x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

De unde vin dorinţele noastre?

0
Autor: Maria Timuc 25 Noi 2010 - 20:39

Fiecare om are o sumedenie de dorinţe într-o viaţă şi fiecare ştie din experienţă că unele se împlinesc, altele nu. Unele se împlinesc rapid, pentru împlinirea altora trebuie să avem răbdare, să lucrăm intens uneori, iar altele nu se împlinesc niciodată. Ce sunt dorinţele, de fapt? Cum se nasc ele în interiorul nostru? Ce se întâmplă cu noi atunci când ne dorim ceva prea mult şi nu avem parte de împlinire? Pot fi periculoase dorinţele şi de ce? În ce condiţii dorinţele noastre sunt curate şi – din pricina asta - se pot împlini? Dacă putem vorbi de dorinţe curate, înseamnă că există şi dorinţe necurate?

S.N. Lazarev spune că dorinţele omeneşti se nasc din iubire: „dorinţele sunt principalul concurent al iubirii şi ambele sunt legate de acţiune. Dorinţele şi acţiunile noastre sunt cu atât mai curate cu cât noi ne putem dezice de ele în favoarea iubirii. Sufletul nostru se umple de iubire şi respectiv de energie. Energia generează dorinţele şi acţiunea.” Deci, dorinţele curate se nasc din iubirea pe care o simţim în momentul în care nu depindem de împlinirea lor. Suntem fericiţi şi dacă nu ni se dă ceea ce vrem. Pare un paradox, dar este unul care poate fi verificat în practică.

Omul are energie şi dorinţe atunci când sufletul său este mai mult conectat la iubire. Dacă sufletul simte iubirea, neîmplinirea dorinţei nu-l face agresiv, nu-i creează depresie, nici furie, nici ură.

Dorinţele sunt periculoase atunci când omul este ataşat de ceea ce este omenesc şi crede că lucrurile, oamenii, relaţiile sunt făcute spre a-i împlini dorinţele şi a-l face fericit. În fapt, chiar raţiunea singură (atunci când este utilizată) ne spune că nu toate dorinţele trebuie să ni se împlinească.

Acceptarea acestei percepţii ca făcând parte din realitatea omenească reduce agresivitatea şi ne ajută să ne păstrăm iubirea, starea de bine şi starea de conectare cu Dumnezeu, adică legătura cu adevărata sursă a dorinţelor. Lazarev spune că celor ce-l iubesc pe Dumnezeu mai presus de orice li se împlinesc toate dorinţele!

Dar cum putem ajunge noi la această su­blimă legătură cu iubirea divină sau la sursa dorinţelor şi a puterii care ni le împlineşte, atâta vreme cât suntem oameni şi ne confruntăm continuu cu Eul nostru omenesc, care-şi doreşte continuu ceva şi continuu poate simţi depresia, supărarea, nefericirea sau alte stări cauzate de neîmplinirea dorinţelor? Se pare că postul sau înfrânarea intenţionată de la diferite plăceri pot fi benefice sufletului nostru, împreună cu rugăciunea şi oprirea activităţilor în zilele de sărbătoare. Activităţile noastre au la bază energia dorinţelor şi, atunci când noi limităm activi­tatea, nu mai avem dorinţe, nu ne mai concentrăm asupra împlinirii lor, iar rugăciunea asociată cu aceasta ne duce mai aproape de iubire. Dacă acceptăm situaţiile traumatizante ale vieţii şi nu devenim agresivi din pricina neîmplinirii dorinţelor, dacă izbutim să accep­tăm că-n orice dificultate se poate ascunde un drum către împlinire, acceptăm existenţa unei logici divine şi ne bazăm mai puţin pe logica succesului omenesc.

Drumul către iubirea divină, pe care o putem simţi în sufletul nostru, poate fi presărat cu pierderi, cu neîmpliniri sau cu dorinţe sfărâmate. A accepta că-n toate acestea-i un sens şi, poate, o etapă de pregătire a sufletului nostru pentru mai multă iubire ar putea fi calea către energia iubirii, pe care n-o mai simţim când suntem ataşaţi de dorinţele omeneşti. Se spune că-n viaţă Dumnezeu i-a rezervat mult aceluia ce poate să piardă mult. I se dă mult aceluia ce-şi păstrează sufletul curat chiar dacă viaţa-l face să plângă şi să piardă totul.

Majoritatea oamenilor  care-au trecut prin etapa unei pierderi masive au găsit în ei iubirea, l-au descoperit pe Dumnezeu şi pe drumul acesta... au primit de mii de ori mai mult. Uneori o boală grea poate fi încercarea pe care avem s-o trecem, păstrându-ne iubirea. Uneori pierdem toate avuţiile acumulate. Alteori pierdem o persoană iubită.

Acceptarea pierderii înseamnă, de fapt, acceptarea iubirii în sufletul nostru, respectiv a energiei care va naşte în noi dorinţe şi posibilităţi neaşteptate de împlinire.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de