De la dependenţă la iubire

Doctorul David Hawkins, un mare cercetător al stărilor avansate ale conştiinţei, un om care, prin propria-i experienţă spirituală, a atins un nivel greu de imaginat pentru mintea omenească obişnuită, a spus că ”Iubirea este o stare de conştiinţă”. Iubirea este o stare pe care florile o trăiesc, la fel ca oamenii. Ele ne-o arată prin frumuseţea şi gingăşia pe care noi le percepem, privindu-le. Torsul pisicii este manifestarea naturală a stării de iubire în care trăieşte pisica. Mişcarea cozii câinelui în momentele de bucurie este felul în care iubirea se manifestă ca bucurie prin intermediul câinelui. Râsul bebeluşilor, cântecul păsărilor, foşnetul sublim al vântului, căderea ploii, alergarea căprioarelor, tăcerea absolută a fulgilor de nea, ca şi îmbrăţişarea caldă, sinceră, capacitatea de dăruire, de înţelegere, de acceptare, de bunăvoinţă sunt manifestări ale unui nivel al conştiinţei, numit ”iubire”.

Iubirea romantică dintre bărbaţi şi femei e atât de dorită pentru că, în anumite momente, bărbatul şi femeia ating în treacăt, ca şi cum ar atinge un strop de ploaie, starea de iubire, deja existentă peste tot, atotcuprinzătoare, subtilă, nematerială, dar – în acelaşi timp – capabilă să se exprime prin toate fiinţele. Ceea ce caută bărbaţii şi femeile nu este atât prezenţa celuilalt, cât iubirea pe care o pot simţi uneori în prezenţa celuilalt. Noi suntem în căutarea unei trăiri, nu a unei persoane. Căutăm iubirea, într-un fel ştim asta, iar în alt fel, uităm, căci confundăm apoi persoana cu starea şi căutăm persoana pentru a găsi starea. Ceea ce nu ştim, însă, este faptul că noi putem găsi ”câmpul iubirii” în propria noastră conştiinţă şi altfel decât căutând o persoană anume, care ne poate ajuta să ne atingem pe noi înşine, or să atingem acea stare a conştiinţei, care ne face să simţim că ”iubim”. Devenim dependenţi de femei şi de bărbaţi, în prezenţa cărora am avut – poate – cea mai puternică, mai profundă şi mai frumoasă întâlnire cu propria conştiinţă sau cu esenţa noastră, care este iubirea, iar dependenţa aceasta devine chiar cauza îndepărtătii noastre de iubire. Momentele de transcendenţă, unele dintre ele apărute prin sexualitate, sunt doar indicii ale nivelului la care putem ajunge, a stării pe care o putem trăi, dar dincolo de dependenţă sau fără ea. A ne păstra în conexiune cu propria putere de iubire avem nevoie să ştim că persoanele, locurile, obiectele exterioare, realizările, tot ce ne arată lumea şi ne ajută să transcendem conştiinţa obişnuită sunt stimuli şi nu cauze ale iubirii. Atitudinea de apreciere, de recunoştinţă, de mulţumire, de încredere şi bucurie în relaţia cu obiectele, care ne trezesc iubirea, ne dau puterea de a ne ridica şi  a ne menţine conectaţi cu Sinele. Dependenţa de formele exterioare, prin care se manifestă iubirea, nu-i altceva decât consecinţa confuziei, care ne face să credem că iubirea din noi depinde de altceva decât de noi înşine. În acele multe momente în care nu mai atingem maximul de iubire cu ajutorul aceluiaşi stimul, a aceleiaşi persoane sau obiect, când sexul cu aceeaşi persoană nu ne mai duce către transcendenţă şi ne exprimăm nemulţumirea, iritarea, gelozia, mândria sau alte trăiri negative, este semn că suntem dependenţi şi căutăm iubirea din noi în afara noastră. În acele momente mor mariajele şi mor pentru ca noi să ne întoarcem în noi înşine, la adevărul spiritual, care spune că iubirea pe care o căutăm afară e-n noi înşine. Pe noi ne căutăm o viaţă întreagă sau căutăm starea de reconetare cu acel câmp al conştiinţei, care se exprimă deopotrivă prin pisici, prin flori, prin picurii de ploaie şi prin oameni!