x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De la Richard al III-lea la Traian Băsescu

0
Autor: Ion Cristoiu 27 Sep 2009 - 00:00
De la Richard al III-lea la Traian Băsescu Jurnalul foto/
Vezi galeria foto


După intervenţia din Parlament, în dialogul de la TVR, moderatorul Luca Niculescu s-a făcut purtătorul de cuvânt al nedumeririi populare, întrebându-l pe preşedinte de ce a optat pentru lectura unui text atât de lung. Traian Băsescu s-a explicat astfel:



„Pentru că mi s-a părut obligatoriu, din punctul meu de vedere - şi aici voi contrazice unele speculaţii din presă - ca, la sfârşit de mandat, să las punctul meu de vedere despre mandatul meu, şi nu punctele de vedere exprimate de televiziunile mogulilor, să spunem, da? 5247-102599-041.jpgAcolo, preşedintele României a fost, timp de patru ani şi jumătate, tocat mărunt şi discre­ditat. Eu aveam obligaţia să las, de pe urma primului mandat, un punct de vedere corect, care să rămână în Monitorul Oficial, pentru că asta e soarta discursurilor preşedintelui în Parlament, şi să fie reperul pe care eu l-am pus pentru mandatul meu, şi nu cel pe care l-a pus Vântu sau Voiculescu, sau mai ştiu eu cine".

Călin Popescu Tăriceanu spunea undeva, nu fără o admiraţie ascunsă, că Traian Băsescu e în stare de orice surpriză. Fiind de acord cu opinia domniei sale, luând cunoştinţă de explicaţia preşedintelui, pot spune că ea m-a surprins chiar şi pe mine, care mă aşteptam la o surpriză din partea lui Traian Băsescu.

Dacă ar fi să-l credem, textul acela interminabil, citit cu inevitabile poticneli timp de aproape două ore, a fost urmarea unei stări de spirit pe care cu greu mi-o puteam imagina la Traian Băsescu:
Neliniştea că mandatul său ar putea rămâne în posteritate cu imaginea propusă şi impusă de mogulii Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu prin trusturile lor de presă.


Încurcătura unui istoric din viitorime
Discursurile preşedintelui în Parlament sunt pu­blicate în Monitorul Oficial. Voit sau nu, Traian Băsescu ne-a făcut să ne imaginăm un moment de peste o sută de ani: Un istoric se interesează de primul mandat al preşedintelui Traian Băsescu.

Merge la Biblioteca Academiei (să sperăm că nu va fi dărâmată pentru a lăsa locul unui zgârâie-nori de birouri!) şi se apleacă asupra colecţiilor de ziare. Pe măsură ce înaintează în lectura lor, rămâne tot mai descumpănit. Potrivit presei din 2005-2008, Traian Băsescu a fost un preşedinte excepţional. Din ia­nua­rie 2009, aceeaşi presă jură cu mâna pe inimă că a fost un preşedinte catastrofal. Desigur, în interviul de la TVR, Traian Băsescu s-a referit la imaginea sa în presa din 2009. A presupus, probabil, că viitorul cetăţean, cel de peste o sută de ani, va cere din depo­zit doar presa ultimului an de mandat.

Un cercetător serios nu se mulţumeşte cu studierea presei pentru a-şi face o imagine despre o personalitate a trecutului sau un fragment de timp. În mod firesc, el apelează şi la documente oficiale. Va cere din depozit Monitorul Oficial al României din 2009. Şi va da peste Discursul lui Traian Băsescu ţinut marţi, 15 septembrie 2009, în Parlamentul României. Nedumerirea sa va fi şi mai mare. Din presă a înţeles că primul mandat a lui Traian Băsescu a fost un dezastru. Din textul tipărit în Monitorul Oficial, că a fost un triumf.

Aşa îşi va fi imaginat Traian Băsescu un moment din viitorime, surprinzându-ne printr-o preocupare mai puţin întâlnită nu numai la domnia sa, dar şi la toţi politicienii români: Cea vizând felul cum rămâne în istorie. Surprinzându-ne urieşeşte, dacă ne gândim că unui fost preşedinte precum Ion Iliescu, afişând pretenţii de intelectual, puţin îi pasă că va intra în istorie ca tovarăş de conducere a partidului cu Marian Vanghelie.




Nu ştiu dacă explicaţia îi aparţine exclusiv lui Traian Băsescu sau i-a fost sugerată de unul dintre consilieri, om cu nelinişti metafizice. Sigur e că interviul de la TVR mi-a reamintit că am scris în mai multe rânduri despre un adevăr: Imaginea unui personaj rămâne în istorie nu numai prin ceea ce a făcut, dar şi - dacă nu mai ales - prin ceea ce s-a scris despre el De fiecare dată, semnalând o posibilă discrepanţă între personajul real şi imaginea sa în posteritate, m-am referit la scriitori.


Shakespeare - un „intelectual" de-al Reginei Elisabeta
Într-un eseu intitulat Şmecherul Shakespeare comentam, plecând de la cartea „O istorie sentimentală a Imperiului Britanic", scrisă de sârbul Borislav Pekic, imaginea pe care o avem noi, azi, despre Richard al III-lea, duce de Gloucester, imagine izvorâtă nu din realitate, ci din Richard al III-lea al lui William Shakespeare. Autorul istoriei îl suspectează pe marele Will că a deformat adevărul despre mandatul lui Richard al III-lea pentru a face pe plac Reginei Elisabeta a II-a, cea cu banii:

„Edward al IV-lea este moştenit de ducele de Gloucester, Richard al III-lea, una dintre cele mai misterioase personalităţi ale istoriei engleze, a cărui figură demonică, cu siguranţă neistorică, o datorăm din nou lui Shakespeare. Unii îl consideră criminal patologic, asasin, otrăvitor, un Borgia englez şi, ca şi cum n-ar fi destul, este şi monstru fizic, cocoşat, şchiop, căruia i se citeşte răutatea pe chip (portretele păstrate, dacă sunt autentice, nu arată nimic din toate acestea); alţii îl văd ca pe un prinţ înţelept, potrivit pentru epoca lui, şi pe lângă asta, puţin cam ghinionist.

Tradiţia rivalilor săi din casa Tudor, ajutată de talentul bine plătit al lui Shakespeare, interesaţi mai curând de dramele renascentiste tulburi decât de faptele istorice reale au făcut tot ce le-a stat în putinţă pentru ca despre el să se ştie cât mai puţin, iar faptele rele care i se impută nu au fundament ştiinţific sigur. Să-i fi omorât el pe copiii lui Edward al IV-lea, adevăraţii moştenitori ai coroanei, şi Dumnezeu ştie pe cine a mai ucis el sau au fost omorâţi de propaganda abilă a Tudorilor şi de imaginaţia noastră neistorică?"

N-ar fi singurul caz în care imaginea unei epoci sau a unui personaj să rămână în posteritate nu cea reală, ci imaginea propusă de mari scriitori, care, din diferite motive, au urât epoca sau personajul respectiv. Co­mentatorii lui Seconde Empire sunt de acord că atât francezii, cât şi străinii îl văd pe Napoleon al III-lea prin mijlocirea a ceea ce a scris despre el Victor Hugo şi, despre regim, Emile Zola. Sintagma din titlul pamfletului scris şi publicat de Victor Hugo în 1852 „Napoleon le Petit" se va impune cu forţa unei axiome. Romanele lui Zola vor perpetua imaginea unei societăţi corupte, în care imoralitatea e concurată doar de fastul imperial.

Îngrijorarea lui Traian Băsescu îşi are temeiul în imaginea propusă posterităţii de mogulii Sorin Ovi­diu Vântu şi Dan Voiculescu.
Fiţi liniştit, domnule preşedinte! Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu nu sunt Shakespeare!
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de