Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
MIZE ŞI CRIZE ROMĂNEŞTI
Deşertul şi ţiganii sunt două cuvinte care, aduse impreună intr-o afirmaţie nefericită, au adăugat in contul discursiv al lui Adrian Cioroianu o nouă inabilitate in materie de comunicare. Incă una. Pănă acum, domnia sa este autorul a trei-patru astfel de poticneli de mesaj, cu care şi-a făcut debutul in fruntea diplomaţiei romăneşti.
Deşertul şi ţiganii sunt două cuvinte care, aduse impreună intr-o afirmaţie nefericită, au adăugat in contul discursiv al lui Adrian Cioroianu o nouă inabilitate in materie de comunicare. Incă una. Pănă acum, domnia sa este autorul a trei-patru astfel de poticneli de mesaj, cu care şi-a făcut debutul in fruntea diplomaţiei romăneşti.
MIZE ŞI CRIZE ROMĂNEŞTI
Deşertul şi ţiganii sunt două cuvinte care, aduse impreună intr-o afirmaţie nefericită, au adăugat in contul discursiv al lui Adrian Cioroianu o nouă inabilitate in materie de comunicare. Incă una. Pănă acum, domnia sa este autorul a trei-patru astfel de poticneli de mesaj, cu care şi-a făcut debutul in fruntea diplomaţiei romăneşti. Pentru acestea, i s-a cerut demisia. Adversarii politici, presa, societatea civilă. Atăt acum, la episodul italian, căt şi acum trei luni, la episodul american, după ce a zis "Yes, yes" de căteva ori, intr-o conversaţie de cam 25 de secunde, ocupată cu amabilităţi protocolare, alături de Condoleezza Rice.
Trebuie să admitem căteva lucruri dintru inceput: Romănia trece prin cea mai nesigură şi agresivă perioadă politică de la Revoluţie incoace. Un comportament violent şi imprevizibil, iradiant, a cuprins toate eşaloanele instituţionale la nivel local şi naţional. O tensiune mocnită şi o neincredere copleşitoare au creat astăzi o atmosferă politică aiuritoare şi păgubitoare in ţară. Adversari politici tradiţionali au devenit inamici fizici direcţi, formaţiuni şi instituţii politice se execută public şi tind să se distrugă juridic definitiv, oameni care pănă mai ieri păreau membri ai aceleiaşi comunităţi vorbesc anomizat, intorc spatele, trăntesc uşa şi pun punct pentru totdeauna relaţiilor dintre ei, altădată civilizate. Â
Ce avem astăzi? Liberalii vorbesc doar cu liberalii, democraţii inchid cercul discuţiilor doar intre ei, peledişti şi Cotroceni, pesediştii lui Geoană fac o bisericuţă doar intre ei, pesediştii lui Iliescu şi Năstase pun ţara la cale doar intre ei. Ungurii lui Marko Bela străng răndurile doar intre doctrinarii lor, maghiarii lui Sasz Jeno - doar intre principialii primarului de Odorhei. Şi desigur o situaţie care nu mai impresionează pe nimeni, preşedintele şi premierul - două entităţi definitiv ireconciliabile.
Presa romănă exultă. Cu căt partenerii politici se ceartă mai abitir, cu atăt pune mai multe paie pe foc. Cu căt partidele se zdrenţuiesc informal in tabere şi bisericuţe, cu atăt presa le recomandă şi chiar le ridică gratuit cazemate, tranşee, garduri oţelite.
In războiul tuturor şi al nimănui, să accepţi o funcţie politică de responsabilitate este curată nebunie. De la inceput, ştii bine ce te aşteaptă: o armată de tunuri mediatice te ia in cătare şi aşteaptă; detaşamente furibunde politice ţi se aşază inainte, inapoi şi pe flancuri şi aşteaptă; o cohortă de peştişori sanitari moralişti de pe margine aşteaptă şi ei, frecăndu-şi nerăbdători aripioarele de la peniţă. Ce aşteaptă toţi, fără excepţie? Să ţi se infunde, să greşeşti puţin, să te ineci cu un os de peşte, să te impiedici de colţul covorului, să răgăi in direc, să te bălbăi. Să reformulezi. Să iţi ceri scuze. Să ţi se vadă părul de pe picioare, unghiile netăiate. Să devii penibil, să ajungi ridicol. De răs. De băşcălie. De toată jena. Asta te aşteaptă, dacă intri in lumina reflectoarelor. Dacă devii persoană publică. O altă ţintă a devoratorilor de respectabilitate şi onorabilitate.
Arătaţi-mi in orizontul public intern o singură persoană politică, o singură formaţiune politică, o singură idee sau un singur proiect politic impecabil. Faţă de care există o consistentă apreciere publică nedisputabilă. Şi mai ales ingăduinţă publică. Să imi arate cineva care dintre oamenii tineri care au fost indemnaţi ori au dorit să işi asume responsabilităţi politice maximale este privit şi intămpinat cu incredere, cu toleranţă şi cu convingerea că este capabil să işi ducă misiunea pănă la capăt. Dincolo de inerente inabilităţi formale, de stăngace mişcări fără efecte structurale, sub presiunea generală.
Puţinii tineri politicieni numiţi in funcţii de responsabilitate astăzi nu au decăt o posibilitate: după perioada de indeplinire asumată a datoriei faţă de ţara lor, vor sfărşi in ridicol public neiertător, in derizoriu. Vor rămăne de răsul curcilor.  Â
Delictul de inabilitate verbală, de discurs temporar incert se pedepseşte, la generaţia tănără de politicieni romăni, cu măsuri radicale, fără intoarcere: demisia, expulzarea odată pentru totdeauna din spaţiul decizional politic. Dar căţi dintre corifeii spaţiului nostru politic nu produc sau nu au produs gogomănii, enormităţi şi mojicii strigătoare la cer, fără ca nimeni să le fluture demisia pe sub nas? Judecata cu talere diferite nu e judecată. Este doar o formă de alienare in rea-credinţă destructivă. O altă formă romănească a propriilor neputinţe.
Deşertul şi ţiganii sunt două cuvinte care, aduse impreună intr-o afirmaţie nefericită, au adăugat in contul discursiv al lui Adrian Cioroianu o nouă inabilitate in materie de comunicare. Incă una. Pănă acum, domnia sa este autorul a trei-patru astfel de poticneli de mesaj, cu care şi-a făcut debutul in fruntea diplomaţiei romăneşti. Pentru acestea, i s-a cerut demisia. Adversarii politici, presa, societatea civilă. Atăt acum, la episodul italian, căt şi acum trei luni, la episodul american, după ce a zis "Yes, yes" de căteva ori, intr-o conversaţie de cam 25 de secunde, ocupată cu amabilităţi protocolare, alături de Condoleezza Rice.
Trebuie să admitem căteva lucruri dintru inceput: Romănia trece prin cea mai nesigură şi agresivă perioadă politică de la Revoluţie incoace. Un comportament violent şi imprevizibil, iradiant, a cuprins toate eşaloanele instituţionale la nivel local şi naţional. O tensiune mocnită şi o neincredere copleşitoare au creat astăzi o atmosferă politică aiuritoare şi păgubitoare in ţară. Adversari politici tradiţionali au devenit inamici fizici direcţi, formaţiuni şi instituţii politice se execută public şi tind să se distrugă juridic definitiv, oameni care pănă mai ieri păreau membri ai aceleiaşi comunităţi vorbesc anomizat, intorc spatele, trăntesc uşa şi pun punct pentru totdeauna relaţiilor dintre ei, altădată civilizate. Â
Ce avem astăzi? Liberalii vorbesc doar cu liberalii, democraţii inchid cercul discuţiilor doar intre ei, peledişti şi Cotroceni, pesediştii lui Geoană fac o bisericuţă doar intre ei, pesediştii lui Iliescu şi Năstase pun ţara la cale doar intre ei. Ungurii lui Marko Bela străng răndurile doar intre doctrinarii lor, maghiarii lui Sasz Jeno - doar intre principialii primarului de Odorhei. Şi desigur o situaţie care nu mai impresionează pe nimeni, preşedintele şi premierul - două entităţi definitiv ireconciliabile.
Presa romănă exultă. Cu căt partenerii politici se ceartă mai abitir, cu atăt pune mai multe paie pe foc. Cu căt partidele se zdrenţuiesc informal in tabere şi bisericuţe, cu atăt presa le recomandă şi chiar le ridică gratuit cazemate, tranşee, garduri oţelite.
In războiul tuturor şi al nimănui, să accepţi o funcţie politică de responsabilitate este curată nebunie. De la inceput, ştii bine ce te aşteaptă: o armată de tunuri mediatice te ia in cătare şi aşteaptă; detaşamente furibunde politice ţi se aşază inainte, inapoi şi pe flancuri şi aşteaptă; o cohortă de peştişori sanitari moralişti de pe margine aşteaptă şi ei, frecăndu-şi nerăbdători aripioarele de la peniţă. Ce aşteaptă toţi, fără excepţie? Să ţi se infunde, să greşeşti puţin, să te ineci cu un os de peşte, să te impiedici de colţul covorului, să răgăi in direc, să te bălbăi. Să reformulezi. Să iţi ceri scuze. Să ţi se vadă părul de pe picioare, unghiile netăiate. Să devii penibil, să ajungi ridicol. De răs. De băşcălie. De toată jena. Asta te aşteaptă, dacă intri in lumina reflectoarelor. Dacă devii persoană publică. O altă ţintă a devoratorilor de respectabilitate şi onorabilitate.
Arătaţi-mi in orizontul public intern o singură persoană politică, o singură formaţiune politică, o singură idee sau un singur proiect politic impecabil. Faţă de care există o consistentă apreciere publică nedisputabilă. Şi mai ales ingăduinţă publică. Să imi arate cineva care dintre oamenii tineri care au fost indemnaţi ori au dorit să işi asume responsabilităţi politice maximale este privit şi intămpinat cu incredere, cu toleranţă şi cu convingerea că este capabil să işi ducă misiunea pănă la capăt. Dincolo de inerente inabilităţi formale, de stăngace mişcări fără efecte structurale, sub presiunea generală.
Puţinii tineri politicieni numiţi in funcţii de responsabilitate astăzi nu au decăt o posibilitate: după perioada de indeplinire asumată a datoriei faţă de ţara lor, vor sfărşi in ridicol public neiertător, in derizoriu. Vor rămăne de răsul curcilor.  Â
Delictul de inabilitate verbală, de discurs temporar incert se pedepseşte, la generaţia tănără de politicieni romăni, cu măsuri radicale, fără intoarcere: demisia, expulzarea odată pentru totdeauna din spaţiul decizional politic. Dar căţi dintre corifeii spaţiului nostru politic nu produc sau nu au produs gogomănii, enormităţi şi mojicii strigătoare la cer, fără ca nimeni să le fluture demisia pe sub nas? Judecata cu talere diferite nu e judecată. Este doar o formă de alienare in rea-credinţă destructivă. O altă formă romănească a propriilor neputinţe.
