x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Despre greci, şi nu prea

0
Autor: Marian Nazat 09 Oct 2009 - 00:00
Despre greci, şi nu prea


Între cer şi pământ abia dacă mai încape avionul. Hardughia se târăşte anevoie şi geme înfundat, clătinându-şi aripile smucite de vânt. În jurul meu se bat cruci cu degetele nevricoase şi se îngână rugăciuni, într-un murmur surd de panică. Suntem captivi în burta aeronavei şi nu ne-a rămas altceva decât rugăciunea. Ne ridicăm scrâşnit în aerul ce curentează. Dar aerul e gloduros, e plin de şanţuri, căci avionul se hâţână, se hurducăie ca lovit de friguri.



Plouă bezmetic, şi dâre roşiatice explodează în înaltul către care urcăm poticnit. Ne uităm unii la alţii, sprijinindu-ne reciproc în privirile umede. Cârje binecuvântate sunt privirile acestea încărcate de frică! Le prindem strâns de genele-mâner şi le înfigem în zarea ostilă şi incendiată de văpăi orbitoare. Cu ele împingem şi maşinăria uriaşă, neputincioasă parcă să despice zidul de nori potrivnici. În cele din urmă, reuşim. Osteniţi de la atâta trudă şi zbatere, moţăim în uitare.

Deasupra e senin. Un calm albăstriu, fără pete, dens şi domolitor, s-a întins peste brazdele de nori furioşi. De undeva, din marginea rarefiată, soarele ne mângâie tandru, aproape sfiicios. Stau tolănit în scaun, asemenea motanului scăpat teafăr din colţii unui câine sălbăticit de ură, şi torc. Furtuna a trecut, cum se întâmplă adesea în viaţă. Se abate de nicăieri asupra noastră, ne terorizează niţel şi ne aduce aminte de Dumnezeu. Când slăbeşte, Domnul se depărtează şi El, gonit de trufia ce nu ne dă pace în clipele de tihnă. Mă uit iarăşi în ochii celor dimprejur. Nici urmă de cârje, s-au dus cu ăl de Sus cu tot! Albeaţa ce înconjoară irisurile sunt gelatinoase acum, şi-n străvezimea aceea tremurândă se ghicesc păcatele lumeşti. Lumea şi-a pierdut brusc sfinţenia aceea străluminată de solidaritatea în spaimă.

1. Grecia se iveşte timid prin hubloul avionului. Seara se prelinge blând pe insuliţele răsărite în marea turcoaz. Becuri, puzderie, clipesc în casele sădite în albul grecesc, şi-un soare pârguit coboară în surdină printre dealurile sterpe. Din coamele golaşe ţâşnesc flăcări, înroşind cerul la orizont. Peisajul e de-o virilitate provocatoare, cu contururi întregi şi groase, semn că zeii n-au răposat încă. Culorile sunt limpezi şi vii, tocmai potrivite pentru straiele zeieşti chitite solemn în cufărul olimpian. Mă copleşeşte sacralitatea acestui început de noapte elenă, nesperată în orele urgiei bucureştene.

2. Chelnerii greci au şiretenia în sânge, şi-n orice notă de plată te aştepţi să găseşti un "cal troian". Te trag de mânecă, te pisează asupritor, îmboldindu-te să le guşti bucatele, oricum sărace în diversitate şi deloc sofisticate. Cămăşile le atârnă dezordonat şi cam mototolite, iar mirosul aspru, de ţap, pluteşte în tavernele zgomotoase. Vorbesc tare şi te cântăresc negustoreşte, fixându-ţi cu precizie preţul. Îşi laudă teatral marfa şi se întrec să-ţi repete, mândri, că sunt greci. Au o fudulie ţepoasă şi se poartă aidoma unor stăpâni de maţe flămânde. Păi, ce altceva e turistul, dacă nu un animal înfometat şi risipitor? Şi cum să rateze vicleanul urmaş al lui Ulise asemenea pradă? Spre deosebire de vecinul lui istoric, ospătarul turc vădeşte abilitate de catifea, de covor persan, e mieros şi prefăcut. Secolele de sultanat i-au învăţat pe otomani lecţia servilismului, a pupării papucilor monarhului cu turban. În zilele noastre, pentru negustorul turc, în general, clientul nu e altceva decât sultanul de odinioară, stăpânul căruia se străduieşte prin orice mijloace să-i câştige graţiile. Şi paralele... De aici şi slăbiciunea turistului de aiurea pentru spaţiul de la Bosfor, acolo unde este tratat aşijderea căpeteniilor musulmane.

3. Locaţia de pe ţărmul Mării Egee pare ireală, într-atât e de pitorească. Un colţ de rai, încercuit de dezordinea fanariotă. Lângă fâşiile de gazon verde se întinde viranul prăfos, lăbărţat în îmbâcseala şi neorânduiala balcanică. Hârtii şi materiale nefolositoare zac pe izlazurile înţărcuite cu plasă, dând senzaţia unui tărâm părăsit. Căsuţe dăulate, cu bătături chele şi neprimitoare, înghesuite pe străduţele strâmte. Sârme piezişe susţinând maldăre de rufe spălate, geamuri murdare şi crăpate, uşi părăginite. Şi picoteala aia epicureică în care s-au afundat strănepoţii lui Homer. O picoteală sterilă, precum solul bolovănos, a înstăpânit insula cotropită cândva de romani, ioaniţi, turci, italieni şi germani. Aici, între Egee şi Mediterană, timpul se scurge alene, înmuiat iremediabil de aburii toropelii.

4. Insuliţa e mai mult pustie. (Odată, demult, îmi imaginam că pustiul e făcut din tăcerile îndrăgostiţilor. Hoinărind prin Grecia am ajuns să cred că tăcerile posace ale navigatorilor plecaţi pe mări necunoscute au născut pustiul, şi nu capriciile amorezilor.) Pământ secetos şi despuiat, fărâmicios şi gălbui, cu pini şi măslini ici-colo. Şi tufe uscate de buruieni, dezrădăcinate şi plutind ca nişte fantome triste. Pe singurul pârâiaş, răzbind stâncile umbroase, o colonie de fluturi şi-a ctitorit vatră. E "Valea Fluturilor", destinaţia râvnită a atâtor amatori de inedit, înşiraţi pe cărări povârnite. O ariditate scumpă, de vreme ce străinii se îngrămădesc să se prăjească la soarele Eladei. La el acasă, turistul n-ar cutreiera prin bolovănişul fierbinte ca să-şi pozeze fiinţa trecătoare. Aici e numai zâmbet şi langoare, gata să se fotografieze chiar şi cu... inspectorul de la fisc.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de