Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cursul de schimb a crescut la sfârşitul săptămânii trecute peste 4,3 lei/euro, iar analiştii financiari au plasat deprecierea monedei româneşti într-un context mai larg, marcat de problemele cu care se confruntă economiile cu grad ridicat de îndatorare din zona euro.
Revista Săptămâna Financiară lasă însă deoparte situaţia internaţională şi declaraţia directorului general al FMI, Dominique Strauss-Kahn, care include România în categoria ţărilor vulnerabile (alături de Grecia, Irlanda, Letonia şi Ungaria), şi arată că la baza creşterii cursului stau mai degrabă cauze interne. Publicaţia explică faptul că o serie de mari jucători consideră că se deteriorează premisele de a face profit în România şi atunci preferă să-şi facă hedging la un curs care le convine. De la începutul anului şi până acum, leul s-a devalorizat cu un procentaj de sub 2% în situaţia în care marjele de profit practicate de companii au fost mult mai mari, iar respectiva depreciere reprezintă foarte puţin faţă de întreaga bandă de variaţie de 15% pe care o poate parcurge. Anul viitor e puţin probabil ca BNR să mai adopte o poziţie conservatoare în privinţa cursului, pentru că deşi ea a tot încercat să protejeze mediul de afaceri prin variaţii minore ale ratei de schimb, Guvernul a stricat „business“-ul pe seama mutării încetării de plăţi de la stat în zona privată, prin intermediul arieratelor, al reducerii salariilor bugetarilor, dar şi al majorării TVA. Cu alte cuvinte, în 2011, deprecierea leului este una dintre puţinele variante de a încerca să se creeze premise de relansare economică.
Ceea ce trebuie readus în memorie, ca o completare a celor spuse de revista economică, e o declaraţie a guvernatorului Băncii Naţional, din iulie 2009, în care acesta sublinia că „între 4,1 şi 4,3 lei/euro, cursul este stabil“. Luare de poziţie pe care Mugur Isărescu a făcut-o fără a uita să avertizeze că va deveni tot mai importantă corelaţia productivitate-salarii versus curs de schimb: „Dacă nu ne ocupăm de ea, nivelul actual (de curs – n.r.) nu va mai fi unul bun“.
Ce se întâmplă în prezent, am depăşit etapa intervalului de variaţie 4,1-4,3 lei/euro? Corelaţia productivitate-salarii versus curs de schimb are nevoie de un alt punct de echilibru? Se pare că da, noul interval de fluctuaţie al cursului de schimb ar trebui să fie 4,25-4,4 lei/euro. Atât timp cât oferta nu se îmbunătăţeşte şi rămânem dependenţi de importuri, singura cale de a reechilibra economia e dată de reducerea cererii. Asta şi pentru că, în momentul de faţă, consumul nu s-a ajustat atât cât ar fi dorit Guvernul şi banca centrală, ci a virat către economia subterană. Iar acolo, în economia informală, cererea în loc să se alimenteze măcar din producţie proprie şi să se numească autoconsum, e satisfăcută tot cu mărfuri din import, dar provenite din contrabandă.
Aşadar deprecierea leului e de neevitat, pentru că premisele de creştere economică se pot obţine numai încurajând exporturile. Dar, din nefericire, acestea reprezintă doar 31,2% din PIB, faţă de 39% din PIB în Polonia, 69,5% în Cehia, 70,1% din PIB în Slovacia şi 77,9% din PIB, în Ungaria. Vă închipuiţi cât consum intern trebuie reprimat pentru a stimula o cantitate atât de redusă de exporturi?! Este limpede că în situaţia unei „cascade“ de decizii greşite din parte Executivului singura cale de a genera competitivitate a rămas deprecierea leului. Problema este însă dacă aceasta va fi suficientă având în vedere cât de multe măsuri proaste a luat Guvernul Boc.
