x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Despre neuroni

0
Autor: Adrian Năstase 26 Sep 2007 - 00:00
Despre neuroni


Am mai scris, integrarea in UE e primul moment in care această atitudine a devenit vizibilă in toată păguboşenia ei. In primul an de după aderare s-a vorbit despre orice altceva decăt despre proiectele noastre. Iar dacă nu le avem, nu avem ce finanţa. Ne integrăm degeaba. Avem dreptul, spre exemplu, să participăm la elaborarea unui viitor PAC 2013 (politică agricolă comună). Ştim pentru ce vrem să ne batem? Ştim care vor fi zonele noastre de interes, pe care să le apărăm? Vom afla, probabil, din ziare că deciziile s-au luat şi că noi trebuie să le punem in aplicare.



Dintr-o călătorie adevărată nu se poate să nu te intorci mai bogat cu un gănd. După o săptămănă foarte densă, petrecută in Israel, iată-mă din nou acasă, incercănd să-mi "răsfoiesc" memoria imediată. Recunosc, m-au impresionat multe lucruri acolo şi am reţinut multe lucruri in urma intălnirilor cu principalii lideri politici israelieni. Dar dacă ar fi să extrag o singură invăţătură din acest pelerinaj intelectual, probabil că ea ar suna cam aşa: cănd ai la dispoziţie oameni pregătiţi, ceea ce contează, in continuare, e tehnologia. Şi, desigur, resursele financiare. Aş numi aceasta triunghiul de aur al performanţei economice.


Prin anii ’90, cănd Israelul trecea printr-o criză economică serioasă, a fost creat, la nivelul Ministerului Industriilor, un post special de "chief scientist". Să-i zicem, pe romăneşte, "coordonatorul dezvoltării ştiinţifice". El şi cu departamentul lui aveau menirea de a lega cercetarea teoretică de laborator, de aplicaţiile practice, fie ele civile sau militare. Practic, această structură transformă ideile in bani. In baza acestei iniţiative, sute de milioane de dolari au fost investiţi in cercetare, iar rezultatele obţinute au adus de zeci de ori mai mult. M-am intălnit duminică, de pildă, cu Stef Wertheimer, in vărstă de 80 de ani, devenit cel mai bogat israelian prin vănzarea, cu aproape cinci miliarde de dolari, a firmei sale, Iscar.

Această perspectivă despre creativitatea pusă in slujba economiei mi se pare invăţătura de bază a drumului meu prin Israel, pentru că ea e legată de ceea ce se petrece sau s-ar putea petrece şi aici, acasă. La orice analiză, zona de cercetare şi inventică apare mai apropiată şi felului nostru de a fi şi mijloacelor pe care le avem la dispoziţie sau pe care le putem mobiliza. De reţinut insă că cercetarea de azi presupune fonduri serioase, de unde şi nevoia unei implicări statale decise şi coerente pe segmente competitive bine definite. Sincer vorbind, nu suntem nemţi, nici americani - ca mentalitate - şi nu cred că am putea exporta prea curănd sisteme elaborate de management. Chiar şi acum insă vindem idei care aduc bani mulţi. Dar mai mult pentru alţii. De ce nu am putea să vindem şi produse sofisticate din zona cercetării transformate in drepturi de proprietate industrială? Resursele pe care le-am obţine s-ar multiplica şi ar acoperi din plin nevoile noastre de dezvoltare.

Trebuie să uităm imaginea unei Romănii care are ca perspectivă doar agricultura şi turismul. Nu pentru că aceste domenii nu trebuie avute in vedere. Dar ele nu sunt nici suficiente şi nici atăt de ofertante pe căt păreau undeva, pe la inceputul anilor ’90.

Ca să ajungem să aplicăm asemenea strategii insă, trebuie să privim cu adevărat spre viitor. Noi nu facem insă acest lucru aproape niciodată. Chiar şi atunci cănd propunem programe şi proiecte de perspectivă, acţionăm privind pieziş in prezent, şi oricum marcaţi, mai mereu, de problemele trecutului. O facem ca să fie. Să se vadă. Pentru că dă bine. Să nu se spună că nu am zis.

Consecinţa e viaţa romănească de azi, centrată pe mărunţişuri şi răfuieli care la nivelul efemer al vieţilor noastre par să fi devenit veşnice. Se discută, nervos, acelaşi probleme. Intre aceiaşi oameni.

Am mai scris, integrarea in UE e primul moment in care această atitudine a devenit vizibilă in toată păguboşenia ei. In primul an de după aderare s-a vorbit despre orice altceva decăt despre proiectele noastre. Iar dacă nu le avem nu avem ce finanţa. Ne integrăm degeaba. Avem dreptul, spre exemplu, să participăm la elaborarea unui viitor PAC 2013 (politică agricolă comună). Ştim pentru ce vrem să ne batem? Ştim care vor fi zonele noastre de interes, pe care să le apărăm? Vom afla, probabil, din ziare că deciziile s-au luat şi că noi trebuie să le punem in aplicare.

Sunt conştient că, in acest peisaj arid, rişti dacă vrei să discuţi cu adevărat despre strategiile de viitor. Rişti să ţi se spună, in mod cinic, că pentru viitor nu a venit incă momentul. Deşi, cel puţin la nivelul oamenilor politici, in Romănia acesta ar trebui să fie subiectul principal. Iată de ce eu imi propun să risc şi să lansez in lunile ce urmează căteva iniţiative legislative menite să dinamizeze creativitatea şi obţinerea de venituri din tehnologia de vărf.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de