x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Despărţirea de Liiceanu şi apropierea de Borcea

0
Autor: Razvan Barbulescu 31 Oct 2009 - 00:00
Despărţirea de Liiceanu şi apropierea de Borcea


România mai contează pe doi luptători: Băsescu şi Boc. Primul i-a spus clar lui Liiceanu că nu se lasă. Al doilea a mărturisit că a învăţat responsabilitatea guvernamentală pe când păştea gâştele, în copilărie. Boc e un fel de Ion Creangă al guvernării. Mai degrabă povestitor-filosof decât tinichigiu. Când i-o veni maică-mii pensia redusă, promit s-o trezesc din leşin cu gâgâitul gâştelor lui Boc.



Bonaparte: "Politica mea e aceea de a-i guverna pe oameni aşa cum vor cei mulţi. În acest fel, cred eu, este recunoscută suveranitatea poporului. Am câştigat războiul din Vendee făcându-mă catolic, am cucerit Egiptul făcându-mă musulman, în Italia am câştigat spiritele făcându-mă ultramontan (favorabil Vaticanului). Dacă aş guverna un popor de evrei, aş reînălţa templul lui Solomon".

Dacă-l avea pe Băsescu în el, Napoleon rata tot.

ŢEAPA FILOSOFULUI, ODIHNA TINICHIGIILOR
Filosoful Liiceanu a luat ţeapa vieţii. La timpul potrivit Băsescu descoperise răul şcolii în România: scoate filosofi în loc de tinichigii. Brusc, şi-a adus aminte că Liiceanu e filosof. Că nici Pleşu nu e tinichigiu. Pleşu conta mai puţin, i-a fost subaltern, un subaltern necalificat, nu citea ce-i aducea la semnat, l-a dat afară. Oricum îl dădea afară. Dacă ar fi citit, l-ar fi dat afară că-şi bagă nasul. Preşedintele a încercat să dreagă prostia cu tinichigiii şi a adâncit subtil ideea ca s-o dreagă: şcoala românească scoate tâmpiţi. A cacarisit-o (după Paleologu jr) şi mai al dracului. Mandatul a ajuns la apogeu concomitent cu lehamitea filosofului, membru susţinător odinioară. Consolidată sub "lacrimile preşedintelui", conştiinţa lui Liiceanu s-a dezmeticit sub "brutalitatea cazonă" a aceluiaşi. Cuvintele sunt ale lui Pleşu, care observa că Băsescu are voluptatea conflictului. Adică leşină de plăcere dacă se lasă cu scandal. De aici despărţirea lui Băsescu de tandemul Napoleon ş Liiceanu şi apropierea de Borcea.

CA PUMNII LUI BORCEA

Zilele trecute, Gabriel Liiceanu şi-a luat distanţă şi mai mult. I-a zis lui Traian Băsescu de la obraz că e un preşedinte odihnit în vreme ce el e obosit. Constatare excepţională. N-a zis că are mintea odihnită, cum se zice de obicei prostului, ci că el, în întregimea lui prezidenţială, e odihnit. E mai rău. Aici e diferenţa între tinichigiu şi filosof. Adevărurile filosofului ne privesc şi pe noi, pe ăilalţi. Liiceanu e frânt de oboseală, în vreme ce preşedintele e vioi şi proaspăt. Mult mai hotărât ca în primul mandat, când filosoful a pus la greu umărul.

Ca principiu, dlui Băsescu, eşecurile îi dau vigoare. Sigur pe el, îşi prognostichează rivalul din turul doi. Nu mai e Geoană, e Antonescu. Ca un joc de societate. Vitalitatea preşedintelui îmi aduce în minte energia lui Borcea după meciul cu Bistriţa. Îmi venea să mă duc în cabina arbitrilor, urla Borcică, să sparg uşa şi să-i dau doi pumni centralului, după care s-o termin cu balamucul... Vioiciunea preşedintelui jucător e deprimantă. Primul mandat, balamucul, a fost prima repriză.  

Exact la ora când mă înfioram de netulburarea preşedintelui, a venit declaraţia fulminantă a lui Stolojan: salariile şi pensiile ar putea fi reduse. Până ieşim din criză. Aiureală. De unde să ştim când ieşim din criză de vreme ce habar n-am avut că am intrat?

GĂŞTELE LUI BOC
Noi şi Liiceanu suntem cu nervii la pământ, Băsescu e verde. Atât de verde că l-a pus pe Stolo să declare prăpădul reducerilor în locul lui, să nu-i facă praf campania. Ce trebuie să priceapă tinichigiii din reducerile lui Stolojan? Că dacă nu-l votează pe Băsescu, li se micşorează definitiv.

Până la urmă, s-ar putea ca filosoful şi tinichigiul să fie solidari şi-n turul 1, şi-n turul 2. Rămaşi fără vlagă.

În acest moment şi în aceste condiţii, România mai contează pe doi luptători: preşedintele şi Emil Boc. Primul i-a spus clar lui Liiceanu că nu abdică. Al doilea a mărturisit că a învăţat responsabilitatea pe când păştea gâştele, în copilărie. Boc e un fel de Ion Creangă al guvernării. Mai degrabă povestitor decât tinichigiu. Când i-o veni maică-mii pensia redusă, promit s-o trezesc din leşin cu gâgâitul gâştelor lui Boc.

De la coasă la gâşte, pildele din copilărie ale lui Boc au devenit esenţiale ca piticul sovietic, culmea victoriei comunismului. Pe când americanii anunţă că s-a stabilizat criza, noi aflăm în sfârşit de unde a învăţat Boc să fie responsabil. De la gâşte. Pe gâştele lui Boc şi odihna lui Băsescu se întemeiază strategia noastră anticriză.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de