în vedere, când spun toate astea, o altă femeiuşcă, împinsă şi ea de acelaşi vaporean cinic şi lipsit de inimă în scaunul de ministru. Azi, femeiuşca aceasta prostuţă umblă încătuşată între spitale, măcinată de o boală gravă. A furat pentru odrasla fostului său protector, care fost protector se dezice acum fără nicio apăsare pe suflet de ea!

Foarte mare prost cum sunt, nu pot să rămân indiferent în faţa acestei cutremurătoare scene de viaţă. Fără nicio îndoială, fărădelegile trebuie sancţionate. Dar nu cu preţul transformării acestui lucru într-un act de cruzime ce aruncă o serioasă umbră de îndoială asupra grăunciorului de umanitate dinăuntrul nostru. Sunt vorbele unui mare prost. Aruncaţi-le, în cinstea sărbătorii Paştelui, la gunoi, împachetate în ultimele voastre sentimente!


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de