Dependenţa, plăcerea şi fericirea

"Studiile referitoare la sărăcie" o pun în legătură cu o "sărăcie a nivelului general de fericire", cum spune David Hawkins, un ilustru cercetător al stărilor înalte ale conştiinţei. Sărăcia nu este doar condiţie financiară, ci se manifestă printr-o lipsă a prietenilor, a abilităţilor de vorbire, a educaţiei, a abilităţilor sociale, o sărăcie a resurselor sau a sănătăţii. "Sărăcia nu este doar o problemă financiară, ci un nivel al conştiinţei. Energia acestui nivel calibrează în jurul valorii de 60", spune Hawkins în cartea sa, "Putere versus Forţă" (n.n. ­ Pe o scală a conştiinţei de la 1 la 1.000, 200 este nivelul discernământului sau nivelul de energie care-l ajută pe om să spună adevărul, dar să-l şi poată recunoaşte). Acelaşi Hawkins spune că 78 la sută din populaţia lumii nu a atins nivelul 200 al conştiinţei! Or, viaţa sub acest nivel echivalează în primul rând cu absenţa energiei fericirii, cu experimentarea unor stări interioare de suferinţă ca-n "Iad".

Putem asocia, oare, condiţiile de criză financiară, economică sau de altă natură cu o scădere a nivelului global de fericire al oamenilor? Privit cu ochiul liber, da. Este evident că fericirea nu mai dă lumea afară din casă. Este evident că un câmp slab al conştiinţei (nu ştiu dacă de nivelul 60, dar se poate să fie pe aproape) a pus şaua pe mari părţi ale lumii. Absenţa fericirii interioare poate fi cauza fenomenului care a creat magazinele de vise şi iluzii, drogurile, dependenţa de alcool, de jocuri agresive sau de alte metehne. Conştiinţa dependentă "de ceva" este atrasă într-un joc subtil, fantasmagoric, dar puternic, în care plăcerea înlocuieşte fericirea. Obiectul exterior înlocuieşte energia interioară, capabilă să atragă obiectul fericirii. Cu alte cuvinte, sărăcia (asta nu înseamnă neapărat că absenţa resurselor financiare este acelaşi lucru cu sărăcia, cât absenţa fericirii) este echivalentă cu o absenţă a energiei interioare sau o absenţă a legăturii omului cu Dumnezeu, cu Sinele, cu Iubirea. Suntem într-o criză care ne spune că avem nevoie de iubire, dar o căutăm… în obiecte. Avem nevoie de bucurie, dar o căutăm în afara noastră. Avem nevoie de energie, dar o căutăm în bani. Ceea ce ne lipseşte afară, ne lipseşte în interior.

Iubirea sau energia interioară se găseşte în noi înşine şi devine mai puternică, manifestă şi capabilă să ne susţină vieţile pe măsură ce ieşim de sub dominaţia şi atracţia câmpurilor distructive ale conştiinţei, în care domnesc înlocuitorii fericirii. Fericirea devine reală atunci când mintea omului alege corect, discerne corect între valoare şi non valoare, între bine şi rău, între constructiv şi distructiv. Fericirea sau energia interioară devine înaltă când omul alege să sprijine viaţa, să dăruiască mai întâi şi nu doar să ia de la viaţă. 

Aşadar, drumul înapoi, către recuperarea energiei fericirii ar putea sta în fiecare alegere pozitivă pe care o facem, în fiecare gând bun şi-n fiecare moment în care alegem să fim primii care dăruiesc. De la un zâmbet până la un cuvânt frumos, de la bună ziua până la un dar făcut aceluia care are nevoie de el (nu acelora faţă de care suntem obligaţi şi care au, oricum, posibilităţi sau celor care profită sau abuzează de bunătate) începe creşterea stării noastre de fericire. De la atitudini aparent neînsemnate poate începe un proces amplu de schimbare în conştiinţă, care ne face mai energici decât toate magazinele de vise luate la un loc. Principiile care sprijină viaţa energizează mintea şi trupul, dar şi lumea în care trăim. Prin ele ne putem recupera pe noi înşine şi putem trece de la starea de sărăcie a conştiinţei la aceea de vitalitate şi bucurie. Gândirea unui om fericit devine mai limpede, mai intuitivă, mai capabilă să se adapteze la diferite situaţii de viaţă. Energia şi fericirea sunt unul şi acelaşi lucru. Nu vom mai avea nevoie de magazine de vise, de alcool sau de alte stimulente la fel de "amăgitoare" ca toate drogurile dacă vom putea să iubim şi să sprijinim viaţa în formele în care este nevoie în imediata noastră apropiere.