Deliciile fotbalului au reapărut în Ghencea

Meciul Steaua – CFR a fost lung şi bogat precum nunţile împărăteşti. Multe lături, dar şi bucate alese. Uvertura a fost marcată de o cotonogeală zdravănă, numai bună să-i definească pe marii atârnători şi lăutarii din dotare. Meciul în sine ne-a oferit, în schimb, un regal fotbalistic. Reprezentaţia meseriaşilor a fost însă un cadou nemeritat de netrebnicii pe care mintea nu i-a ajutat să priceapă ceea ce au văzut.

Meciul Steaua – CFR a fost lung şi bogat precum nunţile împărăteşti. Multe lături, dar şi bucate alese. Uvertura a fost marcată de o cotonogeală zdravănă, numai bună să-i definească pe marii atârnători şi lăutarii din dotare. Meciul în sine ne-a oferit, în schimb, un regal fotbalistic. Reprezentaţia meseriaşilor a fost însă un cadou nemeritat de netrebnicii pe care mintea nu i-a ajutat să priceapă ceea ce au văzut.

Deliciile fotbalului au reapărut în Ghencea. Steaua a făcut spectacol. După o lungă aşteptare, marile dorinţe ale suporterilor s-au împlinit pe terenul de joc. Recompensa a apărut la momentul oportun. În confruntarea cu CFR Cluj. Spun asta deoarece, trebuie să recunoaştem, fără un adversar pe măsură meciul ar fi fost precum nunta fără lăutari. Victoria a fost a fotbalului. Şi pentru că Steaua a practicat un fotbal de calitate superioară celui practicat de adversar, victoria a fost a Stelei. Dincolo de acest adevăr se situează doar amănuntele nesemnificative.

Ioan Andone a recunoscut faptul că echipa sa a evoluat sub adversar. A acuzat, firesc, şi erorile de arbitraj. Numai că, la fel de firesc, s-a referit doar la cele pe care Tudor le-a comis împotriva echipei sale. Nu vorbeşte şi despre faptul că Fabiani putea fi eliminat de două ori, atât în prima repriză, cât şi în cea de-a doua, pentru lovirea lui Goian. Subiectivismul lui Andone este explicabil. Chiar scuzabil, pentru că, dincolo de reproşuri, recunoaşte ca meritată victoria Stelei. Orbirea domnului Iuliu Mureşean nu are, în schimb, nici o scuză. Doctorul cu epoleţi îşi continuă reprezentaţia jenantă a ultimei perioade.

Iuliu Mureşan a intrat, înaintea meciului, într-o polemică gratuită cu Mirel Rădoi. Preşedintele clujean a vorbit despre infantilismul jucătorului. Dorind să-i dea de sus stelistului, Mureşan a dat într-o mare groapă. Chiar de-ar fi avut dreptate, trebuie să ştie domnia sa că infantilismul pe umerii tinereţii este mult mai nevinovat decât construcţia lucidă şi matură a mitocăniei. După meci, Iuliu Mureşan n-a scos un cuvânt despre fotbal. S-a defazat într-o cugetare adâncă: “Mi-am dat seama cât de bolnav este arbitrajul românesc”. Dureroasă trezire la realitate. Dar şi nesimţită adormirea de pe vremea când adversarii CFR-ului se plângeau că sunt nedreptăţiţi. A crezut domnul Mureşan că cine sapă groapa altuia departe ajunge. Şi când colo a aflat că cine se scoală de dimineaţă cade singur în ea.