x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dependenţa de creaţie

0
Autor: Tudor Octavian 24 Sep 2009 - 00:00
Creaţia dă dependenţă. De cele mai multe ori, mai complet decât dependenţa de alcool sau droguri. Dependenţa de creaţie are câteva specificităţi. Omul doreşte să devină dependent în absolut, se mută cu totul în creaţie. Foarte puţini sunt cei care, odată instalaţi în această patimă, ar vrea să se întoarcă între semenii care nu-s mânaţi de nevoia de a se afirma prin creaţie.

Nu poţi să spui: am fost 20 de ani compozitor şi nu mai sunt. Sau: am fost un arhitect celebru, dar, slavă Domnului, m-am făcut bine. Notorietatea consfinţeşte dependenţa. Vieţile oamenilor, care fac în scurt timp dependenţă de creaţie, devin legende. Nu cunosc însă nici o legendă a unui mare abandon, a unei dezintoxicări de creaţie faimoase. Eşecul nu-i totuna cu abandonul. Celor mai mulţi artişti nu le spune nimeni niciodată că sunt buni, că sunt remarcabili în arta lor. Totuşi, ei continuă să creeze până ce mor. Când li se spune că n-au talent, că şansele de afirmare sunt neînsemnate, când neluarea în seamă se instituţionalizează, asta îi îndârjeşte şi mai tare.

Unele cercetări psihologice spun că numai trei persoane din 100 au imboldul creaţiei, că sunt predispuse să ajungă creatori, în nu contează care domeniu. Dacă vom citi corect aceste statistici ale voinţei de a fi creator, vom realiza şi mai bine ideea că creaţia e o abatere de la normalitate, un act contra obişnuinţei sociale. Societatea se simte bine în albia ei şi uite că trei posedaţi din 100 sunt hotărâţi s-o schimbe, s-o îndrepte spre necunoscut, să instaureze alte reguli. S-o revoluţioneze!

Cunosc un singur caz, în care un pictor, pe cale de a-şi face un nume bun, după ce a avut câteva expoziţii de real succes în ţară, a fugit peste Atlantic şi s-a apucat de negoţul cu computere, ca să scape cât mai repede de amintirea anilor artistici. M-au obligat să fiu pictor ai mei, mi-a spus negustorul de computere realizat, aşa cum unii părinţi ţin să-şi vadă copiii medici. Aveam talentul, pe care ai mei îl visaseră şi nu-l primiseră de la natură, dar nu şi dorinţa lor de afirmare. Natura greşise împărţeala.

Toţi din casă şi toate neamurile se mândreau cu mine, zicându-mi că eu trebuia să împlinesc ceea ce ei nu reuşiseră din cauza vremurilor potrivnice. Mă simţeam un sacrificat de familie, nu un ales al destinului. Am fugit în America, fiindcă nu puteam să mai îndur speranţele exgerate ale familiei.

Omul a ales fuga, abandonul, cufundarea în anonimat, pentru că acasă abandonul ar fi semnificat nu întoarcerea la o viaţă de confort sufletesc, de împăcare cu sine, ci trădarea intereselor unei colectivităţi.

Discuţia acestui tip de dependenţă invită la opinii pătimaşe. De aceea nu-i bine s-o deschizi. Prea multă lume, care n-are nici o legătură cu creaţia, se simte datoare să aibă păreri în afara realităţii dure a actului creator: dependenţa.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de