x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Destuparea

0
Autor: Tudor Octavian 16 Mar 2006 - 00:00
Destuparea


Se obtureaza, se astupa si arterele memoriei, nu doar cele coronare.

Ma surprind gandindu-ma la lucruri la care, inainte de 1989, nu avea rost sa ma gandesc, fiindca imi faceam sange rau si nici nu rezolvam nimic. Ce-i interesant e ca imi pun intrebari alertat indeosebi de intrebarile pe care si le pun altii, prieteni, rude, colegi sau oameni cu care discut intamplator. Discutiile despre casele luate cu japca, care pareau sa nu ma priveasca, incep sa-mi dea frisoane. Stai asa, dar si pe noi ne-au scos din casa cu forta, iar daca nu ne umileam pe la primarie sa ni se repartizeze un apartament intr-un bloc mai bun ne trezeam la dracu-n praznic, si mai dezradacinati, intr-o lume de care nu ne lega nimic! Satisfactia de a fi putut sa obtinem o repartitie mai buna mi-a deturnat memoria de la cauza cau-zelor. O compensatie ceva mai mare, ca la altii, m-a facut sa cred ca am fost suficient de compensati. Stiind ca nu aveam cum sa obtinem compensatia completa, mai ales ca nimic nu echivaleaza bruscarea sufleteasca, ne-am multumit, pana in 1989, cu ideea ca am facut tot ce s-a putut. Atat de pagubos e acest mod de a te rafui cu trecutul, incat ma trezesc judecandu-i de lacomie pe cei care se bat sa recastige nu doar o parte din proprietatile care le-au fost luate, ci toate proprietatile, plus reparatiile morale. E ca si cum as auzi, din adancul constiintei mele, dintr-un strafund pe care-l socoteam definitiv amortit, un indemn: Iesi si tu la bataie! Ia-ti tot trecutul la bani marunti! Destupa-ti arterele amintirii de sine! E mereu ceva de recuperat, fie si-n directia unor adevaruri care n-or sa te imbogateasca, dar macar or sa trezeasca niste parti adormite ale memoriei.

Iertator trebuie sa fii, nu insa si las. Nu numai in arhivele fostei Securitati ar trebui sa le rascolesc, ca sa inteleg cine si in ce chip mi-a facut un rau, indiferent c-a fost silit, c-a fost platit sau ca mi l-a facut din placerea, omeneasca si ea, de a lovi si a ramane in anonimat. Poate c-ar fi bine sa caut si-n arhivele scolilor la care "originea sociala proasta" nu-mi dadea nici o sansa ca sa le urmez sau sa le termin.

Cand cauti, ceva tot gasesti. Cand starui, ceva tot obtii. Cand sapi, dai intotdeauna de ceva. Chiar si de adevarul ca nu e nevoie sa mai sapi. Cei care sustin ca n-are sens sa rascolim in arhivele Securitatii sunt abuzivi, deoarece transfera o parere despre cum trebuie sa fie viata lor in vietile altora. Exista si riscul ca in loc sa afli ce-au vrut altii de la tine, sa descoperi ca n-ai fost deloc ceea ce socotesti ca erai. Riscurile sunt de tot felul, cel mai mare fiind insa acela ca memoria sa faca un infarct. Dar macar stii ca-l face la destupare, nu la o infundare definitiva.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de