Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
S-a întâmplat şi meciul Dinamo - Steaua. Meciul brenduit de forjorii belşugului de audienţă în "Derby de România" n-a fost, în fapt, decât o corvoadă de rutină. Sau a fost, ca să rămânem în convenienţa propusă, un derby lăudat de gafe.
Evenimentul cu cea mai mare chemare din fotbalul românesc s-a conformat perfect pronosticurilor formulate de observatorii cuminţi ai fenomenului. Adică, fotbal prost, golănie cât cuprinde. Meseriaşii aproximativi ai jocului au dovedit şi cu acest prilej că nu au capacitatea de a-şi cizela îndârjirea înspre vreo exprimare fotbalistică mai acătări. Prea mulţi pârâţi populează vestiarele de la Dinamo şi Steaua. Prea mulţi indivizi persecutaţi de o mediocritate ireversibilă îşi dau cu presupusul prin fotbalul nostru. Iar boschetăria astfel creată reprezintă atracţie irezistibilă pentru primitivii instinctului visceral. De aici rezultă simbioza naturală dintre fotbalul prost şi golănia maximă.
Rezultatul meciului Dinamo - Steaua nu poate avea explicaţii fotbalistice. Victoria dinamoviştilor, oricum ar fi ea, contestabilă sau incontestabilă, meritorie sau contradictorie, nu reprezintă nicidecum vreo consecinţă a intenţiilor de joc. Victoria dinamoviştilor a fost croită din întâmplări bine protejate de hazard. Dar nici Steaua nu se poate văita prea tare, nu poate invoca la infinit ghinionul. Pentru că norocul dinamoviştilor ar fi rămas neîmplinit dacă nu s-ar fi sprijinit tocmai în cârjele oferite de stelişti, prin comiterea unor gafe aproape perfecte. Andone era fericit după meci. A plătit însă această fericire cu umilinţe de toată jena. Mi-a fost greu să-l recunosc pe Fălcosul cel mândru în personajul care cerşea crizat de la Marius Avram favoruri pe care nu le putea pretinde de la propria echipă. Marius Lăcătuş, în schimb, a fost păcălit de echipa sa cu promisiuni frumoase. Pentru ca la final să fie abandonat într-o tristeţe profundă, dar tăcută. Fiindcă trădarea, chiar şi involuntară, venise chiar din partea oamenilor săi. Şi pe aceştia Lăcătuş nu-i putea certa în public.
În cele din urmă, ajungem la concluzia că meciul Dinamo - Steaua nu a fost decât umplutura anostă a unei gogoşi înfuriate artificial. N-a fost decât un eveniment pe care l-am înghesui bucuroşi în uitare dacă el n-ar fi acompaniat şi de rele durabile. De evenimente pe care nu le putem trece cu vederea. Afirmam în avancronica meciului că declaraţiile belicoase ale unor conducători inconştienţi, deciziile controversate ale comisiilor LPF şi, în cele din urmă, arbitrajul pot crea tensiuni inutile, tensiuni care pot deturna periculos trăirile suportericeşti. Rămân şi acum la părerea că autorii morali ai evenimentelor sângeroase, ai evenimentelor huliganice care au acompaniat meciul Dinamo - Steaua sunt fotolnicii fotbalului. Aştept, în consecinţă, reacţiile instituţiilor statului, aştept reacţiile ligii ca organizator al competiţiei pentru a mă convinge că nu avem de-a face cu nişte bănuite complicităţi. Dar, mărturisesc sincer, nu-mi fac cine ştie ce iluzii. De pe aceeaşi poziţie aştept şi reacţia CCA. Pentru că Marius Avram a comis, aşa după cum ne aşteptam, gafe majore. El a fost în meci subalternul lui N'Doye. Doar aceasta poate fi explicaţia faptului că Avram fiul nu i-a acordat dinamovistului cel de-al doilea galben încă din minutul 7 al meciului. De asemenea, Marius Avram şi-a amintit doar din când în când că are voie să acorde şi lovituri de la 11 m. Este aceasta o afirmaţie împrumutată de la specialişti. Şi nu mă refer aici la ceea ce ar putea spune tăticul şi fostul tuşier Vasile Avram. Nu mă refer nici la discursurile elogioase ale lui Florin Prunea sau Borcea. Discursuri care, traduse corect şi fără implicaţii DNA, dau cea mai proastă notă, nu-i aşa?, juniorului CCA.
