x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dezbină şi stăpâneşte

0
Autor: Tudor Octavian 08 Mar 2011 - 18:32

Cele câteva adevăruri cinice des­pre putere, pe care le-am aflat când aveam 20 de ani, le-am re­ţi­nut în starea aceea de jubilaţie pe care ţi-o dau sănătatea şi des­chi­derea spre viaţă, adică ti­ne­re­ţea. Dictonul latin „Dezbină şi stă­pâ­neş­te!”, în uz neîntrerupt până azi, îmi părea sortit restului lumii. Nu şi mie. Aveam  sentimentul că, des­coperindu-l şi înţelegându-i apli­caţia, eram oarecum iertat de efec­tele lui. La 20 de ani, entuziasmele născând dintr-un prea plin glan­du­lar te fac să gândeşti că tot ce-i rău, inclusiv moartea, e drept să li se întâmple numai altora. Tre­când timpul, îţi dai seama că ai fost controlat şi stăpânit toată viaţa prin dezbinare, că Puterea te-a avut permanent sub control, in­cu­bându-ţi un simţământ de conti­nuă neîncredere în toate.

Comunismul a obţinut un ma­xi­mum de dezbinare semănând neîncrederea în absolut: Zidurile au urechi! Formula voia să spună nu doar că zidurile sunt vii, ci că tot ce-i viu şi cunoscut îţi poate fi duş­man. Totul, începând cu fami­lia, cu prietenii, cu oamenii în care prin natura umanului ar fi să ai încredere.

Un prieten mi-a pus în faţă o car­te despre mecanismele universale ale puterii. Cartea avea chiar pe prima copertă câteva din legile care se învaţă în şcolile diversiunii, prima dintre acestea fiind: Dis­cre­ditează şi ia puterea! În ex­pri­mări populare, conceptul e răs­pân­dit prin zicala: Calomniază, ca­lomniază, ceva tot rămâne! Li­ber­­tatea opiniei a oficializat şi li­ber­­tatea calomniei.

În lumea celor care au puterea, mij­loacele puterii se discută şi se prac­tică fără abateri de la reguli, cu gra­vitate şi cu brutalitate. În popor – do­vadă şi cartea de care pomeneam – regulile şi mijloacele ajung cum­va, dar nu fac impresie şi nici nu sunt considerate active. Par is­torice, par ţinând de un folclor al pu­te­rii. Pe omul de rând, temător şi deprins să fie dintotdauna min­ţit, nici un adevăr nu-l mai tulbură. Adevărul a devenit o modalitate a min­ciunii. Votul universal, în lu­mile primitive şi cu o educaţie so­ci­a­lă precară, e instrumentul ideal al manipulării. Aşa-numitul vot ne­gativ e răzbunarea pe stat a omu­lui fără nici un orizont. De douăzeci de ani, românii votează con­tra cuiva sau contra a ceva. E democraţia diversionistă a răului cel mai mic.

Întreaga Europă e clădită pe ideea că se poate şi mai bine. La noi, omul percepe binele doar din perspectiva prezumţiei că se poate şi mai rău. Unica definiţie a binelui pe care am reţinut-o ca fiind sută la sută românească mi-a dat-o un şef absolut din presa de acum  cinci­zeci de ani. Îmi stă în puteri să-ţi fac orice rău aş vrea, mi-a zis el, dar nu ţi-am făcut nici un rău.

Nu conta că nu avusese nici un motiv să-mi facă un rău, conta doar faptul că avea posibilitatea şi nu-l oprea nici o lege, nimeni, nicicând şi niciunde în România.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de