x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Democratura endocrina

0
Autor: Ralu Filip 16 Aug 2005 - 00:00
Democratura endocrina


"Intensitatea cu care sunt sustinute problemele controversate tinde sa corespunda cu extremismul: acea «luare de pozitie» foarte ferma, foarte clara si foarte sigura pe sine intr-o lume cu doua dimensiuni - fie totul este alb, fie totul este negru(...) Extremismul este ceea ce este pentru ca nu are indoieli: el stie deja si este foarte sigur pe ceea ce stie." Acest citat, luat din "Teoria democratiei reinterpretata", de Giovanni Sartori, descrie mecanismul politicii romanesti postdecembriste.

De peste 15 ani, Romania are institutii politice - parlament, guvern, partide, presedinte. In schimb, nu are o viata politica reala, consistenta, cu principii, reguli si proceduri clare, care sa fie respectate de toti actorii politici. Tot de atunci, Romania are, teoretic, si politicieni. In realitate, acestia pot fi numarati pe degete. Ceilalti pot fi trecuti in alte categorii: impostori, profitori sau incompetenti. Existenta institutiilor politice, partidelor, parlamentarilor, guvernantilor, analistilor si chiar a unor ziaristi presupune si existenta unei dezbateri politice. De peste 15 ani, suntem fie martori, fie antrenati in manifestari predominant endocrine.

Dezbaterea politica presupune vocabular, competenta si teme politice. Cei mai multi politicieni au preferat sa preia limbajul si temele unor publicatii. Nici o diferenta intre tonul si acuzatiile pe care le gasesti in anumite ziare si prestatiile publice ale multor politicieni. Sistem ticalosit, hoti, coruptie, jaf, securisti, comunisti, frane ale reformei, reformisti etc. Daca analizezi limbajul si comportamentul politicianului roman, de peste 15 ani el e pe baricade, intr-o permanenta luare de pozitie. Cand nu se zbate sa excluda rivali si adversari politici, se lupta sa inlature urmarile nefaste ale guvernarilor anterioare. Asta daca nu cumva demasca jaful sau nu avertizeaza poporul asupra pericolelor grave care il pandesc. Acestea sunt, de regula, reperele "dezbaterii politice" romanesti. Multe umori, frustrari, care pot fi calificate ca manifestari endocrine intr-o lume cu doar doua dimensiuni: alb si negru.

Fara vocabular si competenta politica, politicianul roman este pasionat de putere si de aparitiile la televizor. Cu un comportament precum cel descris mai sus de Sartori, el sufera invariabil de orbire cognitiva. In mintea, perceptia si preocuparile majoritatii politicienilor romani, altceva nu mai incape.

Un bun exemplu in acest sens, sedintele Coalitiei aflata la putere. Ai putea crede ca intalnirile care tin pana la ore tarzii in noapte sunt dedicate inlaturarii efectelor inundatiilor. Sau integrarii in UE, cea de-a doua mare problema de pe agenda publica. In timp ce abaterile de la parcursul integrarii si avertizarile factorilor de decizie se inmultesc, coalitia majoritara asuda la intocmirea strategiei menite sa-i inlature pe dnii Vacaroiu si Nastase de la presedintia Senatului si a Camerei Deputatilor si la inlocuirea presedintilor de Consilii judetene apartinand PSD. Altfel spus, preocuparea guvernantilor este cum sa dobandeasca mai multa putere. In situatia in care deja au probleme ce tin de competenta si performanta acum, cand detin o putere mai mica, oare ce vor face cand puterea lor va fi absoluta?

"Dezacordul, opozitia, adversitatea politica si contestarea dobandesc valoare pozitiva, un rol pozitiv in contextul pluralismului, adica in cadrul conceptiei pluraliste despre societate si istorie", scria Giovanni Sartori. La noi, de peste 15 ani, puterea a incercat sa desfiinteze pluralismul, sa reduca opozitia la tacere, din cauza vesnicei adversitati politice (dar si de alta natura), generata, in principal, de dorinta de a avea cat mai multa putere. Nici o schimbare in prezent. Orice ar putea impiedica accesul la o putere mai mare trebuie inlaturat, schimbat, compromis: Curtea Constitutionala, opozitia, jurnalistii critici la adresa guvernarii, parteneri sau chiar politicieni din randul coalitiei majoritare. Ce diferentiaza prezentul de trecut, actuala guvernare de fosta guvernare? In timp ce PSD folosea astfel de mijloace pentru a pastra ce dobandise, coalitia majoritara le foloseste pentru a obtine mai mult decat a primit de la alegatori.

Daca guvernantii au din ce in ce mai multa putere, guvernatilor ce le mai ramane? In favoarea cui actioneaza deficitul de putere? Dar surplusul? Cine mai controleaza puterea si care e riscul de a abuza de ea? Raspunsurile la aceste intrebari pot veni de la politicieni, dar mai ales de la analisti si presa. Nu vor veni. Politicienii sunt angajati in lupta. Lupta dintre palate, din Alianta D.A., din coalitie sau din PSD, in lupta dintre putere si opozitie. Multi analisti si jurnalisti s-au transformat in scutieri. Duc sulite, tin caii de darlogi, incarca arbalete, flinte si tunuri. Au o cauza si deci o cruciada de dus in numele acesteia. De exemplu, mai sunt inca oameni numiti de PSD care nu au fost dati afara sau sustinatori ai fostei opozitii care nu si-au primit recompensa. Razboiul cere sacrificii, asa incat integrarea si comportamentul puterii sunt in afara atentiei lor. Si acesti analisti si jurnalisti prezinta simptomele extremismului descris de Sartori. Ei sunt siguri ca PSD, in intregime, reprezinta balaurul care trebuie doborat, in contrast cu puterea, guvernamentala sau prezidentiala, care trebuie ajutata neconditionat. Paradoxal, cei care pana mai ieri se legitimau ca partizani ai democratiei vor acum un sistem politic fara pluralism. Ei stiu deja ce este bine si ce este rau, cine a gresit si trebuie sa plateasca. Cand e vorba de plata, scopul scuza mijloacele, cauza fiind mai importanta decat principiile. Nu e de mirare, atunci, ca incalcarea regulilor si procedurilor jocului politic nu mai trezeste ingrijorare, ci admiratie. Potenta pare sa fie mai bine apreciata decat performanta sau corectitudinea.

Cand cineva este preocupat de lucruri incomode, e pus imediat la zid. De regula, este stampilat ca lacheu al fostei puteri. Dreptul la gandire, la opinie este recunoscut doar unora. Acuzatiile si verdictele de vinovatie curg precum apa la robinet. Gandirea endocrina rezolva rapid lucrurile. Refac randurile si atasamentul fata de cauze. La ce sa se astepte cel care nu este membru de partid, nu si-a inchinat viata maririi sau decaderii partidelor, nu lupta nici impotriva puterii, nici a opozitiei? Daca gandeste cu voce tare va fi etichetat politic, judecat si condamnat public dupa principiul cine nu e cu noi e impotriva noastra. Daca tace devine las.

De ce se intampla aceste lucruri in Romania? Raspunsul il gasim tot la Giovanni Sartori. "Dar traim intr-o lume marcata de persuasiune ideologizata, pentru care «cauza» are prioritate asupra adevarului. Daca esuam in recunoasterea acestui lucru, esuam in recunoasterea si abordarea tuturor celorlalte lucruri." Las pe altii sa aprecieze daca am esuat sau nu.

Ideile gresite despre democratie fac ca ea sa functioneze gresit, avertizeaza Sartori. Un alt pericol pentru democratie este "idealismul rau", perfectionismul. "De vreme ce tentativele de a impune idealuri utopice nu reusesc niciodata, perfectionismul ajunge sa isi piarda increderea in idealurile democratiei." La noi, ideile gresite sunt favorizate de absenta dezbaterii politice, de inexistenta unui consens asupra regulilor si procedurilor democratice. Ideile gresite apar inevitabil ori de cate ori "cauzele" sunt mai importante decat principiile, ori de cate ori scopul scuza mijloacele. Ele devin capete de afis sau chiar prioritati in guvernare, in societate, cand sunt impuse de intensitatea si intoleranta democraturii endocrine.

Giovanni Sartori, "Teoria democratiei reinterpretata", Ed. Polirom, 1999.
Citeşte mai multe despre:   editorial,   politice,   putere,   sartori

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de