De la "miliardarii de carton" la "capsunari"

In ultimii 50-60 de ani, Romania a trait din mituri economice. Spun "a trait", desi ar trebui sa spun "a supravietuit", pentru ca tot ceea ce a rezultat din abordarile mirobolante, comuniste si postcomuniste ale dezvoltarii economice nu a fost mai mult decat saracie si ineficienta. Politicul este, in Romania postbelica, principalul responsabil pentru nivelul scazut de trai al romanilor. Cum pot fi justificate "realizarile marete", uzinele si combinatele chimice si petrochimice, altfel decat ideologic? Economic, ele nu aveau nici un sens. Tot astfel, nu am putea intelege mai nimic din procesul de privatizare de dupa 1989, daca am face abstractie de rolul negativ hotarator al factorilor politici. Distanta de la "Nu ne vindem tara" la "N-a mai ramas nimic de furat" este mult mai mica decat credem. La urma-urmei, cele doua afirmatii au fost facute la doar cativa ani distanta. Dar de data asta, cauza raului nu consta in ideologie, ci in lipsa ei! In lipsa oricarei strategii bazate pe o viziune.

S-a vorbit in ultima vreme despre sfarsitul privatizarii in Romania, un concept care trebuie sa marcheze inceputul unei epoci noi. Aceasta apreciere este si nu este adevarata. Ea se integreaza intr-o paradigma mai larga - aceea a sfarsitului tranzitiei. Momentul este marcat de reluarea cresterii economice, de transformarea ei in crestere durabila, de scaderea inflatiei etc. In cazul privatizarilor, sfarsit inseamna doua lucruri: nu vor mai exista miscari sociale majore determinate de privatizarea unor intreprinderi; s-a facut trecerea de la privatizare la investitiile green field.

Exista inca obiective importante de privatizat in Romania. Unele dintre ele se afla in responsabilitatea Ministerului Economiei si Comertului, pe care il coordonez. Nu vreau sa neg, chiar prin asta, viziunea ideologica a sfarsitului privatizarii. Ceea ce vreau sa spun este altceva: privatizarea, mai precis modul in care a fost realizata in cei 15 ani de democratie, isi arata acum efectele negative asupra sistemului economic si social. Privatizarea a incetat sa devina o problema economica in sine. Ea a devenit intre timp deopotriva o problema a Justitiei.

Lupta impotriva coruptiei, aflata acum la ordinea zilei, ar putea fi definita, fara a gresi prea mult, si ca efort de stopare a efectelor privatizarilor "negative". Trecerea proprietatii de stat in proprietate privata a fost un proces profund incoerent si inechitabil. Singura filozofie a fost "homo homini lupus", iar singurul scop: redistribuirea "orientata" a resurselor. "Terapia de soc" a CDR sau "privatizarea graduala" a PDSR au fost puse in slujba aceleiasi "acumulari primitive de capital".

In opinia mea, teoria sfarsitului privatizarii este incercarea, cam suspecta, de a inchide un capitol promiscuu din istoria recenta. Nu stiu daca este bine sa-l inchidem de pe acum. In masura in care, pe diverse piete interne, ne confruntam cu probleme structurale, determinate de privatizari dubioase sau pur si simplu prost facute, inseamna ca nu e cazul sa incetam a vorbi despre privatizare. In masura in care foarte multe cazuri de coruptie au fost generate de procesul de privatizare, poate ca ar trebui sa vorbim explicit de coruptia rezultata din privatizare. Obiceiul de a face din relatia privilegiata cu statul o forma de concurenta la strategia de crestere a productivitatii muncii se perpetueaza. In acest sens, a pune corect problema relatiei dintre politic si economic inseamna a ne desprinde de modul in care era vazuta aceasta relatie in perioada "marilor privatizari". Am privatizat fara sa ne gandim la oameni, la angajati, dar am privatizat si fara sa ne gandim la piata, am privatizat pentru uz si abuz privat. Efectul tuturor acestor greseli, voluntare si involuntare, se vede acum in structura economiei si in capacitatea ei de a produce suficient profit, in perpetuarea inechitatilor.

Asa facuta, privatizarea este un factor inca prea putin determinant pentru cresterea economica actuala, dar sunt convins ca a fost cauza cea mai importanta a coruptiei. De altfel, nimic nou in asta. Doar ca mi se pare impresionant sa anuntam o crestere economica determinata de intrarile de la "capsunari" si nu de performantele manageriale inregistrate de privilegiatii tranzitiei.