x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De profesie părerist

0
Autor: Tudor Octavian 13 Dec 2011 - 21:00

Am fost intrebat, cu o vehementa care ar fi fost sa ma intimideze sa ma puna pe ganduri, cu ce drept imi dau eu cu parerea despre tot felul de treburi si de oameni, in ziar si pe micul ecran. Intrebarea chiar mi-a dat de gandit, intrucat profesia de om de opinie nu exista ca atare inainte de 1990 si, prin urmare, nu putea sa aiba si un nume in cartea de munca. Formula 'om de opinie' nu trimite neparat la meseria de 'publicist'.

M-am interbat, de asemenea, de ce in televiziune sunt prezentat ca 'publicist' si nu ca 'jurnalist' sau 'ziarist'. Probabil pentru ca un publicist e un jurnalist si inca ceva. Pe vremea lui Caragiale acesta era intelesul cuvantului. Caragiale era publicist, avea mai multe indeletniciri de bransa, ducand toate spre publicare si spre un public. Dreptul de a-ti da cu parerea despre orice il are azi tot omul. Putini insa sunt angajati si platiti cu leafa sau contract ca sa cugete liber si sa exprime concluzii responsabile. Ar fi potrivit ca sa fie oficializata si profesia de parerist. Suna ca dracu’, dar ne vom obisnui. Pe vremea cand lucam in proiectarea de blocuri si restaurante, aveam un coleg cu un nume straniu: Cioflegea.

Din cauza numelui, evitam sa-l conversez si sa-i stau in preajma. Ca sa nu observe ca aveam o reactie de uimire si respingere la nume si, prin transfer de parere, si la om. Dupa ce ne-am apropiat unul de altul, numele a devenit purtator de parere despre toti cei inciudaciti de familie cu nume aiuritoare. Si nu orice fel de parere, ci una cuprinzand solidaritate, in sensul ca i se putea intampla oricui, ca mi s-ar fi putut intampla si mie. Mai ales ca putin a lipsit ca sa nu invinga, la botez, parerea bunicii dinspre tata si sa mi se spuna Spirache, de la Spiridon, Spiru si radacinile armanesti ale acestora.

Meseria de parerist nu-ti da libertatea de a zice orice in public. E cu dus-intors. La capatul unei pareri, daca ea nu are o sustinere puternica in adevar, in informatii, in legislatie si in logica, incepe drumul cel mai scurt catre un proces. Pareristii din presa si din televiziune au de regula pe cineva in spate, nu-s singuri pe lume cu parerile lor. Impusti tu in stanga si in dreapta, dar zboara si pe langa tine gloantele. Acel cineva din spate e anonimul din public care consimte la pareri cu tine. Verbul 'a consimti' inseamna a simti impreuna.

Consimtirile pareristului nu sunt cu pareristii sefi din profesie. Sunt mai importante consimtirile cu un public mare. Nu publicul sa simta la fel ca tine, ci tu sa simti la fel ca el. Sa ai dreptate in contul unor multimi, fiindca ele sunt cu adevarat in spatele tau.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de