x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Despărţirea statului de popor

0
Autor: Adrian Păunescu 12 Iul 2010 - 00:00
Despărţirea statului de popor
Vezi galeria foto


Prin câteva dintre ieşirile sale arţăgoase din ultima vreme, ipocritul marinar al mlaştinii a şi anunţat că statul nu-i mai ajută pe cetăţenii săi, Guvernul nu mai dă nimic sinistraţilor, iar poporul trebuie să-şi ia rămas bun de la stat pentru toată despărţirea care urmează. Au apărut, deocamdată, nişte disparate atacuri la adresa statului social. Cei care au apucat să ia de la stat până acum închid porţile şi lasă 18-19 milioane de cetăţeni români pe dinafară. Statul nu mai dă nimic, dar ia impozite şi taxe din ce în ce mai mari. Serviciile sale au fost acaparate de camarila Băsescu.

Acest bărbat coleric a început să ţipe de-a binelea la popor, să îi certe ca un tată vitreg pe cei pe care îi consideră ca un fel de copii denaturaţi ai săi, să-i facă mincinoşi pe oameni (el! tocmai el!), să le reproşeze că nu muncesc, deşi chiar el conduce opera de decapitare  a locurilor de muncă, să-i umilească pentru că sunt săraci şi n-au bani să-şi tencuiască amărâtele de case. Poporul român nu ştia, când l-a ales pe Traian cel dur, că şi-a găsit temnicerul. Omul hăhăitor  de atâta iubire de oameni nu mai are nevoie de popor, nu mai urmează alegeri.

Comedia s-a terminat. Urmează tragedia. Obişnuiţi cu un preşedinte pe umărul căruia să plângă, chiar dacă el nu le rezolvă nimic, moldovenii, aflaţi la mare necaz, s-au lăsat copleşiţi de acest clişeu şi au început să-i spună. Atât i-a fost liderului, parcă deja ridicat pe tocuri înalte, ca să izbucnească. Baia de mulţime îl murdărea, cererile oamenilor îl scoteau din sărite: statul nu mai dă nimic. Până la această lămurire a preş. Tr. Băs., mulţi se iluzionau că e o neputinţă trecătoare a statului şi a Guvernului faţă de popor. Ei bine, nu. Se doresc înfiinţarea Republicii Federale Paranoia şi retrogradarea poporului român în cartea de zoologie.

În Constituţie încă nu se prevede această despărţire a statului de popor. Pentru moment. Probabil că, în pofta sa abuzivă de a conduce din umbră majoritatea, pe care chiar el a format-o, preşedintele va încerca şi crearea de reglementări formale prin care statul să nu mai aibă nici un fel de obligaţii faţă de poporul său. Dar ce atribuţii îi vor rămâne statului? Vom asista la o înmulţire tribală, de esenţă portocalie, dirijată şi ea de marele reformator, căruia trebuie să-i recunoaştem meritul de a fi întors ţara cu fundul în sus? Ce se va întâmpla cu minima democraţie, care mai adie din când în când pe la noi? Va fi eradicată ca malaria? Probabil că asta e reforma statului, mult dorită şi trâmbiţată de cocoşeii şi găinuşele prezidenţiale: desfiinţarea datoriei statului faţă de poporul care îl hrăneşte. Căci preş. Tr. Băs. nu trebuie să se iluzioneze: fără popor, statul va sucumba repede.


ROMÂNIA PE TOCURI
Prin multe şi mărunte trecuse România de-a lungul istoriei sale. A fost mereu schimbare în dreptul numelui ei: România agricolă, România în apă, România industrială, România mutilată, România în aer, România în spital, România în Europa, România în războiul mondial, România în cizme, România în blugi, România în gips, România în cădere liberă, România în Tratatul de la Varşovia, România în NATO, România în genunchi, România în friguri, România în frig, România în papuci, România în priză, România cu papion, România în pacea lumii, dar încă nu ajunsesem la performanţa la care ne-a împins generoasa doamnă din fruntea bucatelor: România pe tocuri. Asta da situaţie nouă şi imprevizibilă! Ce nici cu gândul nu gândeam, iată, se petrece sub ochii noştri, încă nepregătiţi de ceea ce văd.

Aşadar, recapitulând, pentru a lăsa mărturie istoriei, vom spune că într-o zi de inundaţii a acestei veri, ministresa Elena Udrea a mers cu nişte ajutoare la sinistraţii din comuna moldoveană Săuceşti. Gest nobil şi firesc: haine, alimente, ciocolată. Numai că, deşi încearcă să străbată distanţa dintre lumea domniei sale şi lumea celor mai necăjiţi dintre oameni cu o maşină modernă, pe care nu i-o reproşează nimeni, doamna din fruntea bucatelor  a ajuns în situaţia aproape legendară de a împărţi perechi de pantofi cu toc (unele tocuri chiar cui) ţărăncilor lovite cumplit de apa tulbure, care a dărâmat satul. Ce să facă ţărăncile, ale căror tălpi, umflate de muncă şi de trai rău, nu mai încap nici în încălţămintea normală, cu pantofii de salon, strânşi cu exigenţă la rist şi la degete şi prevăzuţi cu tocuri, pe care nici cucoanele dedate la o asemenea modă nu îi pot purta prea mult? La ce să-i folosească?

Fără îndoială, e şi o problemă de inadecvare. Există oameni care nu mai ştiu dimensiunile reale ale lucrurilor. Vor merge ţărăncile la praşilă pe tocuri? Îşi vor face vizite, ele între ele, când se va linişti vremea, suligate pe acele turnuleţe de circa 10 centimetri? Vor avea bătrânele satului nevoie ca pantofii de acest fel să le oblige să meargă prin lume cu fundurile ridicate? Poate că ministresa de aceste cadouri a putut face rost, de le-a împărţit cu atâta feroce tandreţe unor fiinţe cărora nu le mai arde nici de mofturi, nici chiar de viaţă. O dată cu această acţiune guvernamentală curajoasă, România dă să urce pe tocuri, în aşa fel încât ţărăncile, astfel dotate, să poată vedea, de acum încolo, primejdia de la înălţimea corespunzătoare, să fie pregătite când vin apele, ca să-şi tragă repede cizmele de cauciuc pe picioare, după ce se vor fi pus şi acestor cizme nişte tocuri. O tichie de mărgăritar îi mai lipseşte acestei ţări, şi prezenţa ei între ţările civilizate şi fericite va avea, în sfârşit, loc.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de