Despre fair-play, în fotbal şi în politică

Cunosc oameni subţiri care, atunci când vine vorba despre fotbal, întorc capul cu mare stânjeneală, semn că fotbalul nu este pentru ei, „lumea bună", ci numai pentru plebei. Pentru ei fiind lucruri mai alese şi, mai ales, politica. Geaba te-ai strădui să le spun că „fair-play"-ul se respectă sau, după caz,  nu se respectă şi în fotbal şi în politică, ei tot pe-a lor o ţin. Că se întâmplă să întâlnim mai mult fair-play în forbal decât în politică, ne-o arată câteva întâmplări de realitatea noastră imediată.  Aşadar, după meciul Steua- Astra Ploieşti, încheiat cu scor egal 1-1, antrenorul Stelei, Ilie Dumitrescu, şi-a anunţat demisia. A contat, desigur, faptul că fanii echipei din Ghencea, furioşi că echipa lor de suflet a ajuns la cel de-al cincelea meci fără victorie,  i-au cerut să demisioneze, dar contează, în primul rând, faptul că Ilie Dumitrescu  însuşi a avut demnitatea să îşi asume  greşelile şi să  facă acest gest.

Printr-o simplă coincidenţă, desigur, aflat pe marele stadion-România-, la cea de-a cincea echoă în prelungirile unei partide, pe care mai mult ca sigur o să o piardă la scor de maidan, Emil Boc, în loc să îşi recunoască eşecul, decretează cu insolenţă că mai avem încă de îndurat. Desigur, tot de pe urma echpei de trei-lulele-trei-surcele pe care o aliniază. Despre demisie- nici că poate fi vorba!

Tot zilele astea, o altă cacealmistă- Roberta Anastase, pe numele său!-, dovedită măsluitoare de voturi, în loc să îşi prezinte demisia, ne râde în nas şi se ţine de glumiţe. Şi dacă s-ar ţine numai de glumiţe, mai treacă-meargă. Dar juna Roberta trece la ameninţări şi chiar la minciuni sfruntate la adresa celor care au avut îndrăsneala să îi spună de la obraz că a falsificat votul camerei Deputaţilor la Legea pensiilor. Pe româneşte, că e o hoaţă! Confundând tribuna Camerei Deputaţilor cu podiumul unui concurs de frumuseţe- etapa pe cartier din marginile Ploieştiului natal!-, blondinei cu pretenţii de al treilea om în statul de drept ( sau... de drepţi?!) fireşte că nici prin cap nu îi trece să facă acest gest de elementar bun simţ care, în limbajul curent, se cheamă demisia.

În fine, dar câtuşi de puţin în ultimul rând, Marele Cacealmist (anti-) Naţional, Traian Băsescu, autorul celui mai ruşinos dezastru din istoria României moderne, a venit în faţa Parlamentului. Dar nu pentru a-şi prezenta demisia, ci pentru a ne mai arde o smardoială nouă, nemernicilor săi contimporani, cum că nu-l pricepem şi nu îl merităm. Başca potopul de calomnii şi de insulte cu care i-a blagoslovit pe adversarii săi. Făcând asta nu din dorinţa de a- şi apăra pupila parlamentară, ci pentru a-şi apăra propria nimicnicie. Fapt care, în loc să o descumpănească, a îndârjit cumplit Opoziţia care îl ameninţă pe chiriaşul de la Cotroceni cu suspendarea, în cazul în care acesta va face gestul să promulge  criminala Lege a pensiilor. Aşa încât, de data asta, Traian Băsescu are foarte serioase şanse să înveţe, din propria-i experienţă, adevărul zicalei sale favorite: „De ce le  e frică, nu vor scăpa!"     

Revenind la  gestul lui Ilie Dumitrescu, să ne gândim ce s-ar fi întâmplat dacă, în loc să îşi prezinte demisia, antrenorul Stelei le-ar fi dat cu tifla suporterilor? Tribunele stadionului şi poate şi străzile învecinate ar fi luat foc. După care, mai mult ca sigur, s-ar fi petrecut tot felul de incidente de stradă şi, ca urmare, ar fi intervenit forţele de ordine, după care etc, etc, etc... E greu de spus dacă, atunci când a demisionat, Ilie Dumitrescu a avut în minte acest scenariu, dar, cu siguranţă, el ne-a demonstratt pentru a-şi salva prorpia  că are în fondul principal de cuvinte termenul ONOARE!

De prisos să adaug că exact asta le lipseşte cu desăvârşire celor trei personaje aflate, încă (din păcate!) pe terenul de joc numit România.

De unde se vede că,  la noi, fair-play-ul funcţionează mai mult în forbal decât în politică.