x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De la omul rău la „omul frumos”

0
Autor: Maria Timuc 11 Ian 2011 - 20:27

Dacă arunci o simplă privire prin ziare sau pe la ştirile tv, te poţi întreba: „Pe ce lume trăim?”. Ce fel de lume-i aceea în care părinţii îşi vând copiii? Ce fel de lume este aceea în care un bărbat îşi ucide femeia,

zice-se, „din dragoste?”. Ce fel de lume-i aceea în care domnesc invidia, ura, răutatea, judecata fără scop de îndreptare a unei situaţii, cât una izvorâtă din năprasnicele în­nourări ale raţiunii şi dis­cer­nă­mântul distructiv al unora care fac rău cu sânge rece? Să fie lumea aces­tor fapte o lume a „sufletului fru­mos” (cum s-a exprimat Dan Pu­ric într-o carte a sa)? Să fie dra­gos­tea aceea care poate lua viaţa altui om? Să fie dragostea răzbunătoare, să fie inima caldă aceea care ia bani din vânzarea unui copil? Să fie gândul bun şi curat acela care „discerne distructiv” şi, oare, să poată fi alăturată raţiunea acestui tip de discernământ?

Iisus a spus „nu”, categoric „nu”, căci omul scoate gânduri bune din vistieria bună a inimii sale şi scoate gânduri şi fapte urâte din vistieria ini­mii pline de răutate. Conştiinţa dis­tructivă nu-i un dat, cât o alegere. În conştiinţa distructivă se des­fă­şoa­ră o lume a ideilor, a sentimen­te­lor şi a emoţiilor în care Iadul dăn­ţuieşte în deplină libertate. Pretinsul „discernământ” al unui ucigaş este impregnat de inconştienţă, de iraţio­nalitate şi, mai ales, de lipsă de iu­bi­re. Lipsa iubirii devine automat o lipsă de respect pentru viaţă. O lipsă de respect pentru viaţa proprie, ca şi pentru viaţa altuia. Lipsa de iubire te face „aparent raţional şi lo­gic”, capabil să-ţi gândeşti paşii criminali, dar incapabil să simţi milă, respect, înţelegere, toleranţă, afec­ţiune, răbdare, acceptare, blân­deţe sau dragoste pentru sine şi pentru altul. Dintr-o asemenea lipsă de iubire se naşte discernământul patologic, distructiv, diavolesc. Acesta nu-i discernământ, aceasta nu-i lu­ciditate, nu-i conştienţă, cum a spus şi Iisus pe cruce: „Iartă-i, Doamne, căci nu ştiu ce fac!”. Cu alte cuvinte, conştiinţa distructivă descrie cu acurateţe inconştienţa.

Fiinţa umană nu-i condamnată la inconştienţă. Ea a fost echipată prin gene, prin cromozomi, prin darul gândirii şi al simţirii să se caute pe sine şi să se găsească în galeria conştienţei, a luminii şi a frumuseţii. Pentru aceasta, ea are de parcurs un drum lung, un fel de drum al Golgotei, la capătul căruia însă o aşteaptă „omul frumos”. Nimeni nu poate spera să ajungă la „omul frumos” din el însuşi fără să aleagă, fără să dorească, fără să poarte în intenţie frumuseţea interioară. La fel ca şi pe drumurile vieţii, pe cele lăuntrice călătoresc oamenii care ştiu că vor asta. Ne alegem destinaţia interioară şi, dacă decidem să ajungem la „omul frumos”, în cele din urmă ajun­gem. Orice moment de blân­deţe şi de bunătate ne leagă indes­tructibil de noi înşine, de Dumnezeu şi de lumea înconjurătoare prin-

tr-un fir de aur, care ne hrăneşte ca un cordon ombilical, până la naş­terea noastră ca „om frumos”. Fiecare gest afectuos se adaugă în castronaşul din care ne hrănim propria frumuseţe interioară. Fiecare moment în care dănţuiesc în noi bucuria şi respectul pentru viaţă devine o uşă pentru intrarea înge­rilor în starea noastră de conştiinţă. Altfel, îngerii rămân imuni la suferinţă, la rău şi la răutate, şi asta nu pentru că ei ar vrea să se întâmple aşa, cât pentru că frumuseţea noastră lăuntrică este tocmai canalul de legătură, firul con­ver­sa­ţiei noastre cu cerul. În conştiinţa lip­sită de iubire pătrund alte entităţi; lu­ciditatea lor este una malefică, dis­tructivă şi aparent raţională. O ase­menea stare de conştiinţă, în care lumea Iadului devine sentiment urât, vânzător de copii, ucigaş de fiinţe şi de suflete, vieţuieşte într-o parte a lumii ce coexistă cu noi. Peste această lume putem aprinde lu­mina iubirii, mergând noi înşine către „propriul om frumos”. Noi nu putem schimba conştiinţa primitivă cu mijloace fizice. O putem pe­depsi, o putem priva de libertate la nivel fizic (căci în nonfizic, ea zbur­dă prin acelaşi Iad). O putem judeca oricât şi îi putem limita acţiunile fizice. În vi­z­­i­unea marilor iniţiaţi, adevărata cale a schimbării lumii este atingerea „omului frumos” din noi înşine. Frumuseţea lăuntrică atinge inima şi mintea urâtă mai devreme sau mai târziu. Pe măsură ce oamenii se vor ocupa mai mult cu machiajul interior şi mobilarea sufletului, tot mai multe conştiinţe primitive vor primi aceste emanaţii şi vor avea astfel puterea de a se sustrage influenţelor mentale şi emo­ţio­nale distructive.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de