x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De la împrumutul lui Ceauşescu la împrumutul lui Băsescu

0
Autor: Ion Cristoiu 31 Mar 2009 - 00:00

Excelenta iniţiativă a lui Marius Tucă de a publica zilnic Scînteia din 1989, aşa cum ar fi trebuit să apară însă la vremea respectivă dacă presa ar fi fost liberă, mi-a dat posibilitatea de a afla câteva amănunte despre relaţia lui Nicolae Ceauşescu, fostul preşedinte, cu datoria externă.



Mai multe numere ale Scînteii lui Marius Tucă dezvăluie felul în care România s-a împrumutat, ce s-a făcut cu banii şi cum a luptat Nicolae Ceauşescu să-i dea înapoi. Se vede clar din aceste materiale că Nicolae Ceauşescu a împrumutat bani din exterior pentru a moderniza România.

Ambiţia lui Ceauşescu de a lua ţara din înapoierea rurală la care o condamna Moscova şi a face din ea o ţară modernă e radiografiată pe larg în excepţionalele memorii ale lui Dumitru Popescu. Desigur, a fost o modernizare aşa cum a înţeles-o Ceauşescu. Prea mult axată pe crearea şi dezvoltarea unei economii aproape autarhice. Prea forţată în raport cu disponibilitatea ţării de a se moderniza.

Sigur este însă un lucru:

Nicolae Ceauşescu n-a împrumutat bani pentru a-şi îmbogăţi camarila, pentru a-i vârî în vilele şi târfele de lux ale guşterilor dâmboviţeni şi, cu atât mai puţin, pentru a se îmbogăţi el din valizele cu bani date pe sub mână de escroci.

Toţi banii, până la ultimul leu, au fost vârâţi în lucrări publice.

Spunem lucrări publice, deoarece banii împrumutaţi au mers şi la întreprinderi care erau ale statului. Acestea au asigurat locuri de muncă, dar, mai ales, au modernizat locuri din ţară rămase la nivelul Evului Mediu.

Materialele din Scînteia lui Marius Tucă nu precizează un adevăr evidenţiat de unii cercetători ai istoriei comunismului. Generozitatea cu care Occidentul a deschis linii de credit nu numai României, ci şi altor ţări din Est a fost o formulă abilă de prăbuşire a comunismului. O dată cu tehnologia cumpărată din Occident au pătruns în România şi în celelalte ţări valorile lumii libere. Pentru a putea fi folosite tehnologiile moderne au fost trimişi în Occident specialişti din Est care, la rândul lor, s-au întors cu o deschidere extraordinară a conştiinţei. În plus, cu aceste tehnologii nu mai puteau lucra analfabeţii care săpaseră până atunci şanţuri. Liniile automatizate au cerut oameni cu o pregătire superioară, incompatibilă cu ordinele absurde. O dată importate, tehnologiile moderne au făcut dependente România şi ţările din Est de Occident. Multe dintre maşinării cereau să fie permanent updatate. Asta însemna alţi şi alţi bani. Obţinuţi tot din Occident.

Sesizând trucul, Nicolae Ceauşescu şi-a propus, pe de-o parte, să găsească soluţii româneşti la problemele ridicate de updatare (ceea ce a fost catastrofal) şi, pe de altă parte, să achite datoria externă. Achitarea datoriei externe a impus însă condiţii dramatice nivelului de trai. Contrar clişeelor anticomunismului primitiv, spectaculoasa înrăutăţire a vieţii cotidiene de după 1980 n-a fost un proces dictat de ura lui Ceauşescu faţă de propriul popor, ci de nebunia sa de a achita datoria externă.

Tot Scînteia lui Marius Tucă ne dezvăluie că, în 1988, România avusese un excedent bugetar de 4 miliarde de lei.

Pentru a realiza acest excedent, Nicolae Ceauşescu a impus o austeritate inimaginabilă pentru un om din lumea modernă, cu atât mai insuportabilă în România cu cât, tocmai urmare a modernizării, milioane de oameni se obişnuiseră cu un anume standard de viaţă. Se înţelege că o Românie la nivelul lui 1965 ar fi suportat mult mai uşor economia de gaze şi energie sau de alimente. Pentru cel care nu făcea baie decât atunci când se însura şi murea, a nu avea apă caldă se dovedea mult mai uşor decât pentru cel care se obişnuise să facă asta în fiecare zi. Din acest punct de vedere, ca şi în cazul ridicării nivelului de cultură, putem spune că Nicolae Ceauşescu şi-a săpat singur groapa. Fără a neglija dramatismul sacrificiului făcut de români, nu putem să nu observăm că aceste sacrificii au avut ca rezultat metroul, Canalul Dunăre - Marea Neagră, Centrala de la Cernavodă, obiective ale întregii ţări, şi nu vila lui X sau garajul cu Mercedesuri ale lui Y. România a făcut  un împrumut de 20 de miliarde de euro. Cel mai mare din istoria sa. Amintindu-ne ce s-a făcut cu împrumutul contractat de Nicolae Ceauşescu, nu putem să nu ne întrebăm ce se va face cu cel contractat de Traian Băsescu. Sigur, condiţiile de austeritate nu vor fi cele impuse de Nicolae Ceauşescu. Dar vor fi totuşi pentru a obţine împrumutul şi, mai ales, pentru a-l achita. Din ceea ce ne spune însă Traian Băsescu înţelegem că, spre deosebire de împrumutul lui Nicolae Ceauşescu, împrumutul de azi va fi:

a) Suportat doar de o parte a românilor, cei săraci. O altă parte va continua să se lăfăie în lux.

b) Pentru ca să intre în buzunarele unor persoane şi nu pentru a lăsa ţării mari lucrări publice.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   nicolae,   ceausescu,   nicolae ceausescu,   imprumutul

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de