x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Destin de Busuioc

0
Autor: Marian Nazat 28 Mar 2008 - 00:00
Destin de Busuioc


Ocolit de-o şansă comparabilă cu vocea dăruită de natură, Costel s-a hotărât să se despartă de România. Ce-o fi fost în sufletul lui atunci nu va şti nimeni, aşa cum nu vom şti nimic nici despre tangajul lăuntric al milioanelor de pribegi cu paşaport românesc. Strămutaţi din bătătura natală din pricina sărăciei, expaţii noştri rătăcesc pe meleagurile străine şi pe drumul nelin întâlnesc uneori destinul. Unii îl adulmecă şi-o iau după el, provocându-l şi încolţindu-l, precum "Pavarotti din Banat". Nu-l slăbesc din ochi şi-l încalecă strâns, ca pe un bidiviu neîmblânzit, până când sturlubaticul cedează asalturilor disperate ale aspirantului la glorie.



Destinul împlinirii nu mai are haltă în România! Ăsta e unul din înţelesurile poveştii Busuiocului Costel depănată departe de casă, în misterioasa Spanie. Aici, la poalele Carpaţilor, în gările destinului opreşte doar neîmplinirea. Ratarea şi eşecul. Şi nici măcar bilet nu-ţi trebuie între staţiile răsărite prin truda cinică a Ministerului Pierzaniei Româneşti. Se circulă pe blat, îndesându-se bancnote mototolite în buzunarul întotdeauna încăpător al "naşului"; se trage alarma pe ton băşcălios în imensitatea câmpului şi a nopţii, aşa, dintr-o neseriozitate neghioabă; se scuipă cojile de seminţe pe pardoseala slinoasă şi se crestează pielea murdară a scaunelor de-al dracu’, din seducţia ancestrală a distrugerii fără motiv anume; se fură hârtia igienică şi capacele WC-urilor, ca nu cumva să se strice rânduiala străveche a ciordelii colective. Pentru toate acestea nu e nevoie de un temei  precis, ajung obişnuinţa şi năravurile de popor vânturat de hoardele migratoare şi surpat de trădările interioare.


Deunăzi, destinul românului trecea prin dosarele de cadre sau prin beciurile Securităţii şi era atent escortat de agenţii partidului unic. Odinioară, şi nu demult, exista o solidaritate în ratare. Ratarea era nu numai solitară, ci şi solidară. Iar împlinirea ţinea de mărunţişul vieţii prinse în chingile dogmei politice. Prăbuşirea ideologiei rigide a însemnat descentralizarea destinului autohton şi internaţionalizarea lui. Afară, în lumea largă şi primitoare din calcul economic, românul a învăţat lecţia adaptării. Cu fărâme de speranţe îndesate în traista ponosită, el a îndurat umilinţele dezrădăcinării şi şi-a înăbuşit suspinând dorul de casă. S-a amestecat printre seminţiile plecate să-şi câştige aiurea raţia de supravieţuire şi a visat să se întoarcă acasă cu teşchereaua plină. S-a descotorosit de armura ruginită a demnităţii umane şi naţionale şi s-a băgat slugă la stăpân. Căci viaţa nu-ţi oferă altă alternativă: ori stăpân, ori slugă. De himera tricefală născocită de  marxişti (proprietari-producători-beneficiari) s-a ales praful şi de aceea omenirea a revenit la binomul tradiţional. Şi, ca să trăieşti, eşti obligat să te vinzi, să-ţi tocmeşti preţul îndestulător. Negoţul cu propria fiinţă este temelia economiei capitaliste şi nimic n-o va clătina.


Ocolit de-o şansă comparabilă cu vocea dăruită de natură, Costel s-a hotărât să se despartă de România. Ce-o fi fost în sufletul lui atunci nu va şti nimeni, aşa cum nu vom şti nimic nici despre tangajul lăuntric al milioanelor de pribegi cu paşaport românesc. Strămutaţi din bătătura natală din pricina sărăciei, expaţii noştri rătăcesc pe meleagurile străine şi pe drumul nelin întâlnesc uneori destinul. Unii îl adulmecă şi-o iau după el, provocându-l şi încolţindu-l, precum "Pavarotti din Banat". Nu-l slăbesc din ochi şi-l încalecă strâns, ca pe un bidiviu neîmblânzit, până când sturlubaticul cedează asalturilor disperate ale aspirantului la glorie. Când succesul dă în pârg, comunitatea căreia îi aparţine "norocosul" se emoţionează, se implică, se tulbură, se holbează ca la o minune dumnezeiască. Se conştientizează pe sine şi reacţionează sentimental. În juru-i se deşiră ghemul entuziasmelor patriotice şi se organizează serbări câmpeneşti, în care compatrioţii săi se învolburează sincer sau de formă.


Alt înţeles al întâmplării este acela că Dumnezeu poate orice! El, şi nu altcineva, e în stare să facă din anonimi personaje de basm. Fiindcă numai acolo, în scornelile  dedicate copiilor, e posibil ca printr-o vrăjitorie porcul să se transforme în prinţ (Şi reciproca e valabilă, însă frecvenţa cu care se produce în cotidianul nebasmic a demitizat-o, a vulgarizat-o definitiv). În lucrarea Domnului, bărbatul tânăr şi urât, prăpădit şi netalentat, devine chipeş, bogat şi cu har, ca-n scamatoriile izbutite. Timp de o săptămână, două, România a tremurat laolaltă cu Costel şi ai lui, a plâns şi a râs de bucurie, însoţindu-l în strădania de a-şi supune soarta ademenitoare ivită în coama Rosinantei. Timp de câteva zile, România şi-a amintit că viaţa înseamnă şi lacrimi, şi emoţie, şi solidaritate, şi frison patriotic. Şi Dumnezeu, îndeosebi Dumnezeu.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de