x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Demnitate şi suflet de ghişeu

0
Autor: Marius Tucă 02 Noi 2008 - 00:00

Lungul drum al demnităţii noastre a trecut şi a stăruit prin faţa ghişeelor statului, acele ghişee aflate la o înălţime atît de mică deasupra podelei, încît de fiecare da­tă ca să poţi vorbi cu cel dinăuntru trebuie să te apleci pînă la pămînt, de aici şi încovoiala noastră, de aici şi spatele nostru încovoiat,



statul a avut grijă la propriu să n-avem coloană vertebrală, ne-au chinuit şi ne mai chinuiesc cu aceste ghişee meschine, făcîndu-ne să ne simţim mici şi cocoşaţi, umili şi aplecaţi, iar lucrul ăsta nu se întîmplă în faţa destinului sau în faţa morţii, nici măcar la întîlnirea vie­ţii noastre sau la întîlnirea cu ne­cu­nos­cu­tul, ci tocmai atunci cînd ne plătim dările către stat, cu alte cuvinte sîntem aplecaţi nu atunci cînd primim, ci atunci cînd dăm, şi uite aşa sufletul nostru de ghişeu s-a obişnuit cu ideea că trebuie să treacă pe acolo din cînd în cînd, să se ploco­neas­că în faţa unui funcţionar căruia, de cele mai multe ori, nu i se vede faţa, i se aude doar vocea fie plictisită şi scîr­bi­tă, fie acră şi arţăgoasă, de-aia a fost pus acolo, în sluj­ba cetăţeanului, să-l mai umi­lească şi el un pic, să-l vadă, aşa cum s-a întîmplat cu un mare actor, scos din minţi şi aplecat, cocoşat, strigînd în gura mare din po­ziţia asta: "Am şi eu demnitatea mea…".
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de