x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Dezinformare si imbecilizare

Dezinformare si imbecilizare

de Ralu Filip    |    27 Mar 2006   •   00:00
Dezinformare si imbecilizare

Dezbaterile sunt putine si la o calitate joasa. (...) Majoritatea invitatilor pare a se pricepe la orice: politica, justitie, economie, sanatate, fotbal etc.

In timpul unei sedinte parlamentare cineva face o criza de ras. Cu lacrimi. Criza este data in scurt timp la televizor. Nu o singura data, la o singura editie a stirilor, ci de nenumarate ori. Fiind data la televizor, criza de ras intra rapid in atentia jurnalistilor, analistilor, sociologilor si reprezentantilor societatii civile, care fac zi si noapte poteca la posturile tv. Zile la rand, criza de ras este comentata, analizata, descifrata si catalogata. Inainte de a rade cu lacrimi la stirile tv, persoana cu pricina era evaluata ca "mare rechin". O criza de ras si cateva opinii pe masura au fost suficiente ca omul sa devina simpatic. Anterior, cateva minti luminate i-au admirat calmul si relaxarea aratate inainte si dupa iesirea de la DNA. Cum era deja un model de conduita civica, avea tot dreptul sa devina si simpatic.

Iata cum rasul, televizorul si comentariile alese pot spala si cele mai murdare imagini.

La principala editie de stiri a TVR-ului, populatia a fost informata in legatura cu o problema de maxim interes public: mijloacele de transport maxi-taxi nu respecta regulile de circulatie. Postul public nu-si pierde vremea cu maruntisuri sau nonevenimente cum ar fi declaratiile unor oficiali europeni despre necesitatea modificarii fie a cotei unice, fie a TVA-ului. Proiectul legii lustratiei seamana, la Jurnalul TVR, cu un thriller. Singura problema este daca el va trece sau nu in Parlament si nicidecum continutul sau.

Un oficial a fost injunghiat in propriul birou. Lucrurile au fost intoarse pe toate partile. Camerele de filmat au urmarit chiar si darele de sange. Ni s-a spus cine si cum a dat cu cutitul, cine a intervenit si ce reactie a avut, cine pazea cladirea etc. Transmisii de la Spitalul de Urgenta, interviuri luate unor oficiali, discutii privind calitatea serviciilor de paza, ba chiar un post a obtinut in exclusivitate un interviu cu prezumtivul infractor. Periodic ni se amintea cine a dat primul stirea, cine a ajuns primul la fata locului si cine a vazut primul picaturile de sange. Nici o discutie despre cum se restituie pamantul in mediul rural, despre coruptia si abuzurile sistemului care pot genera, iata, si astfel de reactii violente, inacceptabile.

Dezbaterile sunt putine si la o calitate joasa. Se discuta amestecat si la gramada despre tot felul de lucruri. Majoritatea invitatilor pare a se pricepe la orice: politica, justitie, economie, sanatate, fotbal etc. Cum observa si Sartori, aparitia pe post e garantata pozitiilor extreme, extravagantelor, exageratilor si exagerarilor. "Mintile goale se specializeaza in extremism intelectual, si astfel dobandesc notorietate (...) Ies la suprafata sarlatanii, ganditorii de doi bani, cautatorii de noutati cu orice pret, si raman in umbra persoanele serioase si care gandesc cu adevarat." Erorile si stupiditatile unor jurnalisti care pana mai ieri tineau cronici mondene sau de fotbal, ca si cele ale unor reprezentanti ai societatii civile pot alcatui oricand o antologie a celor mai inepte pareri. Preluate si repetate apoi de mii de telespectatori. In realitate, cei mai multi dintre invitati nu fac altceva decat sa comenteze ceea ce ei insisi vad la televizor...

Se guverneaza la televizor. Procurorii ancheteaza la televizor. Politica se face prin intermediul televiziunii. Destinele unora sunt stabilite, de asemenea, de programele tv. Ce se intampla insa cu problemele pe care nu le vedem la tv? Cine se ocupa de ele?

De ce sunt blamabile aceste lucruri o spune cat se poate de limpede Giovanni Sartori (Homo Videns, Ed. Humanitas): "Asa-dar, cultura imaginii rupe echilibrul delicat dintre pasiune si rationalitate. Rationalitatea lui homo sapiens pierde teren. Iar politica emotionala, emotivizata, infierbantata de micul ecran ridica si starneste probleme fara a oferi nici cea mai mica idee despre felul in care se rezolva. Si astfel le agraveaza". Cine si cum isi asuma raspunderea?
×
Subiecte în articol: editorial