x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Despre admiraţie

0
Autor: Tudor Octavian 16 Sep 2008 - 00:00

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cînd îmbătrîneşti şi ai chef de muncă, timpul trece repede. Multe lucruri de acum treizeci sau patruzeci de ani par să se fi petrecut ieri. Despre un domn cu papion şi brîu roşu, cu care urcam uneori în lift şi pe care l-am confundat mai bine de un deceniu cu altul care păţise un necaz, îmi vine să spun că ultima oară l-am văzut în urmă cu cîteva zile. Deşi nu mai ştiu cînd l-am văzut ultima oară. Poate în 1980, poate şi mai devreme.



SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Cînd îmbătrîneşti şi ai chef de muncă, timpul trece repede. Multe lucruri de acum treizeci sau patruzeci de ani par să se fi petrecut ieri. Despre un domn cu papion şi brîu roşu, cu care urcam uneori în lift şi pe care l-am confundat mai bine de un deceniu cu altul care păţise un necaz, îmi vine să spun că ultima oară l-am văzut în urmă cu cîteva zile. Deşi nu mai ştiu cînd l-am văzut ultima oară. Poate în 1980, poate şi mai devreme.

Atît papionul, cît şi brîul i se potriveau. Era destul să-l întîlneşti o dată, ca să-l ţii minte tot restul vieţii. Venea la serviciu îmbrăcat ca pentru o ceremonie de bogătaşi excentrici de dinainte de război. Vara şi iarna purta acelaşi costum de doc gri călcat la marele fix, iar ochelarii cu ramă subţire de aur şi ţigaretul scurt de chihlimbar îi acentuau distincţia. Liftul era mereu plin, însă în prezenţa lui toţi tăceau.

L-am simţit şi mai prezent în locul misterelor din mintea mea după ce am aflat că tocmai suportase o operaţie pe cît de grea, pe atît de frustrantă: anus contra naturii. Cu toate că nu ştiam despre operaţie decît ce ştia toată lumea, am gîndit că brîul asta trebuia să însemne. Că nu-l purta din cochetărie, ci de nevoie. Dar de ce unul roşu, şi nu alb? De ce atrăgea atenţia asupra necazului ce dăduse peste el? Întrebările năşteau altele şi mai provocatoare.

Voiam să ştiu unde lucra. Totuşi, nu am cutezat niciodată să îl urmăresc, să văd la ce etaj urcă şi în care birou intră. Auzisem că e traducător şi că vorbeşte cîteva limbi. Un motiv de admiraţie în plus, pe lîngă acela întreţinut de aerul său distins, de ins întîrziat într-o lume amorfă, cu care nu avea nimic în comun. Un tip de admiraţie pe care nu l-am mai avut pentru nimeni, întrucît drama pe care îmi închipuiam c-o trăia după intervenţia aceea chirurgicală teribilă ar fi trebuit să-l îmbătrînească şi să-i afecteze întreaga înfăţişare. Pe el însă părea să-l fi întinerit. Puneam totul pe seama unei filozofii a vieţii proprii marilor spirite şi marii boierimi interbelice, din care evident provenea. Nevoia de a admira, de a urma un model e naturală. Pe atunci nu prea aveam pe cine admira. Mi-am îndreptat asupra seniorului din lift dorinţa îndelung cenzurată de a fi şi eu un senior, nu un individ mai degrabă neglijent cu felul de a se îmbrăca şi de a se purta. Într-o zi, găsindu-mă în lift cu tainicul meu model, dar şi cu un coleg cu care uneori comunicam mai bine decît cu ceilalţi, i-am vorbit colegului despre domnul cu brîu roşu. Era ca şi cum mai apăruse un martor al situaţiei şi aveam obligaţia să-l pun în temă. Eşti complet aiurea, a făcut colegul cumva satisfăcut, ca unul care de mult aştepta să mă vadă în dificultate. Eşti în mare eroare. L-ai confundat. Tipul cu anus contra naturii e altul. A murit în urmă cu şapte ani. I-am adresat o întrebare de prost: Şi eu acum ce fac?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de