x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale De ce vrea Blaga cu disperare Guvernul

De ce vrea Blaga cu disperare Guvernul

de Oana Stancu Zamfir    |    22 Sep 2015   •   07:14

Disperarea cu care PNL-ul condus de Vasile Blaga (cu interfață Alina Gorghiu) vrea să pună mâna pe guvernare nu este un demers politic banal al oricărui partid de opoziție care vrea să ajungă la putere și atât. Omul care se află în spatele tuturor scrutinelor băsiste a scăpat deja porumbelul: “PNL vrea să organizeze el alegerile!”. Desigur! Felul în care Vasile Blaga a organizat alegerile a făcut ca PDL să preia guvernarea în 2008 cu doar doi parlamentari în plus, scoși în diaspora, apoi, la prezidențiale, să iasă Băsescu peste noapte câștigător, EBA să iasă europarlamentar etc. Au rămas pentru eternitate probe ale lipsei de corectitudine a acestor scrutine: scena cu Videanu și Viorică Hrebenciuc, tabla lui Manțog care trăda distribuirea de voturi pe secție pentru fata președintelui, votul de la Paris sub bacheta lui Baconschi și multe multe altele. Lupta lui Blaga nu este asta, însă. Alegerile se fură și din opoziție când te-ai antrenat pentru asta atâția ani! Disperarea de a ajunge la Palatul Victoria are un alt scop: manevra consacrată și ea de a le suci mâna primarilor să treacă la PNL în ultima clipă înainte de alegeri pentru a nu-și pierde funcția, blatul de până atunci fiind aducătorul voturilor din ziua scrutinului. Interesul PNL se împletește perfect cu micimea politicienilor indiferent de culoarea politică. Unii de pe la PSD gândesc că merită să-i plătească polițe lui Ponta. O merita, de ce nu? Și eu cred că își merită soarta pentru pactul făcut cu Băsescu atunci când avea 70% din voturile românilor ca să dărâme sistemul lui Băsescu. Alții spun că nu te poți lupta pentru Ponta când nici el nu se luptă pentru el însuși. Alții că va fi arestat oricum, că e slab, că e speriat etc. Toate acestea pot fi perfect adevărate. Un politician responsabil ar privi însă din altă direcție: aceea a precedentului dărâmării unui Guvern și schimbării majorității parlamentare sub pretextul unui dosar extrem de controversat al cărui obiect nu vizează activitatea de premier, nici vreun prejudiciu adus statului român (ca în cazul doamnei Chistine Lagarde unde statul francez a plătit 400 milioane de euro), un dosar aflat în faza trimiterii în judecată, nu a condamnării. Acest lucru ar trebui să-i preocupe chiar și pe cei din PNL, dacă jumătate din ei n-ar fi responsabili pentru faptul că România a avut zece ani un președinte ales în timp ce era trimis în judecată pentru prejudicii de sute de milioane de euro, ale cărui dosare s-au șters toate ba sub pretextul imunității, ba dispariției prejudiciului. Iar al treilea motor al setei lascive de putere al celor din vechiul PDL este banul public, mult acum, după ce Guvernul Ponta a plătit toate datoriile și a mai făcut și creștere economică. Dacă PSD ar mai rămâne un an la putere, ar putea beneficia, în alegeri, de succesul guvernării sale, atât cât a fost. Dărâmarea lui acum, pe fondul unui scandal, ar aduce PNL la borcanul cu miere, din care să se și îndestuleze, să-și poată aranja și alegerile și alimenta și propaganda jegărită și flămândă după ce i-au dispărut finanțatorii. N-am auzit până acum pentru ce proiecte vor să vină la guvernare și nici pe cine vor pune în locul miniștrilor de acum. Toate acestea nu merită să le știe și nația, aceea pe care continuă să o disprețuiască, după ce au furat-o și scuipat-o atâția ani!
 

×