x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Despre adevăratul adversar al PSD

0
Autor: Ion Cristoiu 22 Feb 2008 - 00:00

În aceste condiţii, nu încape nici o îndoială că principalul adversar al PSD îl reprezintă PD-L şi Traian Băsescu. Nu numai pentru că PD-L ar putea obţine majoritatea parlamentară, dar şi pentru că eventualul succes electoral al PSD ar fi de îndată pus la îndoială de Traian Băsescu.



Partidul Social Democrat a convocat pentru azi Consiliul Naţional, cel mai important organism, după congres, în luarea unor decizii majore pentru partid. Din declaraţiile de până acum se întrevăd numeroase subiecte ce vor fi abordate de delegaţi. După opinia noastră, subiectul fundamental trebuie să-l constituie poziţia clară, fără echivoc, faţă de actuala Putere. Pe parcursul scandalurilor care au marcat debutul campaniei electorale, PSD a rămas simplu spectator. E drept, lideri ai PSD şi-au dat cu presupusul în presă şi la televiziuni. N-au lăsat însă impresia că exprimă o poziţie coerentă a conducerii partidului. În prelungirea unei atitudini de până acum au lăsat impresia că vorbesc în calitate de analişti politici.


Luni, 13 februarie 2008, PSD s-a trezit din fascinaţia cataleptică exercitată de vâlvătăile scandalurilor PNL-PD-L în frunte cu Traian Băsescu. Urmare a acestei deşteptări, Comitetul Executiv Naţional al PSD a aprobat şi publicat o declaraţie de presă privind situaţia actuală a României, căreia ilustrul Caragiale i-ar fi zis situaţiunea României. Fiind vorba de primul semnal important dat de PSD, după beţia sărbătorilor de iarnă, Documentul poate fi considerat şi o prefigurare a strategiei electorale a PSD în anul celor două scrutine. Documentul are drept punct de plecare ceea ce el numeşte: declinul economiei româneşti. Sunt trecute în revistă, cu dramatizările de rigoare, o serie de probleme reale: creşterea inflaţiei, prăbuşirea leului, criza energetică. Nimic deosebit până aici.


PSD e un partid de Opoziţie. Într-un an electoral e normal ca un partid de Opoziţie să înfăţişeze realitatea în culori întunecate, prăpăstioase chiar. Deşi Documentul n-o spune făţiş, concluzia se degajă imediat: Votaţi PSD, pentru ca aceste realităţi  albastre să devină roz! Nota deosebită a Documentului apare când vine vorba de identificarea responsabilităţilor pentru această situaţie. Chiar din primele rânduri, documentul declară: "Partidul Social Democrat consideră că regimul de dreapta Băsescu – Tăriceanu şi-a epuizat toate resursele de legitimitate. România merge într-o direcţie greşită. Românii simt în buzunarul lor eşecul guvernării de dreapta. Democraţia, Constituţia şi Statul de drept sunt călcate în picioare. România este într-un triplu blocaj: politic, constituţional şi instituţional". Aprecieri asemănătoare cu cele ale PSD, dacă nu chiar identice, a făcut recent un alt partid angajat în bătălia electorală: PD-L. Numai că, în ce priveşte responsabilităţile,


PD-L are o altă poziţie: Ele ar aparţine Guvernului Tăriceanu, sprijinit de PSD. De sesizat astfel că PD-L introduce două nuanţe aparte în istoria anilor electorali postdecembrişti:

1) Un stâlp al puterii – Preşedinţia – e ocolit de denunţările electorale.

2) De aspectele negative ale realităţii e făcut responsabil şi un partid din Opoziţie: PSD.


Poziţia aparte a PD-L ne atrage atenţia asupra derutei din PSD în faţa specificităţii anului electoral 2008: deşi Puterea nu e unitară, ci, dimpotrivă, e sfâşiată de un conflict, PSD invocă un aşa-zis regim Băsescu-Tăriceanu. Pentru anul electoral 2008, PSD şi-a propus, aşadar, să atace atât Preşedinţia şi Guvernul, identificată ca alcătuind un regim unitar. Electoratul nu identifică însă Puterea actuală ca fiind unitară şi cu atât mai puţin ca fiind responsabilă solidar de necazurile vieţii de fiecare zi. A identifica Preşedinţia şi Guvernul ca alcătuind "un regim de dreapta" ni se pare o enormă greşeală. Şi nu numai pentru că anul electoral 2008 se anunţă axat pe confruntarea PD-L şi Traian Băsescu, pe de o parte, şi PNL-Guvern, pe de altă parte, dar şi pentru că Traian Băsescu şi PD-L nu sunt identificaţi drept factori de Dreapta. Dimpotrivă, cel puţin Traian Băsescu duce în linii mari o politică populistă, străduindu-se să obţină nu atât voturile Alianţei D.A., cât mai ales cele ale PRM şi ale părţii Ion Iliescu din PSD. În cei trei ani de mandat, Traian Băsescu n-a avut nici o poziţie de Dreapta, excepţie făcând, desigur, anticomunismul de iarmaroc. Ba mai mult, dacă ne gândim bine, preşedintele, secondat de PD-L, a atacat măsurile de Dreapta ale Guvernului de pe poziţii de Stânga.


În aceste condiţii, nu încape nici o îndoială că principalul adversar al PSD îl reprezintă PD-L şi Traian Băsescu. Nu numai pentru că PD-L ar putea obţine majoritatea parlamentară, dar şi pentru că eventualul succes electoral al PSD ar fi de îndată pus la îndoială de Traian Băsescu. Acesta nu se va da în lături de la a provoca o nouă criză politică refuzând un premier PSD. Oricât s-ar strădui, PNL nu va obţine o majoritate parlamentară, nici măcar una relativă. Fundamental pentru PSD rămâne ca PD-L să nu obţină majoritatea parlamentară absolută. De aceea, după opinia noastră, Consiliul Naţional trebuie să se concentreze nu atât pe bătălia cu PNL, cât mai ales pe bătălia cu PD-L condus de Traian Băsescu.

Citeşte mai multe despre:   basescu,   traian,   editorial,   psd,   pd-l

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de