Dezbaterea de politică externă

În România, acest tip de dezbatere, practic, nu există. De ce? Poate că România a devenit, între timp - şi nu ne-am dat seama - o mare putere, înconjurată de oceane, precum Statele Unite, şi dezbaterea publică despre ce se întâmplă în lume interesează doar Guvernul şi serviciile de informaţii. Sau poate că globalizarea s-a oprit la frontierele României. Nenumăratele televiziuni de ştiri relatează, cel mult, despre nunta lui George Clooney, la Veneţia sau, eventual, despre unele prezentări de modă. România pare că a devenit o ţară insulară, izolată de ceea ce se întâmplă în jurul său, pe continent sau în lume. Temele “noastre” de politică externă sunt, cel mult, subiectele prezentate la CNN sau la Euronews.

Suntem, practic, în campanie prezidenţială. Rolul preşedintelui ţării este important în politica externă dar, până acum am aflat doar despre cum statul nostru de drept va deveni şi mai de drept iar dezbaterile la televiziuni sunt legate doar de ofiţeri acoperiţi sau de campanii negative. În aceste condiţii, după alegeri, România va fi o ţară şi mai divizată, cu şi mai multe vulnerabilităţi. O ţară autistă, decuplată de ceea ce se întâmplă în lume.

Oare, pentru noi, referendumul din Catalonia (acum suspendat) nu este important? Nu vrem să urmărim schimbările din structură şi managementul Uniunii Europene? Sau nu vrem să înţelegem semnificaţia apariţiei manifestărilor de tineri în Hong Kong (celebrii “freedom fighters”) şi deplasarea atenţiei externe spre zona asiatică şi spre China? S-a terminat oare conflictul din Ucraina? S-a stabilizat viaţa politică a partidelor din Franţa? Cunoaştem modificările guvernamentale din Bulgaria, la câteva zeci de kilometri de noi? Poate fi învins “statul islamic” cu drone sau cu avioane de vânătoare? Ce s-a mai întâmplat în Irak, Afganistan, Siria? Ce anotimp a venit acolo după “primăvara” arabă?

Dezbaterea publică la noi nu vizează în niciun fel viitorul, ci doar “informaţia momentului” - percheziţii, accidente de maşini, incendii, deraieri de vagoane. În general, nenorociri. Cum poate fi realizată, în aceste condiţii, solidaritatea socială, cum poate fi obţinută încrederea că lucrurile vor merge mai bine? Cum poate fi obţinută credibilitatea în exterior, dacă, la vârf, jocul de societate pare a fi doar despre Nero şi arderea Romei sau, eventual, despre felul în care Caligula şi-a făcut calul senator.

Începe noul an universitar, aproape în acelaşi timp cu declanşarea oficială a campaniei electorale. Ambele ar trebui să ne dea motive de optimism pentru viitor. Va fi oare aşa?