x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Despre insolvenţa statului

0
Autor: Daniel Daianu 30 Iun 2010 - 00:00

Declararea falimentului ar duce economia în colaps, cu efecte sociale devastatoare



Am auzit voci care sugerează că mai bine ar fi ca România să-şi declare insolvenţa (falimentul) pentru a nu mai fi nevoită să onoreze serviciul datoriei publice, datoriile faţă de finanţatorii externi. Această teză arată că aceia care o propagă ignoră consecinţele unei asemenea alegeri de politică economică.

Unii stabilesc o paralelă cu posibila restructurare a datoriei publice a Greciei în câţiva ani. Dar trebuie să se facă distincţie între o restructurare a datoriei publice şi intrarea voită în încetare de plăţi. Restructurarea nu înseamnă încetarea de plăţi, ci o reeşalonare a lor cu acordul creditorilor; este prin urmare un proces "ordonat", care are menirea să menţină o ţară în relaţii cu pieţele financiare, cu creditorii, să apere re­putaţia. Intrarea în insolvenţă în mod deliberat, cu încetare de plăţi, scoate o ţară de pe pieţele financiare şi obligă la ajustare drastică a bugetului pu­blic, care să aducă cheltuielile la ni­ve­lul veniturilor; ar avea loc o spira­lă infernală ce ar duce economia în colaps, cu efecte sociale devastatoare.

În cazul Greciei, o restructurare ar fi impusă de nivelul datoriei (peste 120% din PIB), care, chiar cu programul de austeritate adoptat recent, ar ajunge la peste 145% din PIB în câţiva ani. La noi nu stocul datoriei publice este marea problemă (în jur de 30% din PIB în prezent), ci nivelul deficitului bugetar structural; fără o diminuare a sa şi având în vedere condiţiile rele pe pieţele de credit, serviciul datoriei publice poate deveni copleşitor. Un efect al creşterii TVA este o creştere a costului rostogolirii datoriei pe termen scurt. BNR, ca şi Guvernul, are de ce să fie îngrijorată din acest punct de vedere. Sper însă ca inflaţia să rămână de o cifră în acest an, având în vedere efectele asupra cererii agregate ale măsurilor de austeritate. Mai îngrijorat aş fi de o depreciere puternică a leului, ca impact asupra preţurilor interne.

Insolvenţa statului nu poate fi di­sociată de asanarea finanţelor publi­ce, de corectarea marilor dezechilibre. Raportul între populaţia activă şi cea de pensionari este cu totul singulară în Europa. Avem nevoie mare de reformă a sistemului de salarizare şi a celui de pensii, de redimensio­narea aparatului de stat. Combaterea evaziunii fiscale de mari proporţii (a contrabandei) trebuie încadrată în efortul de reechilibrare a bugetului public; această evaziune este un atentat la securitatea economică a ţării...

Intrarea în insolvenţă a statului ar afecta teribil afacerile economiei private. Când un stat nu se mai poate împrumuta, accesul la finanţare externă este blocat şi pentru firmele autohtone. Nici nu putem avea două Românii: una a unui stat falit şi alta a unor firme multinaţionale care au acces la finanţare.

Este greu de imaginat ca o ţară membră a Uniunii Europene să-şi de­clare falimentul în mod deliberat. Nu numai că aşa ceva întinează ima­gi­nea Clubului, dar poate induce efecte de contagiune. Apartenenţa la UE obligă la o conduită respon­sa­bilă în politica publică, care să ţină cont şi de relaţiile cu ceilalţi membri. Totodată, integrarea în UE în­seamnă şi concretizarea princi­piului solidarităţii.

Declararea insolvenţei, ca act unilateral, poate echivala cu o autoexcludere din UE. A face un astfel de pas fără a explora toate posibilităţile de evitare a falimentului (ceea ce înseamnă şi asistenţă din partea UE) ar conduce la izolare în interiorul comunităţii şi pe plan internaţional.

România nu este în pragul falimentului, cum declară unii. Drept este că ne aşteaptă o perioadă de austeritate severă, care se întinde dincolo de 2010. Dar ar fi mult mai rău dacă am recurge la o declarare premeditată a insolvenţei statului român.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de