x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Despre nimic

0
Autor: Cristian Crisbăşan 27 Ian 2011 - 23:15
Despre nimic Cristian Crisbăşan/


148588-dsc04158.jpgCitesc. „Vremurile nu au devenit mai violente – ele sunt doar mai televizate” (Marilyn Manson). Continuu. „Unul dintre lucrurile bune ale vremurilor moderne este că, dacă mori într-un mod oribil în direct la televizor, nu ai murit degeba. Ne-ai distrat pe noi.” (Kurt Vonnegut). Corect. Mă opresc. Deschid televizorul. Da, aici s-a ajuns: răul a devenit subiect de entertainment. Nu frumuseţea este spectacolul, ci murdărirea şi distrugerea ei brutală într-un show media­tic. Binele plictiseşte, răul este spectaculos. Frumuseţea nu mai atrage decât dacă este kitsch, caricaturizată, desenată în tuşe groase, dusă la extreme, schimonosită.

90% din conţinutul editorial al mass-media de azi este o intensă apoteoză a răului. Ştirile cu accidente oribile, atentate teroriste şi crime îngro­zitoare – chiar dacă nu ar trebui să pre­zinte nici pe departe interesul pe care-l induce mass-media – sunt mult mai puţin toxice în comparaţie cu celelalte forme de promovare a răului. Să prezinţi un accident din nu ştiu ce sat în jurnalul de la ora 19:00 este o tâmpenie editorială, dar cel puţin este o ştire, un fapt – este violenţă, dar nu are nimic pervers. În schimb, deversarea zilnică, oră de oră, a tone de manipulare, corupţie, prostii, kitsch, demagogie, minciună, ură, scandal, nonvaloare, mentalităţi înapoiate, ipocrizie, judecăţi strâmbe, este obscen şi pornografic, este apogeul unei perversităţi. Perversitate pentru care apoi, ipocriţi şi ofuscaţi, îi acuzăm, de exemplu, pe copiii noştri că s-au contaminat de ea. Absurd. Noi, maturii, asigurăm ratingul unor subiecte mass-media execrabile de care nu avem apoi cum să-i ferim pe copii. Pentru că atmosfera este impregnată de un soi de ceaţă invizibilă extrem de toxică. Televizoarele sânt doar nişte relee care retransmit la nesfârşit şi potenţează prin impactul mass-media această rea­litate. Un cerc vicios.

Nu spun că în mass-media realitatea ar trebui să fie reflectată numai în roz-bombon şi belu-pastel. Ci că ar trebui să existe o cale de mijloc, un echilibru între opţiuni şi alternative: să avem conflicte, dar polemici, nu scandaluri. Să fie o luptă dialectică, dar între kitsch şi bun gust, nu doar un continuu concurs cu tema „cel mai rău dintre răi câştigă”. Mereu trebuie să alegem „răul cel mai mic”. Şi nimic pozitiv nu se opune acestei stări de fapt.

Mass-media nu a învăţat nimic din teribilul accident de la Mihăileşti de acum câţiva ani. Atunci, doi jurnalişti au murit pur şi simplu din cauza presiunii exercitate asupra lor de a produce senzaţionalul cu orice preţ. Ce era aşa de senzaţional în situaţia unui tir-cisternă care ardea la marginea drumului? Nimic. Evenimentul nu era acesta. Evenimentul real a fost deflagraţia care a urmat. Dacă jurnaliştii ar fi ajuns acolo la adevăratul eveniment, acum erau în viaţă. „Trebuie să faci binele din rău, pentru că nu ai altceva din ce să-l faci”, spunea filosoful american Saul Kripke. Deocamdată pare mai fascinant să explorăm mizeria pentru a produce alte mizerii şi mai spectaculoase combinând cât mai ingenios ingredientele sale. Poate este o formă de culpabilizare şi autopedepsire inconştientă.

Răul există pentru că nu ne mai săturăm de el. Nu se poate ca societatea noastră să fie bună când cetăţenii ei asigură rating-uri uriaşe în mass-media tocmai răului de care, ipocrit apoi, se plânge că vrea să scape.

Citeşte mai multe despre:   editorial,   dreptul la excepţie

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de