x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Democraţia fără cultură democratică este letală

0
Autor: Adrian Severin 10 Noi 2009 - 00:00
Legea este pentru corpul social ceea ce este armura pentru corpul cavalerului. Cu cât piesele armurii sunt mai multe, cu atât aceasta se pliază mai bine pe corp, acoperind părţile vulnerabile. Cu cât dispoziţiile legale sunt mai numeroase şi, deci, mai detaliate, cu atât legea acoperă mai bine diferitele situaţii concrete care se ivesc în viaţa reală şi cer reglementare. O armură cu prea multe piese devine însă atât de greoaie, încât nu mai poate fi purtată. Ea striveşte corpul pe care se presupune că trebuie să îl protejeze şi astfel devine inadecvată scopului pentru care a fost concepută. Tot aşa şi o lege cu prea multe detalii ajunge a fi prea rigidă spre a permite societăţii să se mişte în întâmpinarea intereselor schimbătoare cărora viaţa le dă naştere. Echilibrul între satisfacerea nevoii de protecţie şi nevoii de mişcare în lupta cu viaţa reclamă aportul creator al celui căruia armura legii îi oferă apărare. Locurile lăsate descoperite ca urmare a insuficientei mulări a armurii pe corp, respectiv situaţiile concrete pe care legea nu le identifică în mod specific, pot fi apărate, respectiv disciplinate prin soluţii definite de cel care utilizează armura şi respectiv legea, în conformitate cu logica generală a construcţiei acestora. Atunci când înţelegerea unei atari logici generale lipseşte - adică atunci când cultura convieţuirii sociale caracterizată de o anumită ordine (în cazul nostru democratică) este absentă - legea, ca şi armura, se transformă din atu în factor de risc letal.

În funcţie de blocajele politice la care se ajunge, Constituţia României este mereu criticată. În consecinţă, se cere modificarea ei. Desigur, şi această lege este perfectibilă. Majoritatea blocajelor constituţionale nu sunt însă rezultatul imperfecţiunilor normative, ci al inculturii politice (atunci când nu este vorba despre rea-credinţă) care îi guvernează interpretarea şi aplicarea. De aceea, amendarea normei - ca şi schimbarea regulilor aritmeticii spre a le face compatibile cu greşelile comise de ospătar la întocmirea notei de plată - mai mult complică lucrurile decât le rezolvă. Adevărul este că România are o Constituţie inspirată de o cultură democratică încă străină majorităţii a românilor. Pentru ca această formă constituţională modernă să genereze conştiinţă socială superioară celei curente este nevoie de lideri moderni. Cum poate poporul să renunţe la confortul asemănării cu liderii săi? Numai prin şansă, prin trucarea alegerilor sau prin instinct istoric.

Pentru noroc ne putem doar ruga. Păcălirea electoratului este un paliativ. Ea nu durează şi nu produce efecte pe termen lung; altele decât înstrăinarea de exerciţiul democratic. Instinctul istoric trebuie la rându-i cultivat şi exersat.

Constituţia spune că preşedintele îl desemnează pe primul-ministru după consultare cu partidele parlamentare, în măsura în care nici unul dintre acestea nu deţine majoritatea absolută a mandatelor. Pentru cei având cultură democrată, textul este suficient. Într-adevăr, dacă majoritatea absolută nu a rezultat din urne, şeful statului trebuie să cerceteze cum s-ar putea coaliza grupurile politice parlamentare spre a se ajunge la o asemenea majoritate. În măsura în care mai multe formule de coaliţie sunt posibile, opţiunea prezidenţială se va îndrepta spre aceea care pare cea mai potrivită în contextul politic dat. Dacă o singură formulă se poate contura, atunci din rândurile acesteia va fi desemnat cel care să încerce a forma un Guvern. Excepţie face cazul în care majoritatea identificată include partide extremiste sau populiste al căror program utilizează instrumentele democratice spre a desfiinţa ordinea democratică. În cazul din urmă se poate forţa formarea unui Guvern minoritar, iar dacă încercarea eşuează se ajunge la alegeri anticipate. A-l obliga pe preşedinte să accepte orice coaliţie poate îngădui accesul la putere al unor forţe anticonstituţionale. A-i permite să refuze orice coaliţie înseamnă a deschide calea abuzului. Bunul-simţ democratic face diferenţa între aceste ipoteze. Cum să îl reglementezi?  

Nu Constituţia este, aşadar, cauza actualei crize guvernamentale. Constituţia României a fost redactată pentru un preşedinte şi o societate democrate. Oricât de democratică ar fi ea, aplicată dictatorial, tot la moartea democraţiei se ajunge.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de