x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De la Duminica orbului la Joia Chiorului

0
Autor: Radu Tudor 20 Mai 2010 - 00:00
De la Duminica orbului la Joia Chiorului


Suntem în 20 Mai 2010. Au trecut 20 de ani de la primele alegeri libere din România postdecembristă. Frontul Salvării Naţionale obţinea atunci peste 66% din voturi. Un scor absolut zdrobitor şi pentru Ion Iliescu - 85,07%. La doar cinci luni de la ieşirea din comunism şi dictatură, partidele istorice - PNL şi PNŢCD - sufereau un eşec usturător.

Pentru că majoritatea absolută a voturilor s-au îndreptat spre formaţiunea cu cei mai mulţi comunişti în rândurile sale, 20 Mai 1990 a fost numită şi Duminica Orbului. Marea masă a votanţilor era orbită de succesul echipei care înlăturase cuplul Ceauşescu. Un faimos agent sovietic, influent în primele zile ale evenimentelor din Decembrie '89, spunea că românii vor avea nevoie de 20 de ani pentru a înţelege democraţia.

Anul 1990 a consacrat în viaţa publică un nume de care s-au legat şi dezlegat atât de multe în politica românească: Ion Iliescu. Cu bune şi cu rele, Ion Iliescu a marcat profund viaţa politică românească. Incidentele grave şi nerealizările primului mandat şi jumătate (1990-1996) au fost reechilibrate în al doilea (2000-2004), printr-o atitudine mai relaxată şi evident mult mai benefică din punct de vedere politic.

Partizanii lui Ion Iliescu vor fi de acord, adversarii lui vor înjura ca la uşa cortului ce am să spun. Nu a fost un preşedinte perfect, dar e cel mai raţional şi experimentat om politic pe care l-a avut România după căderea lui Ceauşescu.

Dacă m-ar fi întrebat cineva cum văd ziua de 20 Mai după 20 de ani, mi-aş fi imaginat cu totul altceva decât trăim acum. Recunosc, statutul de membru NATO şi UE îmi dă un confort. Sau poate singura garanţie că nu o mai putem lua înapoi spre dictatură, deşi unii, acolo sus, se comportă exact ca în comunism.

Drama acestui stat român chinuit e următoarea, în viziunea mea. După atâta amar de vreme şi atâtea zeci de miliarde de euro cheltuite, dorim încă aceleaşi chestiuni neîmplinite: autostrăzi, spitale civilizate şi bine finanţate, ceva curăţenie în localităţi, un turism de nivel european, nu bâlciul balcanic de prin staţiunile noastre. Să-ţi tot doreşti aceleaşi lucruri de 20 de ani şi să nu se îndeplinească, ăsta e un motiv de maximă frustrare.

Azi, 20 Mai 2010, trăim într-un regim ce a ridicat scandalul şi tensiunea socială şi politica la rang de artă. Din păcate, ăsta este elementul comun cu data de 20 Mai 1990. În nebunia schimbărilor de atunci, dezbinarea şi ura se manifestau din plin. Să fi deschis atunci gura împotriva puterii feseniste era un risc. La singura televiziune existentă, emisiunile curajoase erau expediate la miezul nopţii.

E cazul "Memorialului durerii" al Luciei Hossu Longin. Puterea, aroganţa plină de obsesii comuniste, potrivit cărora presa e de vină, avea şi are aceleaşi metehne. N-aş trata ca pe o pură întâmplare faptul că multe figuri importante ale puterii de azi vin din FSN. Asupra psihicului lor şi-a pus amprenta un soi de blocaj mental, cu apucături dobândite în 1990. Pe vremea aceea erau de stânga şi la putere, azi sunt de dreapta şi tot guvernează. Înclinaţia lor spre instabilitate este evidentă.

Zeci de mii de oameni disperaţi de tăierea salariilor şi pensiilor au protestat ieri în faţa Guvernului. Incapabil să-şi recunoască eşecul de proporţii, preşedintele insistă ca Emil Boc să rămână. Putea fi numit un prim-ministru competent, priceput în ale economiei şi finanţelor. Ar putea fi eliminate achiziţiile publice cu damf portocaliu. Nimic din toate astea nu se întâmplă, pentru că dorinţa de a controla un cabinet greţos de obedient e mult mai importantă.

20 Mai 1990 a fost Duminica Orbului. 20 Mai 2010 e Joia Chiorului. Pentru că trebuie să fii destul de chior să nu vezi că mergem pe o cale greşită, într-o fundătură. Suntem deja în mlaştină. Toată lumea strigă să o luăm spre mal. Ei nu aud, nu văd. Spre fundul mlaştinii, înainte marş!
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de