De la mâna pe picior la pupat

Bărbat, da, dar încă seamănă cu un băiat. Are, ce-i drept, o barbă metalică – şi se dă cocoş. Vrea să se „combine” Dar cine, parcă, nu vrea? Nu am putea spune că nu e un bărbat cât se poate de şarmant. Obsesia lui este să primească mai mult. Poate chiar, aşa cum îl vedem, tupeist, are să primească mult mai mult. Un ghiont. Un afront. (Pornind de la un strămoş al reclamei cu „Cristina, Cristina...” – pe care o vom analiza când îi va veni rândul, am încercat să deconstruim un mesaj publicitar, ceea vom face şi în viitoarele episoade.)

Bărbatul cu pricina, totuşi, dacă ne uităm cu atenţie, nu pare prea sigur pe sine; trebuie să aibă, pesemne, ceva din aerul aceluia căruia, în următoarele secvenţe, i se va spune „fraiere”. Căci aici este/ era tot jocul, recognoscibil în celelalte replici şi cadre. În seria de reclame cu „Combină-te la cartelă!” Fata, vioaie & sfârlează, intră în rolul de „şmecheră”. Până aici, toate bune. Dar de ce „aerul de cartier” care însoţeşte atât „vizualul” cât şi „auditivul”? Ni se promite nouă, ca bărbaţi, că primim mai mult. Asta nu e rău. Dar... chiar aşa... PRIMA ZI MÂNA PE PICIOR? Ar fi bine, dar noi credeam, „fraierii” dă noi, înapoiaţii dă noi, troglodiţii... că se începe, eventual, cu un sărut. şi, poate, nu chiar/ întotdeauna din prima. Eu, mascul tânăr şi cam prost, vorba Poetului, îmi închipuiam, cu mintea mea naivă, că ar putea fi o întâlnire, un dans, două băuturi încălzite, într-un băruleţ discret, de patru mâini reci şi care vor să-şi mai crească temperatura...

Se vede treaba că patruzeci şi ceva de ani n-au fost îndeajuns pentru mine să înţeleg că lucrurile au evoluat cu o mai mare viteză. Ei bine, şi ce se spune în reclamă se şi execută: pac! Băiatul îşi articulează, ca o ventuză, mâna pe piciorul fetei. Nu sunt lupul moralist, să fiu bine înţeles, dar prea mult sex în reclame, chiar dacă, OK, sexul vinde cel mai bine. Prea multe lucruri trase spre partea imundă. Prea mult glisăm în futil. OK, sex e şi păn „operili literari”, da’, nene, acolo şi mai ales acolo este inevitabil dozat, bine drămuit, cu străşnicie, cu acribie, cu oareşcare teamă chiar... Pentru că sexul e, realmente (sigur, asta poate fi şi o cugetare de-a lui Gâgă!), o chestie foarte mare, o forţă uriaşă, care asemeni umorului popular, în exces se poate întoarce împotriva ta. Iar în loc de aluzii din astea, îngălate sau de doi bani, uneori prefer propu­nerea neaoşă, măcar e mai onestă. Buun... A doua zi, ce ni se mai spune că urmează? Păi, MÂNA PE PICIOR PLUS PUPAT? Ce? Bună întrebare, probabil piaţa independenţei. Bun, bun, iar a treia zi? Plus ceva, nu, că doar d-aia te combini, frăţâne, ca să primeşti mai mult. Sigur, mişună întrebarea, ce vor bărbaţii? Nu cumva chiar asta, mâna pe picior de la prima tură? Ca la femeile uşoare? Ei, poate că da, poate că nu...

Dar femeile ce vor? Nu tot despre sex este vorba? Da, dar, să sperăm, poate nu de numai atât... Poate ar fi fost preferabil ca aluzia să fie făcută doar printr-o ima­gine – şi atât. Ce impresie ne rămâne la final? Un gust cam amar, dacă te gândeşti că reclama este concepută şi comandată pentru un concern foarte mare, cu pretenţii. Eu înţeleg că e vreme de criză: şi, poate că la vreme de criză, şi reclamele intră în criză. Tot, nene. Clipurile. Advărtainsingu’, în întregimea sa. Dar şi imaginaţia? Campania întreagă, asta cu „combină-te la...”, pare făcută cumva în debara, pe genunchi sau nu, oricum, pe mare întuneric, pe întunecime a minţii, pe secetă aprigă de idei, după un randament cam ca pă vremuri: cheltuieli minime, efecte maxime, adică să faci bici din materii volatile care mai trebuiesc să trosnească. Dă fiţe. Sigur că dă fiţe. Pen’ că targetu’ iaşte tânăr, n-are nimic în cap, dar multe giesemuri în braţe de caracatiţă, cu care vorbeşte, cu toate, în acelaşi timp. Servici prepay, cel mai răspândit poate, de popularizat. De fidelizat clienţi şi de trecut ei în cealaltă barcă, mult mai profitabilă (asta ulterior!) a ălora cu abonament. De antrenat prieteni în combinaţie. Mi se pare, totuşi, subţire. Campania. Mi se pare cel puţin cusută cu aţă albă. Mi se pare

de-a dreptul dictată din boxă. Cel mai e greu e (o spun cu experienţa celui care a lucrat o vreme pe la mai multe agenţii de publicitate, mai mari sau mai mici) să convingi clientul că e bine ce-ai făcut. Arde-l pă „fraier”! Asta e ideea. Ideea e, în toate secvenţele, că bărbătuşul ăla, Paul – sau cum l-o fi chemînd – e un ciutan fra­gil în faţa „şmecherei” Cristina. Nu e deranjantă – sau poate e! – pentru orgoliul masculin, dar nu asta-i poanta. Poanta e că, dacă vrei să te combini cu ea, combină-te şi cu cartela lor. Poanta e că eşti la mâna fetei. Vrea fata, te scoate. Nu vrea, pa şi pusi!

Apropo, că tot voiam să vă întreb: nu cumva visaţi să vă „combinaţi” cu cineva? Ar mai fi, p-aici, prin împrejurimile sublunare, v-un loc liber? Îm?