x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dezvoltare prin efractie

0
23 Mar 2005 - 00:00

Reducerea dobanzilor trebuie sa fie legata de insanatosirea economiei - am mai spus-o. Dobanzilor in scadere trebuie sa le corespunda preturi mai mici si mai stabile. Ce se pierde intr-o parte trebuie sa se castige in cealalta. Din pacate insa, realitatea bate iarasi teoria.

Presedintele Asociatiei Romane a Bancilor recunoaste ca nu va fi vorba de nici o proportionalitate: dobanzile la depozite se vor micsora mai rapid decat cele la credite. Iar daca guvernatorul Bancii Nationale prognozeaza dobanzi la imprumuturi de 12%-14% la sfarsitul anului, in timp ce presedintele ARB vede o distanta de 7-8 procente intre dobanzile active (la credite) si cele pasive (la depozite), rezulta o diferenta mai mica de 7%, adica sub rata inflatiei asteptate pentru 2005.

Cand dobanzile celor care economisesc ajung mai mici decat inflatia (real negative), inseamna ca deponentii platesc pentru lipsa de performanta a economiei. Accepta bancherii aceasta formulare transanta? Nu. Ei sustin ca atunci cand devine evident ca oamenii vor da, din nou, mai mult decat primesc, de vina e baza de raportare: inflatia. Conform guvernatorului Isarescu, n-ar trebui sa luam in calcul o majorare a preturilor in acest an de 7%, ci una de 3,5%, pentru ca jumatate din inflatia lui 2005 e data de scumpirile cu titlu exceptional, de la curent si gaze. Iata-ne cu inflatie si dobanzi ca-n Ungaria! Da, dar cu preturi inca administrate, ceea ce la ei nu se mai vede de ani buni.

Mai bine s-ar recunoaste ca, fara sa se bage mana in buzunarele tuturor (numiti cand contribuabili, cand depunatori), nu se mai leaga nimic - nici cresterea economica, nici dezinflatia. Fara sa se bage mana in buzunarele tuturor, n-ar scadea nici deficitul bugetar, n-ar mai creste nici cifrele de afaceri ale companiilor, deci n-ar mai inflori economia.

Din nou, populatia strange cureaua ca sa poata consuma intreprinderile, oricat de ineficiente ar fie ele.

Cel mai de mirare e insa altceva. In 2005, Adrian Nastase nu mai este prim-ministru. Intre 2002 si 2004, mai ales in 2002, se poate spune linistit ca esenta cresterii economice dezinflationiste s-a extras direct din banii cetateanului. Dobanzile s-au redus la comanda, economia a functionat pe baza de imbolduri. Dar de ce se reduce strategia guvernamentala la aceeasi abordare si in prezent?

Se pare ca au dreptate cei care cred ca, pana in 2007, oricine s-ar afla la putere, nu se va face reforma structurala, ci numai se va arunca gaura dintr-un exercitiu financiar in altul. Cand zicem "gaura", spunem arierate. In 2004, cand Romania s-a laudat cu un Produs Intern Brut de aproape 60 de miliarde de euro, daca s-ar fi scazut datoriile la buget, la furnizorii de utilitati si la partenerii de afaceri, daca bilantul national ar fi fost lipsit de ceea ce s-a luat din viitor pentru subventionarea unui prezent prea putin productiv, s-ar fi vazut ca Romania nu este nici pe jumatate ceea ce vrea sa para.

Acum, in 2005, se pune aceeasi problema. Se poate aduce adevarul in bilantul umflat al tarii daca se recunoaste insolventa la companiile unde datoriile au depasit de mult nivelul activelor. Numai ca din falimente si somaj nimeni n-a putut scoate crestere economica. Si cum UE este foarte sensibila la ajutoarele de stat, care sterg la un moment dat arieratele, in locul acestora se pot pune foarte bine credite bancare. Asta in timp ce de scaderea deficitului bugetar si dezinflatie se ocupa dobanzile. Marile castiguri economice se obtin pe seama pierderilor celor mici, individ cu individ.

Fireste ca orice bancher mai acatarii stie ca o astfel de secventa nu poate duce decat in fundaturi. Stie ca o dezvoltare pe seama creditului (bancar) e nenaturala cata vreme exista deja alte credite (arierate) care servesc pentru a compensa deficientele structurale. Ca in felul acesta nu se face decat o simpla inlocuire a arieratelor cu credite neperformante. Dar degeaba stie el, daca i se pun in brate atatia bani, incat e nevoit sa dea si celor pe care inainte ii ocolea. Si atunci singurul lucru pe care il mai poate face este sa arunce gaura, mai departe, la cel care economiseste.

Daca in 2002 deficitul bugetar s-a injumatatit pe seama injumatatirii dobanzilor, iar in 2005 se va aplica aceeasi reteta, ce se mai poate face in 2006? Deficitul se va transforma in excedent ca la bulgari, iar oamenii vor veni cu bani de acasa, ca japonezii, numai ca sa-si pastreze privilegiul de a-si deschide depozit la banca?

Cei care ridica la rang de management apucaturile de a pune mana pe banii celor care economisesc, aceiasi care inainte se capatuiau pe seama platitorilor de impozite nu-si dau seama, poate. Dar in 2007, fara ajutoare si subventii, trei sferturi din companiile autohtone vor disparea. Daca asta vi se pare o exagerare, intrebati-va de ce brandurile aparute in Romania dupa 1990 se pot numara pe degetele de la o mana?
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de