x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dezvăţul ca o învăţătură

0
Autor: Tudor Octavian 13 Dec 2010 - 19:50

Un mare muzicolog, cunoscut pen­tru generozitatea opiniilor sale, mi-a spus că el folosea, în mod curent, 27 de trepte ale lă­u­da­tului, începând cu „domni­şoara X nu cântă deloc rău” şi mergând până la „interpretarea absolut genială”. Cu toate acestea, a fost duşmănit cu surdină de aproape toţi artiştii despre care a scris numai de bine. Socoteau, aproape toţi, că meritau mai mult. Domnia sa îmi mai mărturisea că i-a venit foarte greu să procedeze doar cu elogiul, deoarece, în limba română, inventarul injuriilor e mult mai bogat decât cel al admiraţiei.

Am creat chiar, mi-a mai zis el, câteva superlative. Am observat că artiştii, şi nu doar ei, suportă nuanţarea la reproşuri, dar la slăviri vor egalitate. Nu mi-a imputat însă nimeni un exces de preamăriri. Singurul om care m-a abordat cu toată sinceritatea ca să-mi mulţumească pentru un articol cu subtext a fost un tenor fără pic de dotare, despre care am scris că evoluează onorabil. De mult voia să renunţe, iar eu i-am dat motivul pe care-l aştepta.

Când conştientizezi efectele unor obiecţii sau dezaprobări, îţi dai seama ce mult am exersat cu toţii, în 17 ani de continuu criticism social. Şi ce timizi ori nepricepuţi am rămas, când se întâmplă şi ceva pozitiv, frumos, ieşit din comun prin calitate. După 1990, ziariştii au simţit nevoia să se ma­nifeste entuziast, la felul de a fi al unor lideri politici sau fruntaşi ai societăţii civile şi au suferit repede dezamăgiri ireparabile. E în firea omului să iubească, se venereze, să se exprime cu mare consideraţie.

Obligat la osanale ipocrite decenii de-a rândul, gazetarul român a considerat libertatea şi ca un prilej de a-şi proiecta sincer, fără cenzuri, ovaţiile, de a se raporta cu fascinaţie la personalităţi. E în firea noastră să ne revenim uşor, după o greşeală, dar să nu uităm niciodată faptul că ne-au fost înţelese prost ori nu ne-au fost luate în seamă simpatia, sentimentele prietenoase. Ziariştii tineri ori n-au învăţat să reacţi­o­ne­ze relaxat şi convingător, când e cazul să laude, ori n-au avut niciodată ocazia să se bucure deschis. Au ratat bucuria, au cultivat, forţaţi demersul lucrurilor în ţară, numai verbul iute, încins şi înveni­nat. Iar cei maturi şi vârstnici aveau sufletele prea acrite ca să mai rişte o eroare de raportare. Prudenţa le-a tăiat cheful de a mai crede până şi-n oamenii vădit cinstiţi şi responsabili.

Va trebui să învăţăm limbajul faptelor bune, să nu mai votăm contra cuiva, ci pentru cineva, să ne purtăm fără crispare în pre­zen­ţa unui succes, să îmbunătăţim dicţionarul elogiilor cu formule deştepte şi convingătoare. Traiul bun nu prea merge cu bombăneala şi neîncrederea. La urma urmei, dezvăţul e tot o învăţătură.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de