x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De ce trece dragostea?

0
Autor: Maria Timuc 29 Apr 2011 - 13:50
De ce trece dragostea?


162968-images.jpgSunt cercetători care au conchis că dra­gostea dintre bărbaţi şi femei durează doi ani, alţii au zis trei ani, unii au fost mai îngăduitori şi-au dus perioada de iubire la cinci ani. Oricum, cu toţii au fost de acord doar asupra unui singur lucru: „dragostea trece”. Ca şi cum dragostea ar fi o momeală pentru întâlnirea dintre un bărbat şi o femeie, o stare care se menţine până ce ne căsătorim, facem copii şi lucruri în comun, după care... dispare ştrengăreşte.

 

În principiu, ştim că nu putem simţi dragostea cu forţa, nu-i putem comanda inimii „acum iubeşti, acum încetezi”, căci de îndată ce inima aude un ordin de acest fel începe să facă tocmai pe dos. Deci, dacă nu mai simţim iubire pentru partenerul nostru după doi ani fericiţi sau după cinci, ne consolăm cu principiul „dragostea trece”, deşi am putea căuta cauzele „trecerii ei”, mai degrabă decât a ne cufunda în confortul zburdalnic al apatiei, plictisului sau – în multe cazuri, poate prea multe în zilele noastre – a ajunge al divorţ. „Nu ne mai iubim” este o motivaţie pentru divorţ.

Noi putem, însă, contesta teoriile ştiinţifice privind „dragostea trecătoare” şi asta cu atât mai mult cu cât devenim mai spirituali. Cunoaşterea spirituală ne poate fi de folos tocmai în încercarea de a demonta teoria „dragostei trecătoare”. De ce? Pentru că – ştim cu toţii – dragostea nu poate trece. Dragostea este vie în eternitate, iar cei ce se apropie sau se îndepărtează de ea suntem noi, este – mai degrabă – mintea noastră. Aşadar, nu trece dragostea, cât se estompează percepţia noastră că dragostea este prezentă. Nu încetează starea de iubire a sufletului, ci starea de iubire a minţii. Dacă la începutul relaţiei, când suntem îndrăgostiţi, mintea nu vede şi părţile neplăcute ale celuilalt, cu timpul ea începe să le critice. „Îţi laşi mereu şosetele aruncate”, „nu eşti în stare de nimic, ai spart farfuria şi alaltăieri şi azi”, „credeam că eşti un om deosebit, dar acum îmi dau seama că nu eşti în stare nici să găteşti cum trebuie”, zice mintea.

În vreme ce observă şi se concentrează asupra defectelor, a lipsurilor, a părţilor negative ale partenerului său, omul îşi... diluează puterea de a iubi. Nu mai simte aceeaşi atracţie, nu mai este îndrăgostit şi nu mai simte acelaşi minunat, dulce şi sublim sentiment de iubire, dar nu pentru că iubirea n-ar fi acolo, în el. Nu pentru că iubirea ar fi trecut ca o adiere de vânt, cât pentru că mintea se concentrează asupra acelor părţi care-i iau energia şi, în consecinţă, capacitatea de a iubi.

Iubirea şi reproşurile, criticile aprige, observaţiile negative, atenţia continuă îndreptată asupra a ceea nu face, nu poate, nu este capabil celălalt, deci atenţia îndreptată asupra defectelor diluează capacitatea de percepţie a iubirii, distruge atracţia între bărbaţi şi femei şi duce, în cele din urmă, la conflict, la apatie, la deziluzie, dezamăgire şi dezinteres. Mintea se deconectează de iubire prin propria sa negativitate. Ce face celălalt îi displace. Ce spune, cum vorbeşte, cum se îmbracă sau cine ştie ce altceva o stimulează negativ şi, pe măsură ce mintea se obişnuieşte să observe negativul, el apare mai puternic, mai pregnant, mai apăsător. Mintea nu mai iubeşte, dar ar putea să o facă. Dacă mintea fiecăruia şi-ar aminti cum proceda în perioada în care se simţea îndrăgostită şi dacă şi-ar dori cu adevărat sentimentul iubirii, ea şi-ar aminti că dragostea nu vedea neajunsurile.

Dragostea de la început nu observa lipsurile şi neregulile, ci numai... ceea ce era plăcut, bun, frumos şi aducător de fericire. Sigur că nu-i uşor să lupţi cu mintea proprie, căzută deja în patima urăciunii şi-a observaţiei negative, critice, dar nu-i nici imposibil. Mintea poate fi educată atunci când suntem conştienţi de faptul că în ea se ascunde cheia percepţiei iubirii sau a sentimentului că iubirea trece. De fapt, iubirea nu poate să treacă, este imposibil. Iubirea este însăşi esenţa fiinţei noastre, este divinul de care ne deconectăm prin negativitatea minţii. Renunţând la mintea negativă, vom descoperi că iubirea depinde întotdeauna de cel ce are puterea să-şi facă mintea frumoasă, acceptând că cel iubit are şi părţi negative. Dragostea nu-i interesată de părţile negative, mintea negativă le vede însă pe toate. Tocmai din pricina asta credem că dragostea trece, dar de fapt trece doar capacitatea minţii noastre de a fi atenţi la ceea ce ne este drag la celălalt, căci asta ne creează sentimentul minunat al iubirii.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de