Deficitul structural: o virtute individuală transformată în viciu colectiv

Desi nu mai este timp pentru compromisuri, Europa tocmai a mai rea­lizat unul. Intarirea guvernantei economice este un substitut care sa ascunda lipsa unui guvern european. Masurile de disciplina bugetara sunt inoperante in absenta unei Trezorerii comune, iar moneda unica nu are destula substanta pana cand nu se emit obligatiuni comune.

Sunt adeptul dezbaterii inainte de decizie. In principiu, locul Romaniei este fara indoiala alaturi de Germania, Franta si ceilalti parteneri europeni; politica izolatio­nismului poate se potriveste Marii Britanii, dar nu Romaniei. Dar modul in care ne raliem noilor reguli si instrumente in formare poate fi subiect de discutie. Romania putea, si inca mai poate, cere o perioada de tranzitie (Germania insasi, singura tara europeana care a trecut tinta de deficit structural in Constitutie, si-a impus singura o perioada de tranzitie pana in 2016 pentru atingerea sa). Romania putea, si inca mai poate, sa lege accesul in grupul 'euro plus' de liberalizarea pietei fortei de munca, o conditie esentiala a integrarii monetare si fiscale; putem boicota legumele olandeze, desigur, dar mai eficient este sa negociem intrarea in Schengen si ridicarea barierelor de pe piata muncii. Vom mai avea ocazia sa discutam despre toate acestea.

Deocamdata vreau sa va ofer extrase dintr-un eseu publicat pe 9 decembrie de Centrul pentru Reforma Europeana din Londra: 'De ce regulile mai stricte ameninta zona euro', de Simon Tilford si Phylip Whyte. Da, e un punct de vedere britanic, dar nu e deloc departe de realitate. Europa poate merge inainte, cu euro cu tot, daca intelege unde greseste si ce se poate face pentru a indrepta greselile.

'Motivul pentru care zona euro este guvernata de reguli este ca putine dintre statele membre au vreun apetit pentru uniune fiscala. (...) Nu este vorba de cateva mere stricate. Argumentul nordic (conform caruia sudul Europei are nevoie de cresterea productivitatii si reducerea salariilor) nu este gresit, dar este partial si serveste propriului interes. El trece cu ve­derea rolul introducerii euro asupra cresterii indatorarii in economiile periferice; arunca in mod eronat toata vina asupra cheltuielilor publice; nu mentioneaza rolul deloc inocent al creditorilor in escaladarea crizei. (...) Criza actuala nu este o simpla poveste despre iresponsabilitate fiscala si pierderea competitivitatii in periferia geografica a zonei euro. Este vorba si despre dezechilibre macroecono­mice nesustenabile la care a contribuit lansarea euro; despre alocarea gresita a capitalului, de proportii epice, de catre banci supraindatorate, in special in centrul zonei euro; despre modul in care vulnerabilitatile financiare au fost exacerbate de absenta integrarii fiscale la nivel european; si despre dificultatile de ajustare intr-o uniune monetara care este politic si institutional incompleta.

Planul A, de salvare, a esuat. Motivul este ca filosofia respon­sabilitatii colective este gresita. In primul rand, responsabilitatea colectiva a fost asimetrica: tarilor debitoare le-au fost prescrise medicamente care le ingenuncheaza, iar problemele in tarile creditoare nu au fost abordate. In al doilea rand, excesul de virtute individuala a devenit un viciu colectiv, rezultand intr-o politica econo­mica prea stransa pentru intreaga regiune.' Ne tragem rasuflarea si traducem liber: daca toti am practica abstinenta, lumea ar disparea. Continuam: 'Regulile mai stricte nu sunt substitute pentru institutii comune. Ajustarile penalizatoare impuse tarilor debitoare contrasteaza cu atitudinea din tarile creditoare. Acestea nu numai ca au insistat ca tarile debitoare sa implementeze reforme pe care ele nu fac la ele acasa, dar nu doresc deloc ca sistemul lor bancar sa isi asume pierderile. (...) Aceasta asimetrie de tratament a adancit criza si a crescut costul rezolvarii ei'.

'Zona euro nu va iesi din criza datoriilor fara crestere economica. Problema cresterii nu poate fi rezolvata doar prin reformele de pe partea ofertei. Cererea este esentiala. Dar e greu de vazut cum poate creste ce­rerea cand consumul privat este limitat si consumul public este taiat. (...) Un alt motiv pentru cresterea vulnerabilitatii zonei euro este ca tarile care nu detin controlul monedei in care emit datorie. Pietele financiare penalizeaza aceste tari sever (n.n – pentru ca nu pot sa isi devalorizeze moneda).'

'Primul pas trebuie sa fie mutualizarea costurilor datoriei prin emiterea de obligatiuni comune. Al doilea – adoptarea unei legislatii europene care sa limiteze riscurile din sectorul bancar. Al treilea – politici macroeconomice orientate catre crestere: BCE are nevoie de un mandat extins, politica fiscala trebuie coordonata, dezechilibrele comerciale reduse. In sfarsit, zona euro trebuie sa finalizeze implementarea pietei unice.' Cu alte cuvinte: daca toti economisesc, cine mai consuma?; este nevoie de inflatie pentru stimularea cererii; iar moneda unica nu poate functiona fara mobi­litatea factorilor de productie, in special a fortei de munca. Altfel, tintele care nu pot fi atinse sunt irelevante.