x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De ce trebuie să demisioneze Monica Iacob Ridzi

0
Autor: Ion Cristoiu 06 Iul 2009 - 00:00

Pentru dialogul cu Monica Ridzi de la Zig-Zag, emisiunea de duminică, 5 iulie 2009, am citit, cred, în legătură cu scandalul 2 mai pagini însumând un tratat publicat de Academie. Ca şi în multe cazuri din politică, în acest caz din presă îţi sare în ochi trăncăneala fără rost.



Cu excepţia lui Cătălin Tolontan, care şi-a concentrat ancheta asupra unui singur punct, despre care deţine dovezi, disproporţia dintre banii daţi celor două firme şi banii cheltuiţi efectiv în acţiunea De 2 ori MAI tânăr, restul intervenţiilor din presă se definesc prin abateri halucinante de la subiect. Impresia de linşaj mediatic - despre care am scris - nu vine din urmărirea unei acuzaţii până-n pânzele albe, cum face Gazeta sporturilor, ci din abordarea subiectului la talk-show-uri, fără ca acestea să aducă nimic nou faţă de anchetă, mulţumindu-se doar să înjure pur şi simplu şi, când sunt prezenţi politicieni, să se înjure între ei îndelung şi enervant, dar mai ales din lansarea unor acuzaţii gen se pare că, nu-i exclus ca.

Din experienţa mea de ziarist mai bătrân ştiu că nimic nu ajută un acuzat în legătură cu un subiect precis ca pălăvrăgeala pe subiecte colaterale şi - cum se întâmplă şi în Cazul Ridzi - năpustirea asupra lui cu pumnii. Un jurnalist, mai ales de investigaţie, e asemenea unui procuror. Nu numai în documentare, dar şi în atitudine. Un procuror poate trimite pe cineva la puşcărie chiar şi zâmbindu-i respectivului. Din acest punct de vedere, funambuleasca anchetă parlamentară e o strălucită dovadă. Comisia s-a constituit pentru a descoperi adevărul în legătură cu scandalul Monica Ridzi. Adevărul a fost stabilit însă de Gazeta Sporturilor:

Ministerul Tineretului şi Sportului a dat în chip legal, prin trei contracte, semnate la 22 decembrie 2009, suma de 600.000 de euro firmelor Artisan SRL şi Mark SRL pentru a organiza la nivelul întregii ţări acţiunea  De 2 ori MAI tânăr.  Gestul ministerului poate ridica o serie de întrebări: De ce trebuia încredinţată întreaga acţiune unor firme private? De ce nu s-au străduit funcţionarii ministerului să primească oferte de la zece firme şi nu doar de la două? Pe parcursul acţiunii de ce nu s-a exercitat şi un control al felului în care prestatorul foloseşte banii? Sunt întrebări posibile, dar cola­terale fondului problemei.

Şi anume: în derularea acţiunii cele două firme şi-au bătut joc de banii pri­miţi prin contracte. Bani care sunt însă publici. Altfel spus, obţinuţi din impo­zi­te­le şi taxele cetăţenilor. Că s-au dus spre destinaţii indicate de minister pe şest sau în buzunarele proprietarilor firmei - sunt şi acestea chestiuni colaterale. Che­s­tiunea cea mai importantă rămâne ceea ce a demonstrat Gazeta Sporturilor: că banul public a fost risipit. O dată stabilit acest adevăr, rămâne un altul, cel mai important de fapt în acest scandal: res­ponsabilitatea ministrului Monica Ridzi.

Orice discuţie privind responsabilitatea ministrului trebuie să pornească de la o realitate incontestabilă: Cele trei contracte din 22 aprilie 2008 poartă semnătura Monicăi Iacob Ridzi. Prin aceasta ministrul Monica Iacob Ridzi poartă întreaga responsabilitate a felului în care s-au cheltuit banii publici. O responsabilitate cu atât mai mare cu cât în acest moment mai mult decât oricând cheltuirea cu maximă eficienţă a bugetului alocat fiecărui minister e o necesitate de ordin naţional. N-are importanţă că e un euro sau câteva sute de mii. Fişa postului de ministru conţine la loc de frunte datoria de a chivernisi banul public. De altfel însăşi Monica Iacob Ridzi declara într-un interviu din 31 martie 2009 că "De la preluarea mandatului mi-am propus să implementez în instituţie reguli stricte, mai ales atunci când este vorba de cheltuirea banilor publici".

Comisia de politicianism ieftin şi circ de mahala, noua coaliţie PSD-PC-PNL, halucinantă ca şi coaliţia de guvernare PD-L-PSD-PC, riscă să deturneze atenţia de la principala chestiune în cazul Monicăi Ridzi: administrarea banului public. Asemănător,  plângerea depusă la Parchet de PNL e un gest pur politicianist, dacă nu chiar diversionist. Aşa cum de altfel insistă şi Gazeta Sporturilor, Monica Ridzi n-a comis nimic ilegal în atribuirea acţiunii celor două firme. Dacă a existat o deturnare a unei părţi din sumă pentru a fi folosită în alte scopuri (plătirea campaniei electorale a liderilor PD-L la televiziunile de ştiri), operaţiunea a fost făcută de cele două firme. Chiar dacă DNA s-ar afla într-o situaţie complicată prin decizia NUP (va fi acuzat că a îndeplinit ordinele lui Traian Băsescu), cel puţin din ancheta realizată de Gazeta Sporturilor (singura care merită luată în seamă), cu excepţia cumpărării de ştiri, nu există până acum cel puţin vreo dovadă de ilegalitate. Nu întâmplător, liderii PD-L în frunte cu Emil Boc, susţin cu îndîrjire că vor lua o decizie doar după ce se va pronunţa Justiţia.

În toate intervenţiile de până acum, Monica Ridzi a susţinut că subordonaţii domniei sale au răspuns de toată afa­cerea. Sub semnul prezumţiei de nevinovăţie, o credem. Adevărul de care ar trebui să fie conştientă Monica Ridzi e că domnia sa răspunde în faţa opiniei pu­blice de ceea ce fac subordonaţii. Cu atât mai mult se impune acest adevăr, cu cât sărbătorirea Zilei Tineretului din acest an a luat proporţiile unei acţiuni de anvergură. Nu numai din punctul de vedere al administrării banului public, dar şi din cel organizatoric, de acţiune a răspuns ministrul personal.

Pe tot parcursul acestui scandal s-a spus şi s-a scris că PD-L trebuie să-i retragă Monicăi Ridzi sprijinul politic imediat, că Emil Boc s-o demită, că Traian Băsescu s-o suspende. După opinia noastră, singura care poate şi trebuie să taie nodul gordian e Monica Ridzi. Monica Ridzi trebuie să-şi depună demisia de onoare.  Nu pentru că deja aduce prejudicii partidului. După opinia noastră, dacă e un prejudiciu de imagine acum partidul îl va recupera. Nu pentru că adversarii lui Traian Băsescu exploatează momentul pentru a-i administra preşedintelui o scatoalcă. Nici măcar pentru că presa o cere. Monica Ridzi trebuie să demisioneze dacă vrea să arate că e dintr-un alt aluat decât majoritatea politicienilor români de azi, incapabili să-şi asume o minimă responsabilitate pentru greşelile sale. Desigur, raportată la nenorocirile făcute de alţi miniştri în anii postdecembrişti, la fraudele uriaşe comise, la pagubele produse domeniului administrat, greşeala Monicăi Ridzi e floare la ureche. E, totuşi, o greşeală. Demisionând, Monica Ridzi ar arăta că în România se ridică  o nouă generaţie de politicieni. Una în stare să fie altfel decât generaţia tranzacţionistă postdecembristă de politicieni.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   monica,   ridzi

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de